Dragnea: Mi se pare foarte grav că Alina Gorghiu îi dictează lui Iohannis ce să facă
alte articole

Este foarte grav că preşedintele Klaus Iohannis primeşte ordine de la Alina Gorghiu legat de ce să facă sau să nu facă, a declarat duminică, la Antena 3, Liviu Dragnea, în contextul în care şefa PNL a susţinut recent că atâta timp cât la Cotroceni domneşte actualul şef de stat, liderul PSD - condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul - nu va fi numit niciodată premier.
"În primul rând, nu am ştiut că doamna e avertizor. Ştiam că e semi-preşedinte la un partid. În al doilea rând: dincolo de penibilul intervenţiei şi al declaraţiei, mie mi se pare foarte grav că o doamnă — indiferent cum o cheamă — îi dictează preşedintelui României ce să facă sau — şi mai grav — ce să nu facă.
Pentru că nu este o declaraţie oficială de la Cotroceni. Dacă va apărea, o comentez fără ezitări. În al treilea rând: noi vom discuta de variante de prim-ministru de la PSD doar după alegeri. Pe noi ne interesează să vorbim despre ce facem pentru România", a precizat Dragnea, citat de Agerpres.
Întrebat dacă există posibilitatea ca PSD să formeze un guvern cu PNL şi să îl susţină pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, liderul PSD a subliniat "pentru a suta oară" că răspunsul la această întrebare este unul negativ.
"Noi avem experienţa lui 2009 — guvernare PDL-PSD, cu Emil Boc prim-ministru. După şapte-opt luni, PSD a plecat din Guvern. Pentru că era o incompatibilitate între cele două partide, cele două abordări politice, economice, sociale. Aşa este şi între PSD-ul de azi şi PNL-ul de azi. PNL-ul condus de Crin Antonescu nu are aproape nicio legătură cu PNL-ul de astăzi şi vorbesc aici în primul rând de abordare şi de modul în care pot relaţiona cei de la PNL cu orice altă formaţiune politică, inclusiv în relaţii interumane", a afirmat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă PSD ar putea avea şi un alt partener, în afara ALDE, pentru a-şi asigura o eventuală majoritate după alegerile parlamentare, preşedintele social-democraţilor şi-a exprimat îndoiala legată de faptul că UDMR se va alia cu PNL.
"Eu am văzut în Parlament, cel puţin în ultima lună din sesiunea trecută: UDMR a votat — sigur pentru proiectele de legi importante şi alte hotărâri ale Parlamentului — împreună cu noi. Şi am sesizat o relaţie destul de rece între UDMR şi PNL. Nu zic că noi vom face alianţă cu UDMR, dar nu i-aş pune aşa de sigur lângă PNL", a punctat Dragnea.