Delegaţie PE în Moldova: Maia Sandu - candidatul pro-european cu cele mai mari şanse

O delegaţie a Parlamentului European, aflată zilele astea la Chişinău, a punctat faptul că politicienii moldoveni corupţi care spun că sunt pro-europeni, mint. Totodată, membrii PE consideră că Maia Sandu este unicul candidat pro-european cu cele mai mari şanse în aceste alegeri.
Delegaţia Parlamentului European în Moldova (captură foto / privesc.eu)
Maria Maevschi
21.10.2016

Alegerile prezidenţiale din 30 octombrie sunt extrem de importante pentru R.Moldova, au declarat membrii unei delegaţii a Parlamentului European, prezenţi la Chişinău pe perioada 20-21 octombrie. Aceştia se află în Republica Moldova pentru a observa procesul potrivit căruia R. Moldova va decide dacă va merge pe calea renovării sau va face paşi înapoi.

Dacă ne referim la statutul preşedintelui RM, acest mandat nu va avea un impact prea mare, va fi mai mult un rol simbolic al preşedintelui, totuşi aceasta va arăta direcţia spre care ţara vrea să se orienteze. Iată de ce este foarte important ca toţi cei care văd viitorul RM în asociere cu Uniunea Europeană să-şi unifice forţele şi să voteze pentru un singur candidat pro-european”, a declarat politicianul leton Sandra Kalniete, membră a Partidului Popular European (PPE), în cadrul unei conferinţe de presă.

Delegaţia europeană aflată la Chişinău în aceste zile, a afirmat răspicat că, după cum arată şi sondajele, candidatul pro-european care are cele mai mari şanse astăzi în RM este Maia Sandu. Astfel, aceştia au solicitat tuturor celorlalţi candidaţi „pro-europeni să o susţină pe Maia Sandu în calitate de candidat unic şi să-şi încurajeze electoratul să o voteze ulterior pe aceasta”.

Totodată, Kalniete a venit şi cu un mesaj de felicitare, încurajare şi mulţumire din partea preşedintelui PPE, dl Joseph Daul, adresat dlui Năstase pentru faptul că a renunţat în favoarea candidatului Maia Sandu.

"Prin acţiunea pe care a întreprins-o, dl Năstase a demonstrat că pune valoare mult mai mare pe ambiţiile statului decât pe cele personale”, a adăugat Sandra Kalniete.

În context, politicianul leton a ţinut să precizeze că Parlamentul European (PE) va trimite observatori pentru a monitoriza procesul alegerilor din 30 octombrie 2016 din RM, cu toate că şi campania electorală este monitorizată foarte îndeaproape. Aceasta a ţinut să sublinieze faptul că „pentru guvernarea RM este foarte important ca aceste alegeri să aibă loc într-un mod cât mai corect şi transparent”, întrucât membrii PPE au primit destul de multe plângeri privind fraudele care deja au loc chiar şi în campania electorală.

Potrivit politicianului lituanian, Laima Andrikiene, membră a PE, alegerile prezidenţiale din Moldova sunt, în prezent monitorizate nu doar de Uniunea Europeană, dar şi de instituţii mari financiare, precum Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, chiar dacă prerogativele preşedintelui RM nu sunt chiar atât de mari. Importantă este anume modalitatea în care vor decurge aceste alegeri.

Politicianul român, Cristian Dan Preda, membru PPE, consideră că odată ce Moldova are un parteneriat important cu UE şi îşi doreşte ca acesta să continue, e nevoie ca alegerile să fie corecte fiindcă orice fraudă poate să însemne că în Moldova nu sunt asigurate condiţiile pentru reprezentarea cetăţenilor.

Nu vrem să se întâmple în Moldova ceea ce să întâmplă în alte părţi ale lumii, şi anume cumpărarea voturilor, nedreptăţirea unor candidaţi. Sperăm totuşi ca până la capăt să avem un proces corect. Vom avea întâlniri şi cu dl preşedinte şi cu dl prim-ministru şi acesta va fi mesajul nostru principal”, a menţionat Preda, conform privesc.eu.

Politicianul român a rămas uimit de faptul că legea din R. Moldova nu ar permite celor din străinătate să spună pe cine ar susţine în alegeri, întrucât „dacă am anunţa foarte direct pe cine susţinem, respectivul candidat ar fi eliminat. Dacă acum aş zice că îl susţin pe Dodon, autoritatea electorală l-ar elimina pe Dodon din cursă. Nicăieri în lume nu există aşa ceva”.

Acesta s-a mai întrebat, la fel, retoric, dacă în campania electorală a lui Dodon nu există cumva ajutor bănesc din Rusia, lucru care chiar e bine că e interzis prin lege.

Ar fi important să afle şi cetăţenii RM şi cei europeni, pentru ca ei vor să sprijine Moldova dar dacă află că vin bani de la Moscova sau că sunt bani necuraţi de la oligarhi locali, de la cel numit Coordonatorul, în această campanie, nu e în regulă. Nu poţi să zici că eşti pro-european şi să falsifici alegerile, să cumperi conştiinţa cetăţenilor.

Dl Plahotniuc dacă face acest lucru este la fel de vinovat ca ruşii care plătesc aici pentru interesele ruseşti. Nici un candidat pro-european nu poate fi un candidat corupt. Cine e corupt şi spune că e pro-european, minte. Cine e corupt nu va fi susţinut de Europa”, a conchis Cristian Dan Preda.

Cei trei membri ai Parlamentului European, se află în Republica Moldova pentru a evalua cum decurge procesul de alegeri şi campania electorală cu o săptămână înainte de alegerile propriu-zise.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor