Dorinţa de celebritate l-a băgat în mormânt. "Păpuşa umană" Ken a murit la 20 de ani
alte articole
Fanii şi-au luat adio de la brazilianul Celso Santebanes, în vârstă de 20 de ani, cel care a întruchipat păpuşa "Ken", acesta fiind îngropat sâmbătă după ce s-a luptat timp de cinci luni cu leucemia, relatează dailymail.co.uk.
Celso Santebanes (pe numele său real Borges Pereira) a cheltuit peste 45.000 de USD pe operaţii chirurgicale, pentru a lua înfăţişarea păpuşii Ken, prietenul celebrei păpuşi Barbie.
Acesta a început să-şi transforme corpul pentru a semăna cu jucăria Ken după ce a câştigat un concurs de modeling, la vârsta de 16 ani şi a devenit, ulterior, celebru după ce a participat la un talk-show în oraşul său natal Sao Paulo, începând să primească până la 15.000 de dolari pentru o apariţie VIP.
Celso, care a avut în copilărie multe păpuşi, a susţinut că familia sa i-a spus mereu că arăta că o păpuşă, ceea ce l-a determinat să-şi dorească să devină o "păpuşă umană".
Brazilianul chiar şi-a lansat o linie proprie de păpuşi Celso din Los Angeles, cu puţin timp înainte de a afla că este bolnav.
Adolescentul a fost supus la patru operaţii la nas, bărbie şi maxilar, şi a făcut implanturi cu silicon la piept. După aceste "transformări" şi-a văzut visul cu ochii: prietenii i-au spus că arată ca o păpuşă.
Celso a descoperit că are cancer când a mers la spital pentru a-şi trata infecţiile cauzate de hidrogelul injectat în picioare acum patru ani.
Pe 26 mai a.c., Celso a fost internat în spital pentru a face chimioterapie. Joi, tânărul a încetat din viaţă, la un spital universitar din Uberlandia după ce a contractat o pneumonie.
"A descoperit că este boalnav când visele începeau să i se împlinească, aşa că visele i s-au frânt", a declarat tatăl lui Celso.
Este de remarcat faptul că Celso şi-a schimbat viziunea asupra vieţii în ultimul timp. Dacă pe vremea când transformarea în păpuşă umană îi reuşise şi savura acest "succes" băiatul declara: "Totul este atât de magic. Viaţa mea s-a schimbat. Simt că întreaga Brazilie mă sprijină!", în luna ianuarie a acestui an, tânărul anunţa că începe un "ciclu nou" în viaţă şi că nu mai este "preocupat de estetică".
"Pentru mine asta nu contează", a declarat el pentru Latin Times. "Ceea ce contează acum este sănătatea mea şi voi lupta pentru ea", a precizat tânărul, devenit mai înţelept.
Din păcate, a luat această decizie mult prea târziu.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.