Discursul despre Starea Naţiunii, prima provocare a noului mandat al preşedintelui Barak Obama

Dacă analistul politic Allan Lichtman ar trebui să definească discursurile privind Starea Naţiunii în trei cuvinte ar răspunde fără să stea pe gânduri: 'Plictisitoare, plictisitoare, plictisitoare'. Şi totuşi cel de marţi se aşteaptă să fie 'cel mai important din cariera politică a lui Barack Obama', notează ziarul La Verdad. Casa Albă îl vede ca pe un al doilea act al discursului de învestire cu care preşedintele a surprins plăcut publicul luna trecută. Însă discursurile din faţa Capitoliului sunt intimiste, filosofice şi înţesate de fraze lapidare. În schimb, cele din aula Congresului, spune expertul, seamănă cu o 'to do list', prin care preşedintele îşi prezuntă 'planurile politice pentru al doilea mandat'.

Aşa cum arată istoria, al doilea mandat este pentru toţi preşedinţii mai greu şi tinde să se încheie cu o dezamăgire generală. Obama simte că reforma sănătăţii nu este suficientă pentru a-şi completa mandatul şi vrea să includă şi alte teme precum reforma privind imigraţia, controlul asupra armelor şi egalitatea drepturilor. Analiştii cred că are la dispoziţie câteva luni pentru a le transpune în realitate. Anul viitor va fi marcat de alegerile legislative din noiembre 2014. Cu această spadă a lui Damocles deasupra capului tuturor congresmenilor şi unei treimi dintre senatori lucrurile nu poate risca. Obama nu mai este candidatul speranţei ajuns la Casa Albă cu o doză de ingenuitate, dornic să pună capăt diferenţelor bipartidiste. De fapt, acestea sunt mai pronunţate ca niciodată. De data aceasta ştie că republicanii nu vor face nicio înţelegere cu el.

Profitând de forţa morală pe care i-a dat-o realegerea şi de criza de identitate care afectează partidul conservator, Obama a optat pentru un ton mai curajos şi mai apropiat maselor. În acestea îşi pune speranţa pentru a face presiuni asupra legiuitorilor în privinţa controlului armelor. Deşi discursul privind Starea Naţiunii este adresat tradiţional Congresului şi adoptă un ton conciliant, adevărata ţintă sunt acum cei 40-50 de milioane de americani care îl vor urmări la televizor, de când preşedintele Truman a impus această modă. 'Provocarea lui Obama este de a face din ceva plictisitor un discurs vibrant care să inspire masele', spune Lichtman. Această provocare va fi şi botezul de foc pentru Cody Keenan, cel care îi scrie acum discursurile, în locul lui Jon Favreau, tânărul de 31 de ani, care a dat formă ideilor preşedintelui.

Pentru a încuraja masele dincolo de marile planuri prevăzute pentru cel de-al doilea su mandat, Obama îşi va presăra discursul cu propuneri progresiste privind educaţia, mediul înconjurător şi egalitate între sexe. Nu este doar o nadă pentru a motiva masele, ci şi un avertisment pentru opoziţie, că nu va rămâne impasibil la tenativele de obstrucţionism ale acesteia. Ceea ce va irita şi mai mult opoziţia, deşi un consilier a mărturisit publicaţiei online Politico, că Obama 'va întinde o punte de aur în faţa opozanţilor pentru ca ei să aibă pe unde să se retragă', a spus el, parafrazându-l pe maestrul zen Sun Tzu. Adversarii lui nu vor renunţa însă aşa de uşor. Cel însărcinat să-i dea replica din partea opoziţiei va fi tânărul senator de Florida, Marco Rubio, pe care toată lumea îl vede viitor candidat prezidenţial al Partidului Republican.

Iar discursul lui suscitată tot atâta interes ca şi cel al preşedintelui. Se aşteaptă ca el să critice cu asprime lipsa de austeritate fiscală şi să ofere soluţii la reforma imigraţiei. O altă replică va veni de la mişcarea Tea Party, prin reprezentantul său Rand Paul, senator de Kentucky, fiul congresmanului şi fost aspirant prezidenţial, Ron Paul, care întruchipează aripa cea mai radicală a Partidului Republican. În toate cele trei discursuri politica externă va fi minoritară, anticipează analiştii. Deşi preşedintele va fi nevoit să vorbească despre masacrul din Siria, de instabilitatea din nordul Mali, aspiraţiile nucleare ale Iranului şi de prietenia cu Israel, vor fi amintite doar în trecere. Al doilea mandat al său depinde de ceea ce va face acasă şi de creşterea economică pe care încă nu a consolidat-o.