Diversitatea culturală – Bogăţia Europei
Al 3-lea Congres al Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO
28 noiembrie – 2 decembrie 2012, Bucureşti, România
Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO prin Alumnus Club va organiza în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie 2012 cel de-al 3-lea Congres al Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO.
Acest eveniment va reuni anul acesta membri ai comunităţii societăţii civile UNESCO din lume, alături de persoane consacrate din diverse domenii de activitate (cultural, politic, economic) precum şi reprezentanţi ai Guvernului României. Obiectivul acestui congres internaţional va consta în promovarea idealurilor, obiectivelor şi programelor UNESCO în spiritul înţelegerii şi solidarităţii internaţionale, în domenii precum drepturile omului, democraţie, cultură, educaţie, patrimoniu natural şi cultural. Organizarea în România a acestui eveniment a fost susţinută la Torino, Italia în anul 2011, de către preşedinta Federaţiei Române, doamna Daniela Popescu.
La acest mare Forum internaţional, sunt invitaţi să participe reprezentanţi din următoarele ţări: Belarus,Franţa, Croaţia, Bulgaria, Armenia, Portugalia, Spania, Grecia, Cipru, Malta, Moldova, Monaco, Elveţia, ltalia, Austria, Federaţia Rusă, Serbia, România, Ucraina, Statele Unite ale Americii, Kazakhstan, Mexic, Japonia, Măroc, Jamaica.
În cadrul evenimentului, vor avea loc sesiuni de lucru cu următoarele tematici:
- contribuţia societăţii civile UNESCO la dezvoltarea varietăţii culturale europene, multiculturalitatea ca unitate în diversitate cu ocazia Anului European al solidarităţii între generaţii
- schimbul de idei şi perspective de colaborare între reprezentanţii tineretului minoritar şi majoritar din ţară şi străinătate
- identificarea rolului, acţiunilor şi perspectivelor Federaţiei Europene în consolidarea eticii la nivel global odată cu lansarea programului GLOBAL ETHICS al Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO
În seara zilei de 29 noiembrie 2012 va avea loc la Palatul Parlamentului ceremonia intitulată “O viaţă dedicată UNESCO” – ceremonie în cadrul căreia vor fi distinse personalităţi remarcabile a istoriei societăţii civile UNESCO.
MOMENTUL MAGELLAN. Proiectul MOMENTUL MAGELLAN, ce se va derula pe parcursul a patru ani (2012-2016), reprezintă contribuţia românească la PROGRAMUL GLOBAL ETHICS – iniţiat de Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO, şi are ca scop lansarea unui demers creator prin punerea în valoare a patrimoniului cultural-ştiinţific naţional şi european. De asemenea, proiectul îşi propune aducerea la aceeaşi masă de discuţii a unor actori relevanţi din sfera academică, a institutelor ştiinţifice, culturale, a sectorului guvernamental şi non-guvernamental. MOMENTUL MAGELLAN se naşte printr-o conjugare armonioasă dintre ştiinţă, cultură şi educaţie, punându-se accent pe moralitatea realităţii şi pe etica veritabilă, universal acceptate.
GLOBAL ETHICS. Programul „GLOBAL ETHICS : SAVE THE PLANET EARTH” îşi propune pe termen lung identificarea unor modalităţi de implementare a unor modificări şi remodelări ale sistemului global la nivel economic, social, ecologic. Programul se doreşte a fi un promotor în trezirea sentimentului de solidaritate şi cooperare între diferite civilizaţii, în încurajarea schimbului şi interacţiunii la nivel global pentru a asigura mobilizarea şi conştientizarea oamenilor asupra importanţei respectării eticii globale. Această mobilizare este necesară pentru generaţiile viitoare, care ar avea posibilitatea de a trăi în armonie.
Invitaţi. Printre invitaţii de marcă la acest eveniment, putem menţiona: preşedintele de onoare al Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, domnulEiji Hattori, preşedinta fondatoare a Federaţiei Române a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, doamna Avocat Paula Iacob, preşedintele Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, domnul George On. Christophides, Secretarul General al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, domnul Ani Matei, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Puiu Haşotti, ministrul Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, Secretarul de stat în cadrul Departamentului de Relaţii Interetnice, domnul Kelemen Hunorreprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, ai Guvernului României, ambasadori precum şi lideri ai mediului de afaceri din România.
Organizator principal:
ALUMNUS CLUB pentru UNESCO, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2000, având reprezentanţi în 10 ţări, este formată în marea majoritate din tineri, scopul fiind acela de a pune la dispoziţia membrilor săi cât mai multe posibilităţi de implicare în proiecte şi iniţiative incluse în sfera educaţiei, ştiinţei, culturii şi comunicării. Formarea tinerilor într-un spirit multicultural, principalul deziderat al organizaţiei, este urmărit prin proiecte ce vizează implicarea acestora în activităţi care susţin dezvoltarea personală şi profesională prin acumularea de experienţă. ALUMNUS CLUB a organizat şi desfăşurat în colaborare cu UNESCO proiecte de tradiţie, dintre care amintim: Tineretul şi Muzeele şi Metamorfoze
CONTACT:
Diana Arhir
Coordonator organizare Al 3-lea Congres al Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO
Responsabil Comunicare şi Informare ALUMNUS CLUB pentru UNESCO
clubalumnus@gmail.com
0728168043