Dionis Cenuşă: Abrogarea sistemului de vot mixt prin referendum - sursă de re-mobilizare a potenţialului protestatar
alte articole
În contextul initiaţiativei societăţii civile din Republica Moldova de a organiza un referendum legislativ pe marginea abrogării sistemului de vot mixt, analistul politic Dionis Cenuşă constată că potenţialul proiectului ar depinde foarte mult de gradul de penetrare a populaţiei din teritoriu. Chişinăul şi oraşele mai mari au demonstrat în ultimul timp semne de saturaţie şi apatie.
„Neîmbrăţişarea iniţiativei de către principalele partide de opoziţie, precum PAS, poate produce efecte de demobilizare în rândul populaţiei. Atractivitatea iniţiativei va creşte sau descreşte în funcţie de capacitatea liderilor iniţiativei de a convinge. Orice ton poruncitor sau de acuzare va fi folosit de către partidul de la guvernare pentru a discredita întreaga iniţiativă”, comentează politologul menţionând că autorii ideii vor avea nevoie de răbdare, ingeniozitate şi multă comunicare prin reţelele de socializare deoarece condiţiile de desfăşurare a iniţiativei ar fi neprietenoase.
Dionis Cenuşă a ţinut să puncteze că, strategic, iniţiativa reprezintă o eventuală sursă de re-mobilizare a potenţialului protestatar în societate. Aceasta însă va fi puternic influenţată de rezultatul evaluării UE a pre-condiţiilor politice stabilite guvernării. „Un aviz pozitiv din partea europenilor privind legislaţia electoraă şi eventuala acordare a asistenţei macro-financiare (prima tranşă) va îngreuna puterea argumentelor comunicate de liderii iniţiativei pro-referendum legislativ.”
De aceea, notează analistul, în paralel va fi necesară o comunicare intensă cu Comisia Europeană, dar în special cu Serviciul European de Acţiune Externă/Delegaţia UE, pentru a insista pe o evaluare obiectivă a stării instituţiilor democratice din R. Moldova.
„Desigur, aici există şi unele riscuri, şi anume faptul că neacordarea asistenţei macro-financiare va avea un impact negativ asupra susţinerii publice pentru UE într-un an electoral mai geopolitizat ca niciodată”, a concluzionat Dionis Cenuşă.
Amintim că mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au anunţat la sfârşitul lunii noiembrie iniţiativa de iniţiere a unui referendum legislativ de anulare a sistemului electoral mixt, votat de Parlament acum câteva luni. În opinia acestora, referendumul ar fi unicul instrument prevăzut de către Constituţie şi Codul Electoral, care oferă posibilitatea cetăţenilor să intervină „atunci când Parlamentul le-a întors spatele celor care i-au dat mandatul”.