Diplomaţia franceză, testată în dosarul nuclear iranian

Preşedintele francez Francois Hollande a reconfirmat fermitatea poziţiei franceze cu privire la dosarul nuclear iranian, în contextul în care negocierile asupra acestui subiect sunt reluate miercuri, la Geneva, notează cotidianul francez Le Figaro.

Şeful statului francez a atenţionat că Parisul 'nu va ceda cu privire la proliferarea nucleară' şi că sancţiunile vor fi menţinute cât timp Iranul nu va renunţa la programul său militar. La fel cum a făcut, săptămâna trecută, ministrul francez de externe Laurent Fabius, preşedintele Hollande a amintit în Israel, 'ca şi cum ar fi gravat în marmură', exigenţele sale: plasarea sub control internaţional a obiectivelor nucleare iraniene, suspendarea operaţiunilor de îmbogăţire a uraniului la 20%, reducerea stocurilor existente şi oprirea activităţii uzinei de plutoniu de la Arak, precizează cotidianul francez menţionat.

În timpul negocierilor precedente, derulate în urmă cu două zile, Franţa le-a impus partenerilor să revizuiască anumite articole din acordul preliminar, deplasând astfel 'centrul de gravitate' al negocierilor spre 'mai multă fermitate'. Iranul a cerut atunci timp de gândire înainte de a se pronunţa. Cei '5+1' (membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania) şi-au conservat unitatea, cel puţin de faţadă, plasându-se cu toţii în spatele unui asemenea acord. 'Nu au existat dispute între secretarul de stat american John Kerry şi ministrul de externe francez Laurent Fabius', a dat asigurări un diplomat.

Acuzat de unii că ar fi provocat eşecul negocierilor prin intransigenţa sa, Parisul nu a făcut, totuşi, decât să-şi susţină poziţia, una într-adevăr dură, însă tradiţională şi coerentă, cu care americanii au fost multă vreme de acord, subliniază Le Figaro.

Începând de la primele negocieri, desfăşurate în urmă cu zece ani la iniţiativa lui Dominique de Villepin, Franţa a fost mereu în prima linie a negocierilor pe marginea nuclearului iranian. Eşuarea acordului privind suspendarea îmbogăţirii uraniului la 20%, înregistrat în 2003-2004, a subminat încrederea.

Diplomaţii nu au uitat că noul preşedinte iranian Hassan Rohani s-a lăudat în 2009 că a păcălit Occidentul atunci când era negociator în problema nucleară, folosindu-se de perioada de suspendare a operaţiunilor de îmbogăţire a uraniului pentru a instala noi centrifuge. În cadrul Europei, Parisul a jucat apoi un rol major pentru a impune sancţiuni împotriva noului regim de la Teheran.

Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, Francois Hollande - toţi au considerat întotdeauna că doar o abordare fermă ar putea împiedica Iranul să obţină bomba atomică. În faţa unui Iran care nu are nicio intenţie de a renunţa la 'drepturile sale nucleare' şi care nu şi-a 'demonstrat bunăvoinţa în scris', Franţa se consideră astăzi o gardiană a neproliferării nucleare. 'Rigoarea şi menţinerea principiilor vor menţine pacea mai mult ca un acord concesiv', a mai spus diplomatul.

Franţa se plângea de asemenea că nu a fost suficient consultată, în special de către aliatul său american. Pe acest fond, diplomaţia franceză afirmă că nu este împotriva unui acord, însă ea este îngrijorată că acordul concesiv ar putea perpetua erorile comise în perioada 2003-2004. În zece ani, numărul de centrifuge iraniene a crescut de la 164 la 19.000, aminteşte Le Figaro.

Poziţia franceză pare atât de dură pentru că cea americană a înregistrat un recul, subliniază publicaţia menţionată. Potrivit unor surse diplomatice, acordul iniţial, pe care se străduiau să-l semneze SUA, lăsa loc de supravieţuire pentru programul militar iranian. Acest acord 'călca în picioare' rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, care cerea stoparea totală a îmbogăţirii uraniului.

Eşecul intervenţiilor în Irak şi în Afganistan a lăsat urme adânci în SUA, constată cotidianul francez. Preşedintele american Barack Obama vrea cu orice preţ să deschidă un nou front în Orientul Mijlociu. Virajul spre Asia-Pacific, considerat ca o prioritate strategică, implică o dezangajare în Orientul Mijlociu, unde războaiele se succed şi în care intervenţiile occidentale par să nu mai aibă efect. Totuşi, înainte de a o părăsi, Washingtonului i-ar plăcea să asaneze terenul. Însă, pentru a se retrage fără riscuri din Afganistan în 2014 şi pentru a impune o soluţie politică în Siria, Washingtonul are nevoie de Iran.

Prin urmare, mingea este în terenul iranian. Preşedintele Hassan Rohani a atenţionat în legătură cu 'cererile excesive' care ar putea complica procesul spre un acord final. Ministrul de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, s-a arătat mai optimist, afirmând că există 'o cale' pentru a depăşi 'o criză inutilă'.

Forţa poziţiei franceze urmează să fie testată la Geneva. Dacă Iranul va refuza să semneze, Parisului i se va reproşa intransigenţa. 'Nu se va obţine niciodată capitularea Iranului. Rezultatul unor negocieri trebuie să fie neapărat un compromis', comentează o sursă apropiată negocierilor privind programul nuclear iranian.

Dacă Iranul va semna un acord care nu a fost revizuit în minus prin ofensive bilaterale, diplomaţia franceză va ieşi din criza iraniană pe poziţii întărite. Părţile îi vor fi recunoscătoare pentru faptul că a impus un acord suficient de exigent pentru a putea menţine pacea. Însă, de la un acord interimar până la un acord definitiv este încă drum lung, conchide Le Figaro.