Declaraţiile lui Traian Băsescu la adresa lui Tiberiu Niţu, în vizorul CSM
alte articole
Judecătorul Horatius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a cerut, în cadrul şedinţei de joi a plenului, să fie sesizată Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile fostului preşedinte Traian Băsescu care l-au vizat pe procurorul general, Tiberiu Niţu, pentru a se stabili în ce măsură au afectat acestea sistemul de justiţie, informează agenţia Mediafax.
Magistratul a solicitat suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de plen cu un nou punct, după ce Traian Băsescu a făcut mai multe afirmaţii la adresa lui Tiberiu Niţu. Membrul CSM a precizat că inspectorii judiciari ar trebui să stabilească dacă, prin declaraţiile sale, fostul preşedinte a atins independenţa sistemului de justiţie sau onoarea procurorului general.
Întrebat de către colegii lui din CSM dacă simte că i-a fost denigrată reputaţia profesională, Tiberiu Niţu s-a limitat la a solicita înregistrarea video a şedinţei de joi, fără a prezenta un punct de vedere cu privire la afirmaţiile lui Traian Băsescu.
Membrii CSM urmează să voteze dacă vor suplimenta ordinea de zi a şedinţei cu această solicitare şi dacă vor sesiza Inspecţia Judiciară.
Declaraţiile problematice ale lui Traian Băsescu
Pus sub acuzare de Parchetul General în dosarul de şantaj care o priveşte pe senatoarea PSD Gabriela Firea, fostul preşedinte Traian Băsescu a confirmat că are calitatea de suspect cam la fel cum este Tiberiu Niţu care a tras la Revoluţie în "terorişti".
"Mi-au transmis o scrisoare prin care am aflat că sunt suspect. E cam la fel cum e Niţu (Procurorul General al României n.r), numai că eu sunt suspect că am făcut o declaraţie, iar Niţu e suspect că a împuşcat oameni la Revoluţie, că a tras. Era în trupele de securitate şi el scrie în declaraţia lui că li s-a spus să tragă înspre Dorobanţi unde se mişcau terorişti şi el probabil că a împuşcat câţiva terorişti", a declarat Traian Băsescu.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a precizat marţi, pe contul său de Facebook, că atunci când l-a numit pe Tiberiu Niţu în funcţia de Procuror General nu ştia că acesta a fost printre cei care au tras împotriva populaţiei în decembrie 89, ci doar că avea certificat de revoluţionat motiv pentru care a fost încrezător că acesta va finaliza "Dosarul Revoluţiei".
"La numirea în funcţia de Procuror General ştiam că domnul Niţu are certificat de revoluţionar şi că a primit 8.000 mp de pământ drept recompensă. Şi acesta a fost un motiv pentru care am fost încrezător că va finaliza dosarul revoluţiei. Mi-l imaginam sub gloanţele armatei. În ultimele săptămâni de mandat am aflat că militar în termen fiind (nu-i fac o vină din asta), a tras de la clădirea televiziunii pe care o apăra în direcţia blocurilor din Dorobanţi", a scris Traian Băsescu pe contul său de Facebook.
"Nu ştiu dacă a împuşcat pe cineva. Nici el nu ştie probabil. Dar abia atunci am înţeles că moral, domnul Niţu nu poate finaliza dosarul Revoluţiei. Oare de ce nu mi-a spus de la numire că a fost printre cei care trăgeau către populaţia răzvrătită?", se întreabă fostul preşedinte al României.
Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.