Dumitru Alaiba despre identificare candidatului unic: Să nu limităm din start alegerea oamenilor, dar să îi lăsăm pe ei să decidă

Dodon va fi învins la prezidenţialele din toamnă doar dacă cei de pe dreapta politică îşi vor aminti de eşecurile din anii precedenţi şi se vor uni toţi împotriva lui, consideră Alaiba.
Dumitru Alaiba, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova (parlament.md)
Maria Maevschi
10.07.2020

În contextul în care discuţiile de pe scena politică de la Chişinău sunt în mare parte legate de alegerile parlamentare anticipate, care nu se cunoaşte când vor avea loc, dar cu siguranţă după cele prezidenţiale din 1 noiembrie ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale, deputatul PAS Dumitru Alaiba le sugerează colegilor parlamentari să nu lovească unii în alţii „ca totdeauna” pentru că vor pierde toţi şi în final vor fi nevoiţi să-i ureze lui Igor Dodon succese în următorii patru ani.

„Noi, ăştia proeuropeni, ne cam contrazicem. Dintr-o parte luptăm ani la rând pentru democraţie şi pluralism, iar din altă parte încercăm să le limităm. Vin prezidenţialele. Poate de data asta nu limităm din start alegerea oamenilor şi îi lăsăm pe ei să decidă?

Mai important decât câţi candidaţi o să avem este ce fel de campanie vor avea acei candidaţi. Dacă vor lovi unul în altul, ca totdeauna (aşa cum deja se vede că încep să o facă), atunci am pierdut. Putem să-i urăm lui Dodon succese în următorii patru ani. Şi nu va conta cine a fost mai drept şi mai sfânt, cine a cedat mai mult. Vom pierde toţi. Dacă, însă, vom avea o clară şi sinceră neagresiune, zi de zi, şi vom vedea un singur inamic comun, o să reuşim”, se arată în postarea lui Alaiba pe blogul personal.

În opinia parlamentarului de la Chişinău, la prezidenţialele din toamnă ar trebui să candideze toţi care vor, să aibă o campanie civilizată şi respectuoasă, să aibă un singur oponent – pe Igor Dodon. Acesta consideră că cea mai bună campanie electorală va fi atunci când Dodon, indiferent cu cine s-ar afla în dezbateri, să fie încolţit din toate părţile, iar pe dreapta discuţiile să fie unele civilizate, bazate pe idei şi viziuni, pline de respect şi atitudine prietenoasă, iar agresiune zero. „Iar în turul 2, au strâns toţi mâna, se aliniază după candidatul care accede în turul 2 şi fac campanie până la urmă, împreună. Aşa îl doborâm pe Dodon”.

În acest context, deputatul PAS a ţinut să le amintească colegilor săi din Parlament despre încercările din ultimii ani în care au avut mai multe oportunităţi de a propune oamenilor un candidat unic. Mai mult decât atât, acesta a menţionat că anumite viziuni ar trebui deja schimbate şi lecţiile învăţate:

- Prezidenţialele din 2016 au fost pierdute din cauza oligarhiei, banilor murdari, minciunii şi a votanţilor transnistrieni aduşi organizat. Şi dacă admitem că parţial, totuşi, speranţa oamenilor a fost erodată de tensiunea dinaintea identificării candidatului unic? Vă amintiţi? Dar asta nu se compară cu ce a urmat.

- Alegerile din Chişinău în 2018 au fost un exemplu bun în care a fost identificat un candidat comun cu relativă pace. Dar stau şi mă întreb, dacă în turul 1 candidau mai mulţi, comportându-se civilizat între ei, fără a se ataca deloc, nu cumva rezultatul era cam acelaşi? Cred că da.

- Parlamentarele din 2019 cred, au fost cel mai bun, poate unicul caz în care să strângem rândurile a fost într-adevăr important şi justificat. Noi eram prea mici, oligarhul prea puternic. Asta, din cauza unui sistem mixt care limita democraţia, a trebuit să răspundem cu o altă limitare.

- Localele din 2019 au fost un dezastru. Blocul ACUM a propus candidaţi unici în toate localităţile din ţară. Cu ce ocazie să limităm noi în aşa hal opţiunea oamenilor de la nord la sud? Cine suntem noi să limităm dreptul oamenilor de a alege şi de a fi aleşi? Cu ce drept? Cât de siguri suntem că oamenii dintr-un sat sau altul merită anume acel candidat, nu altul? Cât de bine s-a reflectat această decizie asupra rezultatelor electorale? Şi dacă am fi lăsat oamenii să candideze în pace? Ceva îmi spune că rezultatele aveau să fie cel puţin aceleaşi. Poate chiar mai bune.

- Alegerile din Chişinău din 2019 au fost pierdute. Poate din cauza faptului că socialiştii s-au umanizat graţie guvernării cu ACUM, poate pentru că ideile lui Ceban au fost mai atractive, dar poate campania extrem de agresivă pe dreapta din primul tur a alienat mulţi alegători? Au fost atacuri, au fost chiar înjurături. Să nu uităm – cel puţin 15% din alegători nu au votat cu Andrei Năstase în primul tur. Au votat cu Octavian Ticu şi Dorin Chirtoacă. O parte din aceşti oameni au fost într-atât de radicalizaţi în primul tur, încât pur şi simplu nu au mers la vot. Nu avem dreptul să credem că apelurile de susţinere a candidaţilor ce nu au acces în turul 2, după ce au înjurat de mama focului, au transferat automat toate voturile din cele 15%. Andrei Năstase a pierdut cu doar câteva procente.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor