Diaconu - proiect de lege stil Vlad Ţepeş: dizolvarea partidelor cu mai mult de 10 corupţi
alte articole
Preşedintele PRU, deputatul Bogdan Diaconu, a depus joi la Camera Deputaţilor un proiect de lege destul de neobişnuit. În numele luptei anticorupţie şi oprirea flagelului corupţiei, Diaconu cere modificarea Legii partidelor politice, astfel încât o formaţiune să poată fi dizolvată pe cale judecătorească şi în cazul în care 10 din membrii de partid se află, pe parcursul unui an calendaristic, în diferite faze de urmărire penală, având ca obiect fapte de corupţie.
"Propunerea legislativă are în vedere eficientizarea luptei anticorupţie şi oprirea flagelului corupţiei chiar în interiorul partidelor politice, pentru a asigura respectarea prevederilor constituţionale de către acestea şi îndeplinirea rolului lor legal de a îndeplini o misiune publică şi de a fi instrumente democratice", a explicat Bogdan Diaconu.
Deputatul afirma că misiunea publică prevăzută de lege în condiţii clare a ajuns să fie transformată, în unele cazuri, într-o misiune privată de urmărire a intereselor nelegitime ale unor grupuri foarte influente, care ajung să coordoneze activitatea politică şi în care sunt implicaţi mulţi dintre reprezentanţii de vârf ai partidelor politice.
În această situaţie, propunerea legislativă a preşedintelui PRU prevede ca partidele care au devenit reţele de corupţie prin implicarea unui număr considerabil de membri cu putere de decizie fie în structura proprie, fie prin funcţii în administraţia locală, centrală etc. în fapte de corupţie, să fie dizolvate pe cale judecătorească, aşa cum legea prevede deja pentru alte tipuri de încălcări ale scopurilor declarate ale partidelor.
"Transformarea unui partid politic într-o reţea de corupţie asemănătoare cu "grupul infracţional organizat", sancţionat penal de justiţie, reprezintă un motiv clar de dizolvare a unui partid politic, pentru că înseamnă că nu mai avem de a face cu nişte cazuri izolate, care, o dată descoperite şi sancţionate, vor lăsa restul instituţiei partidului politic să îşi îndeplinească menirea, ci cu o reţea intenţionată, coordonată şi extinsă de fapte de corupţie a cărei rezolvare nu mai poate fi decât demantelarea structurii corupte prin dizolvarea partidului respectiv", a subliniat Diaconu.
Proiectul de lege propune ca începând cu un număr de 10 membri de partid cu funcţii în partid, sau în aparatul de stat, care sunt în diferite faze de urmărire penală pentru fapte de corupţie, formaţiunea să fie considerată o reţea de corupţie şi să fie propusă spre dizolvare de către Ministerul Public, urmând ca Tribunalul Bucureşti să decidă pe baza dovezilor dacă s-au îndeplinit prevederile legii şi dacă ia decizia dizolvării.
Diaconu susţine că această lege nu are doar un caracter punitiv, ci şi unul preventiv, pentru că în condiţiile adoptării unei asemenea legi, partidele vor fi mult mai grijulii cu persoanele pe care le vor nominaliza pentru funcţii în interiorul formaţiunii şi în administraţie, la orice nivel.