De vorbă cu Doamna Lebedelor Sălbatice, despre adevăr, justiţie şi criminali [video]
alte articole
Dar ce-i Istoria? ci doar o pânză
pe care Timpul o ţese şi Zeii o pictează
cu lumină şi întuneric - virtuţi şi vicii,
folosind pensule uimitoare, numite "oameni".
Tu unde alegi să fii pe această pânză, copile drag, mai spre lumină, sau către întuneric?
Autor necunoscut
*********
Mă aflu la Editura Curtea Veche, unde, prin amabilitate, am ajuns pentru a-i lua un interviu scriitoarei Yung Chang. Celebritatea ei mă cam apasă. După ce aştept o bucată de timp, sunt îndrumat către o odaie mică, primitoare şi răcoroasă, deşi este sfârşit de mai.
Yung Chang îmi zâmbeşte. Una dintre cele mai frumoase chinezoaice, emană nobleţe. E naturală, simplă, fără aere, extrem de caldă pentru o asiatică. Mai surprinzător, niţel emoţionată. "O doamnă" îmi trece prin cap, în timp ce mă căznesc în van să mi-o închipui în uniformă maoistă. Degajă eleganţă, într-o engleză precisă, deşi modul de gândire nu este complet occidental, ci mai degrabă o combinaţie de Asia cu Europa - cam ca la noi. Vorbele ei au o textură mătăsoasă dar nu fragilă, ca şi cărţile de altfel. Compasiunea mătăsoasă, rezistentă dar caldă, a adevărului.
*********
R: Avem privilegiul şi onoarea s-o întâlnim pe doamna Yung Chang, una dintre cele mai, dacă nu probabil cea mai - importantă scriitoare de literatură de non-ficţiune despre China. Cărţile ei au fost traduse în 37 de limbi şi probabil au fost vândute în peste 15 milioane de exemplare. O mare autoare. O carte a fost tradusă în româneşte - "Lebede Sălbatice. Trei fiice ale Chinei".
Bine aţi venit în România doamnă Chang!
Yung Chang: Sunt foarte fericită să mă aflu aici.
R: Este prima dvs. vizită în România?
Yung Chang: Aşa este din păcate. Aş fi vrut să mă aflu aici mai mult.
R: Doamna Chang este autoarea a trei cărţi de o importanţă masivă cu privire la China- China istorică, China actuală şi tranziţia între cele două. Prima ei carte, intitulată "Lebedele Sălbatice: Trei fiice ale Chinei" a creat valuri când a apărut, în 1991, la momentul în care China se deschidea lumii printr-o mulţime de investiţii.
Cea de-a doua a fost şi mai... cred că aş compara-o cu o explozie atomică. A fost despre Mao Zedong, dictatorul chinez, a fost un şoc în lumea întreaga - numită "Mao: Povestea Neştiută". Aţi scris acea carte împreună cu soţul dvs. şi din punctul de vedere al unui istoric a fost foarte utilă. De asemenea a fost necesară pentru că a descompus unul din cele mai mari mituri despre China modernă.
Apoi cea de-a treia este o carte istorică, dar care descompune mituri mai departe şi aduce în prim plan tradiţii şi pe ultima împărăteasă a dinastiei Qing, Împărăteasa Cixi [Ţâşî ar fi pronunţia în română, n.r].
Cred că prima întrebare care mi-a venit în minte când am citit despre dvs. este următoarea: cărţile dvs sunt... - le-aş descrie ca - foarte puternice şi curajoase.
De unde vă vine curajul să scrieţi trei lucruri care au dărâmat ceea ce Occidentul credea despre China?
Yung Chang: Când am început să scriu la Lebedele Sălbatice a fost de fapt rezultatul faptului că am ascultat-o pe mama povestindu-mi despre viaţa ei, despre viaţa bunicii mele şi despre relaţia ei cu tatăl meu. Apoi am început să scriu.
În timpul cercetării am aflat o mulţime de lucruri pe care nu le ştiam. Apoi despre Mao am făcut mult mai multă cercetare - am petrecut 12 ani scriind despre Mao Zedong cu soţul meu.
Am aflat o mulţime de lucruri. În fiecare zi am avut şocuri mici şi mari şi am ştiut că am fi avut necazuri dacă scriam despre acest subiect. Dar am decis să lăsăm la o parte gândurile referitoare la problemele pe care le-am fi putut avea doar pentru că scriam această carte (..)... cred că un lucru de menţionat este că amândoi (soţul meu şi eu) suntem hotărâţi să apărăm dreptatea şi să spunem adevărul şi eu consider acest lucru mai important decât orice altceva. Aşa că am decis ca să urmărim ceea ce considerăm că este drept şi adevărat.
Cred că am beneficiat mult din exemplul părinţilor mei. Tatăl meu a fost unul dintre cei care s-a împotrivit lui Mao şi a protestat împotriva Revoluţiei Culturale. Ca rezultat a fost arestat, torturat şi condus la nebunie într-un lagăr unde a şi murit prematur. Atunci când se răzvrătea, oamenii întrebau: "De ce îţi pui viaţa în pericol?", "De ce nu taci din gură?", "Fă ce fac ceilalţi!" dar pentru tatăl meu şi principiile şi preocupările lui, ceea ce el credea că este dreptate şi adevăr - au fost mai importante şi aşa a fost şi pentru mama mea. Cred că părinţii mei au jucat un rol foarte important în a mă face ceea ce am devenit.
Apoi întotdeauna am vrut să fiu o scriitoare.
Dar când creşteam în China în anii 1950, 1960 şi 1970 - China era sub tirania lui Mao - îmi era imposibil chiar să visez că devin o scriitoare. Am scris primul poem la aniversarea zilei mele de naştere la 16 ani. Eram în pat lucrând la poem când agenţii care-l persecutau pe tatăl meu au venit să ne perchiziţioneze apartamentul. M-am grăbit la toaletă să-mi rup poemul, apoi l-am aruncat în toaletă şi am tras apa. A fost sfârşitul primei mele încercări literare. Dar dorinţa de a scrie nu m-am părăsit niciodată.
În anii care au urmat am fost exilată în Himalaya şi am muncit ca ţărancă, ca un medic desculţ. Apoi am devenit metalurgist şi apoi electrician. Când împrăştiam balegă pe câmpurile de orez, când verificam utilajele din vârful stâlpilor de electricitate, am scris întotdeauna cu un creion invizibil în minte. Nu le puteam aşterne pe hârtie. Apoi ascultând-o pe mama mea aceste dorinţe au izbucnit dintr-o dată în mine şi am vrut să devin o scriitoare. Mi-am scris cărţile în primul rând pentru că am vrut să fiu scriitoare.
R: Cum este China de astăzi faţă de China bunicii dvs?
Yung Chang: Ei bine faţă de vremea bunicii mele - pentru mine cel mai important lucru este că nu trebuie să-mi leg picioarele. Nu trebuie să ai legături la picioare. Mai devreme aţi vorbit despre cultura chineză, erau lucruri minunate în cultura chineză, dar erau de asemenea tradiţii groaznice. Legarea picioarelor a fost una dintre acelea. De fapt picioarele femeilor erau zdrobite sub pietre mari şi ştiţi pentru mii de ani femeile au trăit în fiecare zi cu aceste torturi de agonie. Deci asta era lăsat în cultura chineză şi sunt foarte bucuroasă că astăzi acele lucruri au trecut. Dar, persoana care a abolit legarea picioarelor era împărăteasa Cixi - şi aşa am devenit interesată de ea. Pentru că întotdeauna a avut un renume prost deşi a condus China timp de zeci de ani şi a adus modernitate în acea societate medievală. Ea este cea care a abolit legarea picioarelor. Ea a început eliberarea femeii şi tot ce a avut a fost acest renume prost. Lumea o considera o conservatoare închistată.
R: E adevărat şi a fost percepută ca o dictatoare şi ca o conducătoare dură. Dar cred că din altă perspectivă, şi din acest punct de vedere cartea dvs îi face dreptate. A fost un timp plin de haos. China era influenţată de idei şi tehnologie occidentală şi vorbind franc aţi avut armate occidentale care vă băteau la uşă. Poporul era bulversat iar occidentalii v-au adus tot felul de confuzii din societatea occidentală a acelui moment.
Pentru mine ca străin încercarea Chinei de a rezolva toate acele lucruri era imensă. Aţi avut rebeliuni şi tot felul de mişcări sociale etc. Cixi a fost ultima - după ea a venit Republica - a venit Sun Yatsen şi naţionaliştii lui Chang Kai-shek şi apoi Mao Zedong cu teroarea şi pumnul său.
Yung Chang: Mai surprinzător - a fost o femeie. Adică o femeie care conducea, foarte neobişnuit, în special în China, într-o societate care a adus femeilor atâta injustiţie şi durere şi exact după cum spuneaţi, la trei ani după ce ea a murit China a devenit o republică. Iar atât republicanii cât şi naţionaliştii, cu toţii, au pretins că ei au scos China din mizerie, şi a dat toată vina pentru necazuri pe Cixi.
Acesta este un alt lucru pentru care îmi place scrisul - în special documentarea istoriei chineze, în special istoria recentă chineză - a fost atât de multă minciună... astfel încât sarcina de detectiv istoric este atât de grozavă – cercetarea - pe care o iubesc - şi scotocirea prin arhive şi aflarea adevărului.... Este fascinant şi este de asemenea cea mai importantă motivaţie pentru activitatea mea.
R: Mai mergeţi în China? În vizită?
Yung Chang: Din nefericire, cărţile mele sunt interzise dar mi se permite să-mi văd mama, care încă locuieşte în Chengdu în China. Mă duc acolo s-o vizitez 2 săptămâni pe an şi asta este un semn de schimbare, pentru că dacă ar fi fost sub Mao n-ar fi fost posibil.
R: Aţi fi fost aruncată în închisoare imediat.
Yung Chang: Închisoarea ar fi cea mai uşoară pedeapsă. Lucrurile se schimbă. Dar încă mă simt foarte frustrată, foarte tristă, pentru că opera ca a mea este încă interzisă.
R: Probabil că sunt disponibile în Taiwan şi în Hong Kong.
Yung Chang: O da, traducerile chinezeşti. Şi am tradus două dintre cărtile mele, cea despre Mao şi Împărăteasa Cixi – şi unul dintre fraţii mei a tradus Lebedele iar eu am lucrat pe text. Ediţiile în limba chineză, chinezeşti, cele mai importante ediţii pentru mine, au fost publicate în Hong Kong şi Taiwan şi bineînţeles au ajuns în China.
R: Probabil că sunt accesibile în China, ajung prin bagajele oamenilor, în samizdat etc. Cum sunt percepute de societatea chineză?
Yung Chang: Minunat, dacă pot spune asta. Sunt publicate în Taiwan şi Hong Kong.
R: În Taiwan sigur, pentru că la urma urmei a fost condus de suporterii şi urmaşii lui Chiang Kai-shek...
Yung Chang: De fapt nu este aşa de sigur - Împărăteasa Cixi a fost demoniztă la fel de mult de naţionalişti ca şi de comunişti - când am fost în Taiwan pentru a-mi promova cartea despre Împărăteasa Cixi am fost de fapt destul de plăcut surprinsă că nimeni nu m-a atacat. Aşa că oamenii acceptă versiunea mea despre istorie şi asta deoarece este o societate liberă şi oamenii pot citi liber acolo.
R: Şi pot judeca singuri.
Yung Chang: Şi judecă singuri. Exact. sunt foarte plăcut impresionată de asta. Aşa stau lucurile cu Lebedele Sălbatice şi cu Mao. Şi în China Continentală de fapt, au fost oameni, când au apărut cărţile şi controlul Internetului nu era aşa de strict, au fost foarte mulţi oameni care au descărcat cartea. Au stat şi au scanat cartea pagină cu pagină şi au transcris cartea din caractere tradiţionale în caractere simplificate - este o cantitate de muncă imensă deoarece Mao este o carte mare şi este multă muncă - dar oamenii au trecut prin toate acestea pentru a trimite cartea altor oameni.
R: Şi a fost transportată clandestin de la o persoană la alta?
Yung Chang: Da, a fost un entuziasm enorm, am auzit comentarii minunate, am citit comentarii minunate, şi au fost momente când Internetul se afla sub un control mai puţin strict - eram în faţa calculatorului meu citind aceste comentarii minunate şi câteodată vedeam cum erau cenzurate şi şterse în faţa ochilor mei.
R: Aţi demolat unele mituri care au fost aduse de regimul comunist - China nu este Partidul Comunist, China nu este Mao Tse-dung, China are o tradiţie are o cultura imensă, bogată, bineînţeles cu bune şi rele - sunt o mulţime de acte de cruzime dar de asemenea sunt o mulţime de personalităţi istorice, loialitate şi curaj şi sacrificiu presărate în istoria Chinei. Pentru mine China reprezintă cei 5000 de ani de civilizaţie şi - de fapt - de tehnologie mult mai avansată, la vremea aceea, comparativ cu Europa acelui timp. Asta este China pentru mine. Iar faptul că a evoluat într-un regim de teroare care a fost adus din Occident şi care a fost foarte diferit de spiritul chinezesc aşa cum l-am înţeles.... Este ceva ce a fost impus Chinei.
Yung Chang: Aveţi absolută dreptate. Comunismul a fost impus chinezilor, nu a fost o alegere naturală dacă ar fi putut vota, chiar la momentul când Mao Zedong a venit la putere, cred că marea majoritate a chinezilor n-ar fi votat comunismul. De fapt Mao a ştiut asta întotdeauna, a spus în 1923 că regimul a trebuit să fie adus în China de Armata Roşie din nord. De fapt în final a fost Armata Roşie care a impus comunismul pentru că după începerea celui de-al doilea război mondial Stalin a invadat China şi a ocupat o zonă mai mare decât întreaga Europă de Est. Iar din această zonă enormă l-a sprijinit pe Mao şi astfel Mao Zedong a putut să captureze China printr-o victorie militară sprijinită de ruşi. Aşa că nu a fost alegerea naturală a chinezilor.
R: Iar spiritul comunismului le este străin - ca să vorbim despre lupta de clasă - să instigi ţăranii împotriva proprietarilor de pământ, muncitorii împotriva patronilor – acestea nu sunt lucruri din cultura chineză - cel puţin cea tradiţională.
O mulţime de oameni au fost înşelaţi de promisiunile false şi cred că s-a întâmplat în România la fel. O mulţime de oameni s-au apucat să ajute Partidul cu toată inima numai pentru a realiza că omorurile nu se mai opreau, continuau înainte, şi, că, de fapt, Partidul nu servea masele ci elitele de la conducere. Au fost multe dezamăgiri. Cum aţi făcut faţă acestei situaţii?
Yung Chang: Ei bine eu sunt în favoarea schimbării treptate. Lucrul pe care-l admir la Împărăteasa Cixi este ca a adus o schimbare enormă - revoluţia reală a secolului 20 - şi a schimbat totul. China era o societate medievală şi toate lucrurile moderne pe care le avem acum - electricitatea, trenurile, armata modernă, marina, presa liberă, reformele, abolirea pedepsei cu moartea prin o mie de tăieturi, emanciparea femeii - iar toate acestea au fost făcute cu remarcabil de puţină vărsare de sânge. Lucru care a însemnat că schimbarea.... ca să scurtăm povestea... ea a avut grijă ca schimbările să fie făcute prin consens şi gradual. Ca împărăteasă a făcut concesii tot timpul. Şi-a limitat puterea proprie, era aproape să introducă monarhia constituţională - care, din păcate, nu a mai ajuns să se realizeze, în parte pentru că a murit. Ăsta este genul de schimbare pe care mi-ar place să o văd.
Cred că pentru cei ce conduc a face concesii este foarte important.
R: Şi de a fi tolerant cu ceilalţi.
Yung Chang: Absolut, absolut. Altfel intri într-un cerc vicios şi creşti tensiunea şi te poţi expune destul de mult.
Exact, exact.
R: De fapt trebuie să înaintezi cu timpurile şi să observi cum se schimbă societatea - trebuie să ţii pasul cu asta. Iar cazul împărătesei a fost remarcabil dacă ţinem cont de faptul că era o concubină, nu era din familia regală, era concubină de rang scăzut. A avut multă... înţelepciune - cred că asta este cuvântul - în acele timpuri tulburi.
Yung Chang: A avut o mulţime de înţelepciune şi bineînţeles faptul că era femeie şi o concubină de rang inferior de fapt a ajutat pentru că ea s-a angajat pentru a face schimbarea. Nu a avut mandat să conducă, ei bine, a putut să conducă din spatele vălurilor când împăratul era un copil. Ea nici măcar nu putea ajunge faţă în faţă cu oficialii ei, pentru că nu era lăsată, cu toate acestea a creat toate aceste schimbări.
Dar cred că ea însăşi a beneficiat. Imaginaţi-vă! Dacă nu ar fi lansat acea lovitură de stat şi n-ar fi luat puterea şi ar fi schimbat China, soarta sa ar fi fost aceea a unei consoarte imperiale de rang inferior, trăind viaţa unei prizoniere virtuale în Oraşul Interzis. Asta i-a dat un imbold pentru schimbare.
R: Îmi este evident că ţinta dvs principală sunt chinezii care au fost lipsiţi de adevăr, furaţi de el. De toate aceste mituri, minciuni şi propagandă, asta este ţinta dvs principală. Cel puţin aşa aş vedea-o... Deci care este mesajul dvs pentru chinezi?
Yung Chang: Sper că îmi vor putea citi cărţile. Asta este tot ce pot să sper şi nu sunt foarte optimistă, dar sper că îmi vor putea citi cărţile şi apoi vor putea vedea singuri şi vor gândi singuri.
Asta este ceea ce mi-ar plăcea să văd cel mai mult în China.
R: Doamnă Yung Chang, vă mulţumesc foarte mult pentru interviu.
Yung Chang: Vă mulţumesc.
R: Şi încă odată, bine aţi venit în România şi sper că opera dvs să poată să fie toată tradusă aici şi poate vom mai avea prilejul să stăm de vorbă aici în România sau oriunde în lume.
Vă mulţumesc pentru timpul dvs.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.