Document secret dezvăluie ideea unui război civil în Liban şi o posibilă invazie israeliană

Soldaţi libanezi (Getty Images)
Andrei Popescu
08.04.2019

În cursul unei întâlniri cu secretarul de stat american Mike Pompeo în Beirut în luna martie, preşedintele libanez Michel Aoun, aparent a primit un document americano-israelian care a detaliat proiectul creării unui război civil în Liban prin utilizarea operaţiunilor sub acoperire şi o posibilă invazie israeliană, potrivit GeopoliticsAlert.com.

Deşi sursa documentului este israeliană şi acesta a fost creat în parteneriat cu Washingtonul, nimeni nu ştie cine i l-a prezentat lui Aoun. Postul de televiziune libanez Al-Jadeed a raportat iniţial despre controversatul document şi a publicat un material video pe website-ul său. GeopoliticsAlert a tradus raportul şi a conceput articolul său.

Documentul detaliază presupuse planuri americane de subminare a Forţelor Libaneze de Securitate Internă (FSI), instituţie care nu face parte din armata libaneză. Potrivit proiectului, Washingtonul ar investi 200 milioane de dolari în FSI sub pretextul menţinerii păcii, însă cu obiectivul ascuns al creării unui conflict împotriva Hezbollah, 2,5 milioane de dolari urmând a fi dedicaţi în mod special acestui demers.

Documentul susţine că scopul final este destabilizarea Libanului printr-un război civil care “va ajuta Israelul pe scena internaţională”. SUA şi Israelul plănuiesc să îşi atingă obiectivul prin susţinerea “forţelor democrate”, fiind extrem de similar cu strategia folosită în Siria, Libia, Venezuela şi în alte locuri.

Potrivit documentului, deşi vor fi folosite arme de foc, cei doi aliaţi nu anticipează victime.

Totuşi, cele două ţări se aşteaptă ca războiul civil să “declanşeze solicitarea” intervenţiei Forţelor de Apărare Israeliene (FAI), lucru pe care Israelul va trebui să îl accepte doar după o ezitare extremă.

Documentul susţine că Israelul va juca, de asemenea, un rol important prin crearea unor“operaţiuni sub acoperire” pe măsura avansării conflictului. Probabil că aceste operaţiuni vor include atacuri chimice similare cu cele asupra civililor din Siria sau chiar atacuri directe asupra civililor libanezi şi israelieni pentru a putea da vina pe grupul libanez Hezbollah şi a justifica o intervenţie internaţională.

Documentul recunoaşte că SUA şi Israelul vor avea nevoie de un nivel fără precedent de credibilitate pentru a-şi pune în aplicare planul şi mai recunoaşte că armata libaneză ar putea fi un obstacol, probabil din cauza compoziţiei diverse a acesteia. Ca partid politic legitim cu membri prezenţi în toate domeniile societăţii libaneze, Hezbollah are deja membri şi aliaţi în FSI precum şi în armata ţării.

Pompeo discută cu oficiali libanezi

În cadrul întâlnirii cu preşedintele libanez Michel Aoun, secretarul de stat american i-a dat acestuia un ultimatum: să ţină sub control Hezbollah sau se va confrunta cu consecinţe fără precedent, susţine GeopoliticsAlert.com.

Potrivit Foreign Policy, Pompeo i-a spus lui Aoun că în cazul în care eşuează să finalizeze imposibila sarcină a înlăturării Hezbollah din instituţiile guvernamentale şi suprimarea activităţilor sale militare, Libanul ar trebui să se aştepte la suspendarea ajutoarelor americane şi chiar la potenţiale sancţiuni.

“Va fi nevoie de curaj ca naţiunea libaneză să se opună criminalităţii, terorii şi ameninţărilor grupului Hezbollah”, a precizat Pompeo.

La o cină, Pompeo i-a avertizat în repetate rânduri pe oficialii libanezi că ei înşişi sunt potenţiale ţinte ale unor sancţiuni, făcând referire la membri ai Mişcării Patriotice Libere, ai partidului preşedintelui Aoun, care este sprijinit în cea mai mare parte de creştinii libanezi.

Potenţialele sancţiuni vor viza probabil, printre altele, Ministerul Sănătăţii care, în prezent, este administrat de un membru ales al partidului politic Hezbollah. Civilii libanezi se bazează pe un minister al sănătăţii în stare de funcţionare pentru a primi medicamente subvenţionate şi îngrijire medicală generală, astfel că aceste sancţiuni vor crea suferinţe imense întregii populaţii a ţării.

Probabil că provocarea unui război civil, aşa cum a fost detaliată în documente, nu va reuşi, conform planurilor SUA. Forţele de securitate libaneze nu reprezintă un grup omogen. Membri ai Hezbollah şi ai aliaţilor lor creştini deţin multe poziţii în cadrul FSI, al armatei libaneze şi al unor ramuri guvernamentale. Constituţia şi sistemul politic al ţării necesită ca toate sectele să aibă o reprezentare adecvată în guvern. Prin urmare, una dintre priorităţile de top ale unui potenţial război civil artificial ar fi probabil rescrierea Constituţiei libaneze.

Nu este clar dacă personalul lui Pompeo i-a prezentat lui Aoun acest document ca o ameninţare înaintea întâlnirii cu oficialul american. Potrivit GeopoliticsAlert.com, este însă clar faptul că SUA şi Israelul complotează cu uşile închise pentru a crea un conflict sectarian în societatea libaneză, în mod similar cum s-a întâmplat în Siria, Libia, Venezuela, Yemen, Iran şi în alte ţări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor