Dezbatere pe dosarul de trădare. "În ceea ce-l priveşte pe veteranul de război, în mod clar el era un paravan"

Expertul în securitate naţională Iulian Fota şi consultantul politic Valeriu Turcan au comentat, într-o intervenţie la postul B1 TV, pe marginea dosarului de trădare deschis de procurorii DIICOT împotriva unui grup condus de generalul în rezervă Radu Theodoru, acuzat că ar fi complotat cu agenţii ruşi să dea o lovitură de stat.
Jurnalistă: Despre dosarul ăsta de trădare cu domnul de 101 ani şi încă alţi şase excentrici.
Iulian Fota: Acum încă nu ştiu care e gradul de pericol al acestor oameni, că oamenii ăştia sunt fie duşi, fie în vârstă, cu ce pun ei în pericol România? Acum trebuie să spun un lucru şi nu vreau să fiu foarte categoric, că azi am avut foarte multă treabă şi vreau să mă uit şi eu pe ce a mai scris presa, de exemplu încă nu-i ştiu pe ăia şase cine sunt, dacă sunt ceva nume reprezentative, habar n-am.
Dar la cum arată toată povestea asta, eu nu sunt dat pe spate şi nici impresionat pentru că, repet, sincer, ca unul care îi mai ştie pe ruşi, nu pot să cred că au zis ruşii să stea într-o reţea de felul ăsta, că asta nici măcar reţea nu pare să fie. Deci ruşii, dacă au oameni în România, şi au, asta în mod sigur, sunt mult mai bine conspiraţi în zone unde nici nu-i bănuim şi unde pot să facă foarte mult rău. Ce rău putea să facă indivizii ăştia că dincolo de obsesiile lor istorico-mistice, şi antisemitismul cunoscut al lui Theodoru... el a fost membru PRM - dacă îmi aduc bine aminte, că sunt mulţi ani de atunci, Vadim Tudor l-a dat afară pentru că era prea radical chiar şi pentru gustul lui Vadim Tudor şi pentru România Mare în extremismul ăla al lui - deci aici era şi nu cred că este vreo surpriză.
Frica mea e să nu fugim după fentă, să nu ne concentrăm pe mize mici şi să ne scape mizele mari, pentru că eu nu cred că ăştia sunt oamenii ruşilor. Totuşi, oricât ar mai fi decăzut ruşii, că oameni de bază au, sunt totuşi profesionişti, au avut succese mari în trecut, au făcut nişte infiltrări. Deci rămâne să mai vedem, să ne mai documentăm.
Valeriu Turcan: Apropo de aceşti domni din grupul respectiv. Ce mi se pare mie relevant, în mod clar, nu poate să fie asta reţeaua de informaţii a SVR-ului din România sau a vreunui alt serviciu rus, nu poate să fie. Cine ar adera la astfel de grozăvii, să schimbi numele ţării, să schimbi regimul, să pui mâna pe arme, să faci un comandament.
Cine ar putea? Doar nişte persoane, vreau să spun doar exagerate, dar aceste persoane exagerate, ce constatăm: au încercat să ia legătura cu reprezentanţi oficiali ai unui stat străin, prima chestiune, din ţară dar şi din străinătate, adică n-a fost un exerciţiu intelectual al lor. Să ceri sprijin pentru a schimba numele ţării şi a da o lovitură de stat sau a schimba regimul sau a desfiinţa partidele politice mie mi se pare că sunt nişte încălcări în serie ale Constituţiei României.
Noi ştim în acest moment câteva lucruri pe care le-au spus procurorii, dar dacă călătoreşti până la Moscova şi încerci să contactezi reprezentanţi ai Federaţiei Ruse, mie mi se pare că deja te încadrezi. Repet, ei pot să fie exageraţi, nerealişti, nebuni chiar, dar actele astea există. În ceea ce îl priveşte pe domnul veteran de război, în mod clar el era un paravan. Ce conta foarte mult? Gloria lui şi uniforma. Astea contau ca să fie invocat, uite până şi veteranii rezerviştii vor în această direcţie.