După Videanu: Insolvenţa Hidroelectrica este o ”gravă eroare”
alte articole
Democrat-liberalul, Adriean Videanu, a declarat miercuri că insolvenţa Hidroelectrica ,,este o gravă eroare” de management care va aduce prejudicii ,,incalculabile”, adăugând că profitul companiei în primele 5 luni ale anului a fost de 20 de milioane de lei.
,,Legat de insolvenţa Hidroelectrica de astăzi, am spus: este o gravă eroare de management care va aduce prejudicii incalculabile în fiecare zi. Vreau să vă spun că am aflat în cursul zilei de ieri (marţi n.r.) că pe primele cinci luni ale anului 2012 Hidrolectrica are un profit de 20 de milioane de lei”, a spus el.
Videanu a adăugat că ,,nu prea se face diferenţa între datoriile pe care compania le are şi rezultatele exerciţiului financiar şi anume profitul”.
Democrat-liberalul a menţionat că managemantul Hidroelectrica este cel care greşeşte. ,,În primele cinci luni Hidroelectrica este o companie pe profit, chiar dacă serviciul datoriei este unul ridicat este o problemă de management. Înseamnă că managementul este cel care greşeşte, este o problemă de flux de numerar, lucru pe care şi-l poate asigura din finanţări sau refinanţări în condiţiile în care, am mai spus-o, în 2010 Hidroelectrica a fost una dintre cele mai bune companii din România”, a conchis Adriean Videanu.