Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, un succes românesc la Haga
La 3 februarie 2009, o sentinţă a Curţii Internaţionale de Justiţie punea capăt unei dispute vechi de aproape jumătate de secol între România şi Ucraina, prin recunoaşterea jurisdicţiei suverane şi a drepturilor suverane ale României - în principal de exploatare a resurselor - pentru o suprafaţă de 9700 km2 de platou continental şi zonă economică exclusivă, adică 79,34% din zona de 12.200 km2 aflată în dispută cu Ucraina (circa 70 de miliarde de metri cubi de gaz şi 12 milioane de tone de petrol, potrivit estimărilor).
"Este o soluţie avantajoasă pentru România şi finalul unui diferend îndelungat. Putem spune că obiectivul nostru a fost atins. (...). Decizia de astăzi este mai bună decât orice ar fi putut obţine România prin negocieri cu Ucraina", declara agentul României în acest proces, Bogdan Aurescu, după aflarea sentinţei. Oficialul român aprecia că decizia, una avantajoasă pentru România, a reprezentat cea mai importantă extindere jurisdicţională a ţării noastre din ultimii 90 de ani şi o oportunitate pentru România de a beneficia de potenţiale resurse energetice de dimensiune medie. Este vorba de 70 miliarde de metri cubi de gaz şi de 12 milioane de tone de petrol.
La rândul său, partea ucraineană s-a declarat satisfăcută de hotărârea dictată de CIJ în procesul privind delimitarea spaţiilor maritime din Marea Neagră, potrivit declaraţiilor făcute atunci de adjunctul ministrului ucrainean de externe, Oleksandr Kupcişîn. "Suntem mulţumiţi de această decizie a CIJ. Putem spune că suntem parte a unei soluţii civilizate. De acum înainte între Ucraina şi România nu mai există puncte contradictorii", afirma oficialul ucrainean.
Hotărârea a pus astfel punct final unei dispute bilaterale complexe care dura de 42 de ani şi care nu a putut fi rezolvată prin niciun alt mijloc. România şi-a îndeplinit obiectivul strategic în acest dosar: trasarea unei linii echitabile, nesusceptibilă de interpretări şi care permite trecerea la exploatarea resurselor de hidrocarburi din zona alocată părţii române prin soluţia CIJ. Decizia a devenit obligatorie şi definitivă chiar din momentul pronunţării şi nu mai putea fi atacată cu apel sau recurs. După un proces care a durat mai bine de patru ani, părţile trebuiau să se conformeze exact şi prompt, nefiind necesare niciun fel de formalităţi pentru punerea în aplicare a hotărârii în cazul România vs Ucraina.
România a sesizat Curtea Internaţională de Justiţie la 16 septembrie 2004. Procesul a avut o fază scrisă, în care cele două state au depus documentele care conţineau argumentaţia juridică prin care fiecare îşi susţine pretenţiile. Faza scrisă a procesului s-a desfăşurat sub incidenţa regulii de confidenţialitate a CIJ. În audierile care s-au desfăşurat în perioada 2-19 septembrie 2008 - faza orală a procesului - cele două state au susţinut în faţa Curţii argumentele juridice pe care fiecare îşi bazează cazul.
În prima zi a pledoariilor, pe 2 septembrie, partea română a arătat că preluarea Insulei Şerpilor în 1948 s-a făcut contrar dispoziţiilor Tratatului de Pace de la Paris din 1947, care indicau că frontiera româno-sovietică este cea de la momentul iunie 1940. Se arată că aşa-zisul "acord" din iunie 1940, în realitate un ultimatum sovietic neacceptat niciodată de România, nu se referă la Insula Şerpilor, ceea ce înseamnă că, în conformitate cu Tratatul de Pace, Insula Şerpilor aparţine de drept României.
Partea română a afirmat că argumentul Ucrainei, conform căruia regulile de delimitare prevăzute de Acordul Conex la Tratatul politic de bază din 1997 ar fi fost valabile doar pe perioada negocierilor, era fals, soluţionarea de către curţile internaţionale a unui diferend nefiind decât o continuare, cu alte mijloace, a soluţionării prin negocieri. Totodată, partea română considera că Insula Şerpilor trebuie tratată conform normelor de drept internaţional care se referă la stânci, aşa cum acceptase şi Ucraina la momentul încheierii Tratatului din 1997.
Pe 3 septembrie, în cea de-a doua zi a pledoariilor, Bogdan Aurescu, agentul României la CIJ, a demonstrat Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga că formaţiunea Insula Şerpilor nu poate fi considerată un punct geografic relevant de pe coasta ucraineană. De asemenea, Bogdan Aurescu a demonstrat, în discursul său, că Insula Şerpilor nu este altceva decât o stâncă, care nu poate susţine locuirea umană sau activităţi economice proprii.
În sala de judecată au fost proiectate imagini satelitare de la NASA care arată clar faptul că Insula Şerpilor nu este deloc integrată în coasta ucraineană. Nu numai imaginile satelitare susţin acest argument, dar chiar şi o schiţă privind centrele populate de pe coasta ucraineană a Mării Negre inclusă de însăşi Ucraina în documentele scrise depuse la CIJ în acest proces. Pe această schiţă, Insula Şerpilor nu este deloc reprezentată, ceea ce indică implicit că nici Ucraina nu o consideră relevantă şi nici populată.
Pe 4 septembrie, în cea de-a treia zi a pledoariilor, Aurescu a demonstrat că iniţiativele recente ale Ucrainei de a amenaja şi transforma formaţiunea maritimă Insula Şerpilor nu pot avea efecte juridice în procesul de delimitare de la CIJ.
Pledoariile României au fost susţinute de Alain Pellet, expert internaţional, reprezentant al României la CIJ, pe tema "Insula Şerpilor ca o circumstanţă relevantă pentru delimitare", Vaughan Lowe cu tema "Statutul juridic al Insulei Şerpilor în conformitate cu Convenţia de la Montego Bay privind Dreptul Mării" şi de Bogdan Aurescu pe tema "Încercările Ucrainei de a modifica statutul juridic al Insulei Şerpilor".
Pe 5 septembrie, expertul internaţional care a reprezentat România, Daniel Müller, a arătat că activităţile "statale" invocate de Ucraina (activităţile de exploatare sau explorare a depozitelor de hidrocarburi sau actele poliţiei de frontieră ucraineană în zona în dispută din Marea Neagră) nu puteau avea niciun efect juridic în proces.
Cosmin Dinescu, co-agent al României la CIJ, a continuat raţionamentul lui Daniel Müller, arătând că argumentul Ucrainei conform căruia în zona aflată în dispută s-ar fi conturat o linie de delimitare de facto prin comportamentul părţilor este total eronat. În acest sens, el a spus că, în dreptul internaţional al mării, activităţile exercitate de state în zona supusă delimitării nu au relevanţă în procesele de delimitări maritime, neputând fi considerate drept circumstanţe speciale pentru stabilirea liniei de delimitare, aşa cum ar dori Ucraina. Jurisprudenţa bogată a instanţelor internaţionale, inclusiv a CIJ, invocată pe larg de expertul părţii române, demonstra clar irelevanţa juridică a unor astfel de acte de care încerca să se prevaleze Ucraina.
Cosmin Dinescu a demonstrat, la rândul său, că toate activităţile din zona în dispută, documentate de Ucraina în faza scrisă a procesului, au avut loc după data cristalizării diferendului, astfel că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, ele nu pot fi luate în considerare. În plus, ulterior anului 1997 - când a intrat în vigoare Acordul Conex Tratatului de bază dintre România şi Ucraina - desfăşurarea unor astfel de activităţi a avut un regim special, reglementat de acord, care a confirmat existenţa disputei maritime româno-ucrainene.
Ulterior, partea ucraineană a acuzat, în pledoaria sa, România de abordarea problemei în mod "distorsionat". Echipa Ucrainei a încercat, pe parcursul pledoariilor, să demonstreze că Insula Şerpilor este locuibilă, fără ca Guvernul de la Kiev să facă vreun efort de amenajare artificială. În plus, a fost contestată linia de delimitare prezentată de partea română. Avocaţii Ucrainei au mai încercat să confere insulei statutul de punct strategic vital pentru asigurarea securităţii în zonă. Avocata italiană Loretta Malintoppi a afirmat că, potrivit dreptului internaţional, dimensiunile nu contează şi că Insula Serpilor rămâne o insulă. Ea a susţinut că Ucraina nu a făcut nimic pentru a modifica în vreun fel caracterul Insulei Şerpilor şi a respins, de asemenea, afirmaţiile României privind un abuz de drept.
La 15-16 septembrie 2008 a avut loc cea de-a doua rundă a pledoariilor în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. Delegaţia României coordonată de Bogdan Aurescu a demontat cu această ocazie argumentele din pledoariile Ucrainei. Aurescu a afirmat că Ucraina nu are argumente să-şi susţină pretenţiile şi atunci invocă permanent lungimea coastelor sale la Marea Neagră. "Ucraina se străduieşte să distragă atenţia acestei Curţi de la lipsa ei de argumente în susţinerea construcţiei liniei sale spre chestiunea lungimii ţărmurilor, care a devenit acum alpha şi omega în acest caz, mantra sa", a arătat agentul României. Dar, a adăugat el, lungimea coastelor nu poate fi considerată nici circumstanţă relevantă în delimitare, în contextul geografic specific zonei în dispută, nicio justificare a echităţii liniei finale, aşa cum ar dori Ucraina.
Bogdan Aurescu a spus că singura strategie a Ucrainei în pledoariile sale a fost repetiţia aceloraşi "idei nefondate". "Unica "regulă" pe care se întemeiază argumentaţia Ucrainei este "repetiţia", regula de aur a publicităţii. Am numărat nu mai puţin de 68 de situaţii când reprezentanţii Ucrainei au menţionat "diferenţa accentuată a lungimilor coastelor" sau o formulă similară", a spus Bogdan Aurescu. Afirmaţia Ucrainei potrivit căreia întreaga sa coastă ar trebui luată în considerare în delimitare contrazice atât dreptul, cât şi contextul geografic din acest caz, a mai susţinut el. Potrivit lui Aurescu, reprezentanţii Ucrainei nu au spus nimic despre justificarea şi modul în care deplasează linia de echidistanţă provizorie pentru a ajunge la propunerea lor finală.
El a adăugat că Ucraina nu a explicat cum se ajunge la situaţia în care linia finală propusă Curţii în această delimitare coincide cu linia propusă României în timpul negocierilor, în ciuda faptului că acum Ucraina pretinde să recunoască metoda de delimitare a CIJ, internaţional recunoscută, iar atunci trasa linia după o metodă proprie inedită, care nu respecta regulile de delimitare stabilite bilateral în 1997. Bogdan Aurescu a mai afirmat că soluţia de delimitare propusă de România la CIJ este construită în mod corect şi rezonabil. Conform lui Aurescu, sunt cel puţin trei seturi de argumente juridice care determină traseul liniei de delimitare în vecinătatea Insulei Şerpilor. Toate evidenţele, în fapt şi în drept, arată că Insula Şerpilor nu are dreptul decât la cel mult 12 mile marine de mare teritorială, deja alocate prin acordul româno-sovietic din 1949, a arătat agentul României pentru CIJ.
La 16 septembrie 2008, în ultima zi a pledoariilor, Bogdan Aurescu a cerut Curţii Internaţionale de Justiţie să delimiteze spaţiile maritime ce aparţin României şi Ucrainei în Marea Neagră, arătând că soluţia de delimitare pe care o propune este una corectă, conformă dreptului internaţional şi poziţiei susţinute şi în timpul negocierilor bilaterale. Bogdan Aurescu a prezentat, cu această ocazie, concluziile şi linia propusă de România în faţa CIJ în ceea ce priveşte platoul continental şi zonele economice exclusive ce ar trebui să revină României, precizând totodată că "linia României este moderată, corectă şi rezonabilă şi nu încalcă drepturile Ucrainei, lăsând Ucrainei toate spaţiile maritime în faţa ţărmurilor sale".
Linia de delimitare pretinsă de România în faţa Curţii este trasată respectând cu stricteţe contextul geografic al zonei şi relaţia dintre coastele relevante ale celor două state, precum şi modelul de delimitare care prevalează între statele riverane Mării Negre, respectând astfel interesele statelor părţi la proceduri şi ale statelor terţe, a arătat Aurescu.
"Încheiem aşa cum am început: cu dreptul internaţional. Dreptul internaţional este suveranul absolut pe care toţi actorii şi toate acţiunile comunităţii internaţionale ar trebui să îl urmeze şi să îl respecte. Cuvintele inspirate ale lui Nicolae Titulescu, a cărui prestigioasă efigie se află nu departe de această Mare Sală a Justiţiei, în apropierea Palatului Păcii, îmi vin în minte: el definea suveranitatea statelor ca fiind grevată de o servitute internaţională în favoarea păcii şi a dreptului internaţional", a încheiat Aurescu, care a prezentat, în finalul pledoariei sale, coordonatele geografice exacte ale liniei de delimitare cerute de România.
Costul total, de partea României, al procesului privind delimitarea maritimă în Marea Neagră cu Ucraina, desfăşurat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga (CIJ) în perioada 2004-2009 a fost de 628.500 euro, adică mai puţin de jumătate din suma prognozată iniţial, în 2004, reducerea fiind explicată prin faptul că pledoariile au fost elaborate în cea mai mare parte de componenta română a echipei. Cheltuielile au cuprins onorariile experţilor în domeniul dreptului internaţional care au acordat asistenţă părţii române şi pe cele ale experţilor în domeniul hidrografic, topografic şi cartografic, dar şi costuri legate de editarea actelor de procedură care au fost depuse de către partea română (Memoriu şi respectiv Replică) - inclusiv a volumelor de anexe - şi de logistica necesară în vederea susţinerii audierilor în faţa CIJ. S-au mai adăugat cheltuieli de expertiză legate de pregătirea materialului probatoriu utilizat în susţinerea argumentaţiei părţii române.
