Democraţia însăşi este în joc în Europa de Sud

Economia a condus dezbaterea privind criza din zona euro, însă politica este cea care ar trebui să provoace îngrijorare, în contextul în care în Europa de Sud violenţa se întoarce azi ca o consecinţă directă a programelor de austeritate, promovate ca preţ al menţinerii în eurozonă. Ceea ce este în joc nu este însă doar calitatea de membru al unei uniuni monetare, ci natura şi viitorul democraţiei în sine, comentează istoricul britanic Mark Mazower în paginile cotidianului Financial Times.

În Spania, protestele generate de măsurile de austeritate au reînviat dezbaterea asupra secesiunii regionale, iar la Lisabona şi Paris activiştii de stânga au ieşit în stradă. Cu toate acestea, Grecia - cea mai asaltată naţiune îndatorată - oferă cea mai clară dovadă a divizărilor existente. Greva generală de săptămâna trecută este precursoarea a tot ceea ce se poate mai rău, într-un context în care guvernul depune eforturi să implementeze ultimul calup de reduceri de cheltuieli.

În trecut, comentatorii obişnuiau să laude sistemul bipartit apărut la scurt timp după căderea regimului militar, într-o ţară cu o lungă istorie de instabilitate politică. În prezent însă, PASOK - unul dintre cele două partide aflate tradiţional la guvernare - a scăzut în preferinţele electoratului mai repede decât ar fi putut prevedea cineva - coborând de la o rată de aprobare de 44% la alegerile generale din 2009 la 12% în luna iunie. Or, dacă guvernul lui Antonis Samaras va cădea, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Noua Democraţie de centru-dreapta. Cauza este clară: la o austeritate aparent fără sfârşit se adaugă percepţia - rezonabilă - a electoratului elen că aceste partide au fost arhitecţii impasului în care se află azi Grecia.

Care pare să fie rezultatul? Cea mai apropiată paralelă este, probabil, Italia, unde sfârşitul Războiului Rece a dus la dispariţia creştin-democraţiei şi l-a adus la putere pe Silvio Berlusconi, alături de ''Alleanza Nazionale'', moştenitoarea postbelică a neo-fasciştilor. În Grecia viitorul este mai sumbru din punct de vedere economic, iar perspectivele chiar şi mai puţin încurajatoare.

De partea stângii radicale, Syriza oferă o nouă casă pentru mulţi dintre foştii susţinători ai PASOK. Cu toate acestea, liderul său, Alexis Tsipras, nu oferă nicio alternativă plauzibilă la austeritate. În schimb, el solicită un nou plan Marshall - ceva ce el nu poate controla deloc - şi speră ca Grecia să poată deveni un catalizator pentru o revoluţie socială în întreaga Europă, ignorând faptul că până şi alegătorii de stânga din ţările creditoare nu doresc să împrumute Grecia mai mult.

La dreapta spectrului politic, evoluţiile negative au luat forma partidului neonazist 'Zori de Aur'. Dincolo de uzuala negare a Holocaustului, de paradele la lumina torţelor şi de saluturile cu mâna întinsă, partidul oferă cantine sociale pentru 'adevăraţii greci', dar şi atacuri asupra imigranţilor sau comercianţilor cu o culoare a pielii greşită, potrivit analistului. În prezent, în lipsa unui program serios de a face faţă crizei, liderii partidului revigorează retorica polarizantă a unui război civil despre care majoritatea grecilor credeau că a fost încheiat pentru totdeauna.

Partidele de extremă-dreapta nu s-au descurcat bine în Europa în ultimii ani şi nu există niciun motiv să se creadă că acestea se vor descurca mai bine pe termen lung. Problema e însă alta: creşterea continuă a partidului 'Zori de aur' în sondajele care-l plasează în prezent la un subestimat probabil 12% este semnalul unei dezintegrări sociale deosebit de deranjante. O nouă violenţă apare în Grecia atât pe străzi cât şi în viaţa de zi cu zi.

Poate vechiul sistem bipartit să se transforme atât pe sine cât şi Grecia, sau se va prăbuşi, permiţând intrarea pe scenă a extremiştilor, a demagogilor şi a unui anumit tip de anarhie? Perspectivele, crede Mazower, sunt sumbre. Coaliţia fragilă care guvernează azi la Atena este presată între negociatorii indiferenţi politic ai troicii şi un public din ce în ce mai neliniştit. Prima vrea ca guvernul să îşi demonstreze angajamentul faţă de măsurile de austeritate şi de reforma structurală. Publicul are la rândul său cererile sale, în special aceea ca politicienii, chiar dacă provin din vechea clasă conducătoare, să dovedească că au voinţa de a-i pedepsi pe ai lor şi de a ispăşi greşelile din trecut.