Dodon propune sistemul electoral mixt. Opoziţia:Tandemul Plahotniuc-Dodon vrea să împartă Moldova

Introducerea sistemului electoral mixt propus de către Dodon ar fi fost planul iniţial al lui Plahotniuc şi Dodon care au o agendă comună - să se menţină la putere cu orice preţ, susţin reprezentanţii PAS şi PPDA.
Ştefan Sârbu
18.04.2017

alte articole

Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon (The Epoch Times Romania)
Ştefan Sârbu
18.04.2017

Igor Dodon anunţă iniţiativa oficială de a propune sistemul de vot mixt în Republica Moldova care presupune că alegerea deputaţilor în Parlament se va face după formula 50 la 50, atât pe liste de partid, cât şi în circumscripţii teritoriale. Şeful statului susţine că un asemenea sistem de votare ar păstra virtuţile sistemului proporţional, dar şi ar favoriza şi alegerea unui număr important de deputaţi independenţi, la nivel raional şi regional. Mai mult decât atât, Dodon asigură că votul mixt va fi acceptat de partenerii externi, va fi tolerat de societatea civilă din R. Moldova, inclusiv de numeroase partide extraparlamentare, de aceea cere Guvernării ”să demonstreze cumpătare şi înţelepciune, să se gândească la interesele naţionale ale ţării, să cedeze din ambiţii şi interesele înguste de partid”.

”51 de deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar alţii 50 – pe circumscripţii teritoriale. Dintre cei 50 de deputaţi aleşi pe circumscripţii, propun ca jumătate să fie din diaspora şi din regiunea Transnistreană. Dat fiind faptul că în afara ţării şi în raioanele de est necontrolate de Chişinău se află cel puţin o treime din cetăţenii Republicii Moldova, consider că aceştia trebuie să fie reprezentaţi de cel puţin 25% din totalul deputaţilor în Parlament. Celelalte 25% vor fi din raioane şi din Chişinău”, scrie Dodon pe pagina sa de socializare.

În context, şeful statului explică că votarea deputaţilor din Transnistria potrivit iniţiativei, se va face în secţii de votare deschise în raioanele şi localităţile care se află sub controlul constituţional al Guvernului R. Moldova, ca să fie un proces bine monitorizat de Comisia Electorală Centrală de la Chişinău. ”Precizez că fără implicarea şi prezenţa cetăţenilor din Transnistria, Parlamentul nostru nu poate fi integru ca reprezentare pe ţară. Iar dacă vrem să întregim ţara, trebuie să fim mai deschişi politic şi electoral.”

”Votul în diaspora să fie asigurat pentru două zile, astfel încât să fie facilitat accesul votanţilor aflaţi departe de secţiile de votare. Numărul secţiilor de votare urmează a fi stabilit în conformitate cu datele oficiale prezentate de către instituţiile de stat din ţara unde se află cetăţenii moldoveni. Să aibă drept de vot toţi cei care vor veni la secţiile de votare peste hotare. În acest sens, insist ca secţiile de votare peste hotare să fie asigurate cu 5000 de buletine de vot”, a adăugat Dodon.

În opinia Preşedintelui RM, studenţii trebuie să obţină dreptul de a vota la locul de studii, în baza unui certificat eliberat de instituţia de învăţământ. Astfel, majoritatea tinerilor îşi vor putea exercita comod dreptul de vot.

În concluzie, Igor Dodon reiterează poziţia privind reducerea numărului de parlamentari de la 101 la 71 şi propune ca pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat, să fie colectate 600 de semnături.

Potrivit unui comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova (PDM), aceştia consideră că ceea ce fac socialiştii acum este un truc politic, o încercare de a împiedica votarea sistemului uninominal şi de a muta atenţia societăţii spre altceva, pentru a crea confuzie.

În replică, Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Maia Sandu menţionează că schimbarea sistemului electoral este preocuparea principală a lui Plahotniuc şi Dodon. Iar toţi cei care cred în democraţie, trebuie să le vorbească oamenilor despre pericolele acestor iniţiative şi să fie pregătiţi să-şi apere votul.

”Aceşti politicieni nu sunt preocupaţi de nivelul înalt al corupţiei, de standardele joase de viaţă ale oamenilor, de faptul că mulţi cetăţeni sunt nevoiţi să plece din ţară din cauza sărăciei. Aceşti politicieni au o agendă comună - să se menţină la putere cu orice preţ pentru a continua să fure bani publici, ocolind justiţia. Schimbarea regulilor de joc nu ne avantajează pe noi, cetăţenii, în situaţia în care instituţiile statului nu asigură respectarea acestor reguli. În aceste condiţii, schimbarea sistemului electoral înseamnă un risc mai mare de fraudare a alegerilor”, notează liderul PAS.

”Mai are cineva îndoieli cu privire la prezenţa unui tandem de guvernământ Plahotniuc-Dodon?”, se întreabă retoric vicepreşedintele Platformei ”Demnitate şi Adevăr”, Alexandr Slusari pe pagina sa de facebook, menţionând că anume introducerea sistemului electoral mixt a fost scopul iniţial al înţelegerii celor doi.

”Democraţii urmează să preseze ca un tanc pe sistemul uninominal , iar Dodon trebuie să acţioneze ca un ”salvator” şi să ofere ”compromisul”. În general, după propunerea lui Dodon se ascunde dorinţa de a împărţi ţara în două cu fratele său mai mare Plahotniuc. Şi nicio luptă cu regimul nu este inclusă în planurile preşedintelui”, concluzionează Slusari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor