Delapidări de peste 5 miliarde lei. Dosarul lui Ilan Şor a ajuns în instanţă

Procuratura Republicii Moldova anunţă că dosarul fostului şef al BEM, Ilan Şor, învinuit de delapidarea şi spălarea a peste 5 000 000 000 de lei, a ajuns în instanţă.
Ilan Şor este condus în izolatorul CNA (jurnal.md)
Anişoara Chiriac
24.08.2016

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a transmis în instanţa de judecată dosarul privind comiterea infracţiunii de escrocherie şi spălare de bani de către fostul şef al Băncii de Economii Ilan Şor.

Potrivit procurorilor, Şor este învinuit că, în perioada 04.11.2014-25.11.2014, ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii a Moldovei pe care i-ar fi spălat prin intermediul a zeci de companii offshore, sumă confirmată şi de memorandumul KROLL, prezentat la solicitarea organului de urmărire penală.

În fapt, dobândirea banilor de la Banca de Economii s-ar fi realizat prin oferirea de credite mai multor companii ce ar aparţine lui Ilan Şor, iar drept garanţie privind rambursarea mijloacelor financiare obţinute ar fi fost nişte contracte fictive, încheiate cu un şir de entităţi bancare din Federaţia Rusă, se arată într-un comunicat al Procuraturii.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul i-ar fi convins pe membrii Consiliului de administrare al Băncii de Economii să voteze pentru creditarea companiilor sale, tăinuind că el este proprietarul de facto al acestora. Fiind audiaţi de procurori, membrii Consiliului au recunoscut că au fost induşi în eroare de şeful lor, care le-ar fi dat asigurări că debitorii sunt agenţi economici serioşi, iar afacerea este profitabilă pentru bancă datorită dobânzilor mari pe care le vor primi după rambursarea creditelor, transmite serviciul de presă al Procuraturii.

Procurorii au mai obţinut probe prin care s-a demonstrat că inculpatul a urmărit deghizarea provenienţei ilicite a banilor, adică ascunderea faptului că mijloacele financiare au fost sustrase din Banca de Economii. Pentru aceasta, au fost efectuate o serie de transferuri de pe conturile unor companii offshore pe altele, fapt ce îşi găseşte confirmare şi în răspunsurile la comisiile rogatorii expediate de procurori peste hotare.

În depoziţiile sale, inculpatul a refuzat să recunoască implicarea în schema frauduloasă, menţionând că ea a fost pusă la cale de fostul premier Vlad Filat, care i l-a prezentat pe omul de afaceri Veaceslav Platon, cu rugămintea de a-l ajuta ca prin aceste credite, dovedite ulterior frauduloase, să-şi rezolve problemele legate de stingerea unor datorii faţă de alte bănci din Republica Moldova. Procurorii consideră însă că inculpatul trebuie să răspundă penal în acest caz pentru spălare de bani şi escrocherie în proporţii deosebit de mari, infracţiuni care prevăd o pedeapsă de până la 15 ani închisoare.

Cauza va fi judecată de către Judecătoria Buiucani.

La momentul actual, peste 20 de dosare penale, ce vizează devalizarea BEM, Băncii Sociale şi Unibank, prin acordarea creditelor neperformante, au fost deja transmise în instanţă de judecată. Pe banca acuzaţilor au ajuns Grigore Gacichevici şi foşti membri ai Consiliului de administrare BEM, dar şi alte persoane care au comis spălări de bani, trafic de influenţă şi corupere pasivă.

Totodată, amintim că pe 5 august, Curtea de Apel Chişinău a dispus ca Ilan Şor să fie eliberat din izolator şi plasat în arest la domiciliu. Pe 18 august, instanţa Buiucani i-a prelungit arestul la domiciliu al omului de afaceri pentru încă 30 de zile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor