Epidemia de Ebola este subestimată - OMS
Amploarea epidemiei de Ebola a fost subestimată, deoarece familiile îşi ascund rudele infectate în case, spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Pentru că Ebola nu are nici un leac, unele persoane infectate cu virusul preferă să moară acasă, a precizat OMS, vineri, într-o declaraţie.
Acesta a fost în special cazul în Liberia şi Sierra Leone, unde stigmatizarea şi respingerea socială legate de Ebola sunt masive.
Unele persoane din vestul Africii continuă să nege că Ebola există, în timp ce alţii cred că secţiile de izolare sunt incubatoare ale bolii, potrivit OMS.
În plus, ţările afectate de Ebola duc lipsă de personal, materiale şi echipamente, inclusiv echipamente de protecţie personală. Capacităţile spitaliceşti şi de diagnosticare din regiune au fost depăşite.
Numeroase centre de tratament şi clinici au fost închise din cauză că personalul medical a fugit de teama de a fi infectat. În capitala Liberiei, Monrovia, şi în alte zone, practic toate serviciile de sănătate a fost închise, a declarat OMS.
Noile centre de tratament se umplu imediat cu pacienţi, ceea ce sugerează că persoanele infectate sunt mai multe decât cele identificate de lucrători din domeniul sănătăţii, potrivit OMS.
În Monrovia, un centru de tratament pentru Ebola cu 20 de paturi, care s-a deschis săptămâna trecută, a fost imediat supraaglomerat cu peste 70 de pacienţi, a declarat OMS.
Au existat, de asemenea, "zone de umbră", a declarat OMS, sate unde locuitorii se opun investigaţiilor din partea lucrătorilor medicali sau care nu pot fi accesate din cauza lipsei de personal şi a vehiculelor. Multe sate au continuat să-şi îngroape cadavrele fără a anunţa cadrele medicale.
Senegal a devenit vineri cea mai recentă ţară din Africa ce a limitat călătoriile, ca urmare a apariţiei unui focar Ebola, închizându-şi frontierele cu Guineea.
"Această măsură se aplică şi la frontierele aeriene şi maritime, pentru avioanele şi navele ce vin din Guineea, Sierra Leone şi Liberia," potrivit ministrului de Interne Abdoulaye Diallo Daouda, citat de agenţia de presă senegaleză.
Multe ţări africane au limitat călătoriile aeriene, terestre şi maritime în regiune, generând un impact semnificativ asupra economiei şi a securităţii alimentelor, potrivit Programului Alimentar Mondial.
Decizia Senegalului survine la scurt timp după ce Africa de Sud a emis o interdicţie de călătorie pentru non-cetăţenii care sosesc din ţările lovite de Ebola.
În Africa de Vest, 1.350 de oameni au murit de la izbucnirea epidemiei până în prezent, potrivit OMS, şi 2.473 de cazuri suspecte sau confirmate au fost raportate în regiune.
Ebola provoacă hemoragii masive şi are o rată de mortalitate de până la 90 la sută.