Dosarul Rompetrol. La opt luni de la încarcerare, SRS este eliberat condiţionat

Fostul senator liberal Sorin Roşca Stănescu a fost eliberat condiţionat joi, după ce a executat opt luni din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare luată în dosarul Rompetrol, în care este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.
Sorin Roşca Stănescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
25.06.2015

Fostul senator liberal Sorin Roşca Stănescu a fost eliberat condiţionat joi, după ce a executat opt luni din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare luată în dosarul Rompetrol, în care este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Decizia a fost luată de Tribunalul Ilfov şi este definitivă. Potrivit Agerpres, magistraţii au respins contestaţia DIICOT menţinând decizia de eliberare luată pe 15 mai de Judecătoria Sectorului 4. SRS a beneficiat de această reducere de pedeapsă pentru că a publicat 3 lucrări ştiinţifice şi a luat parte, de asemenea, şi la alte activităţi desfăşurate în penitenciar.

În dosarul "Rompetrol", procurorii au acuzat 12 persoane de o serie de infracţiuni printre care manipularea pieţei de capital, complicitate la delapidare şi spălare de bani - Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Alexandru Bucşă, Petrică Gramă, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Victoria Anghelache şi Irina Mihaela Popovici.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi omul de afaceri Dinu Patriciu, care a decedat la sfârşitul lunii august. Patriciu a fost acuzat că, în calitatea sa de administrator la SC Rompetrol SA, a transferat în mod succesiv fondurile SC Rompetrol SA, în sumă de 85 de milioane dolari, pe care le administra în baza Acordului EPSA, prin încheierea de contracte de cesiune de creanţe, împrumut şi novaţie între firmele din cadrul grupului Rompetrol, cu intenţia de a ascunde şi disimula originea ilicită a acestora.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor