Dmitri Rogozin: Reunificarea Republicii Moldova cu România perpetuează criza transnistreană
alte articole
Dmitri Rogozin, emisarul special rus pentru Transnistria delegat în urmă cu câteva luni de preşedintele Vladimir Putin, a declarat că apelurile de reunificare ale Republicii Moldova cu România nu ar face decât să alimenteze conflictul transnistrean şi să împiedice găsirea unor soluţii, relatează publicaţia online Vocea Rusiei.
Afirmaţia a fost făcută în urma întrevederii a vicepremierului rus şi reprezentant special pentru regiunea transnistreană Dmitri Rogozin cu Evgheni Şevciuk, liderul regiunii separatiste Transnistria. Întâlnirea a avut loc la Moscova, unde cei doi au discutat despre situaţia social-economică a cetăţenilor ruşi care locuiesc pe teritoriul regiunii transnistrene.
“I-am spus lui Evgheni Şevciuk că atâta timp cât Chişinăul se pregăteşte de unirea cu România, nu poate fi vorba de reglementarea conflictului transnistrean”, a scris Rogozin pe reţeaua de socializare Facebook.
Potrivit presei ruse, regimul din Tiraspol a propus recent dislocarea unei baze militare ruseşti. Totodată, Rusiei i s-a dat undă verde să folosească de aerodromul fostei armate a XIV-a. Aşa-numitul ministru transnistrean al apărării, Vladislav Finaghin este de părere că deschiderea unei noi baze militare ruseşti ar ajuta Tiraspolul să facă faţă "pericolului românesc", care creşte odată cu revenirea la Cotroceni a preşedintelui suspendat al României, Traian Băsescu.
Legat înfiinţarea acestei baze militare ruseşti în Tiraspol, ministrul Afacerilor Externe a declarat joi pentru Epoch Times că negocierile în formatul “5+2” trebuie să continue şi poziţia Uniunii Europene în legătură cu soluţionarea conflictului din Transnistria trebuie să fie mai fermă.