Deputat liberal: Suntem în maşina de tocat a lui Plahotniuc
alte articole
Deputatul Partidului Liberal din Republica Moldova (PL) Lilian Carp a anunţat vineri înainte de şedinţa Parlamentului că părăseşte majoritatea parlamentară a Partidului Democrat (PDM) în care nimeni nu mai are încredere.
"Am decis să iau această decizie singur. Regret că nu am făcut-o la 10 ianuarie 2016. Nu poţi să te afli într-o majoritate parlamentară cu cineva care vorbeşte la întâlnirile oficiale despre integrarea europeană dar de fapt are un proiect de lichidare a partidelor tradiţionale din R. Moldova şi înlocuirea cu alţi parteneri politici loiali”, a declarat deputatul PL în cadrul unui briefing de presă.
Carp a menţionat că există un scenariu de lichidare a Partidul Liberal, iar în prezent se întâmplă ceea ce a prevăzut la 10 ianuarie 2016, când a avut loc Consiliul Republican al PL, la care s-a decis să se facă coaliţie cu PDM. “De atunci le-am spus că această Alianţă va duce mai târziu la sacrificarea PL de către reprezentanţii PDM.”
Liberalul a atenţionat că pe agenda Legislativului de vineri este Proiectul de lege nr.116 care prevede modificarea Regulamentului Parlamentului şi legalizarea grupurilor parlamentare prin acordarea drepturilor egale cu fracţiunile parlamentare. “Obiectivul acestui proiect de lege este de a legaliza grupul parlamentar al PPEM care este pregătit să înlocuiască o parte din electoratul pierdut al PLDM-ului, dar totodată să atace o parte din electoratul Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS).”
Politicianul susţine că PDM-ului îi este mai simplu să lucreze cu Leancă (liderul PPEM) şi Dodon, care sunt şantajabili, iar Plahotniuc nu mai are nevoie de Partidul Liberal.
“Mulţi cred că reţinerile curente ale membrilor PL au ca obiectiv presiuni în ceea ce priveşte modificarea sistemului electoral, dar de fapt sunt voturi suficiente în Parlament.” În opinia lui Carp, aceste acţiuni urmăresc „lichidarea PL şi înlocuirea lui cu un alt proiect politic” pe dreapta, care urmează să fie controlat de acelaşi Vlad Plahotniuc.
„Suntem în maşina de tocat a lui Plahotniuc şi aflarea mea în continuare în cadrul Partidului Liberal depinde de acţiunile pe care le va întreprinde partidul în viitorul apropiat. Dacă nu va fi făcută o analiză în ceea ce priveşte situaţia în care suntem astăzi nu este exclus să mă retrag şi din partid dar şi din viaţa politică”, a conchis Lilian Carp.
Mihai Ghimpu, în cadrul unui briefing de presă susţinut vineri, a notat că scenariul anticipat de Filat s-ar adeveri, acuzând CNA că încearcă să denigreze şi să înlăture Partidul Liberal de la guvernare, iar prin reţinerea ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor se încearcă manipularea societăţii. „Eu ştiu ce întrebări o să îmi acordaţi acum. Că Filat a spus că după PLDM va veni rândul PL şi multe altele.”
În contextul celor declarate de către Lilian Carp că ar fi presaţi de Plahotniuc şi că părăseşte majoritatea parlamentară, Ghimpu a precizat că deputatul s-a grăbit, dar îi respectă dreptul la opinie. “Pe mine nu mă poate şantaja nimeni, eu nu am stat în genunchi şi nu voi sta niciodată.”