De ce îngrijirea nepoţilor ar putea fi unul dintre cele mai benefice lucruri pentru creier

Întrebaţi orice bunic sau bunică şi vă vor spune: să ţii pasul cu un copil de 3 ani este epuizant. Se pare că acest lucru ar putea fi, de asemenea, unul dintre cele mai bune lucruri pentru creierul lor.

Dovezi ale cercetării

Un studiu, publicat în revista Psychology and Aging, a utilizat date de la aproape 10.000 de adulţi cu vârsta de 50 de ani şi peste, din cadrul English Longitudinal Study of Ageing, un studiu de lungă durată care urmăreşte sănătatea şi starea de bine a persoanelor în vârstă din Anglia. Cercetătorii au comparat bunicii care aveau grijă de nepoţii lor – nu în permanenţă şi nu locuiau cu ei – cu bunici care nu se ocupau de îngrijirea copiilor. Un grup mai mic, de aproximativ 1.700 de participanţi, a fost urmărit în timp pentru a examina schimbările în funcţia cognitivă.

La începutul studiului, atât bunicile, cât şi bunicii care aveau grijă de nepoţi au înregistrat scoruri mai mari la testele cognitive decât cei care nu ofereau îngrijire. Performanţa cognitivă a fost evaluată folosind fluenţa verbală – să numească cât mai multe animale într-un minut – şi memoria episodică – reamintirea imediat şi mai târziu a unei liste de cuvinte.

Totuşi, pe parcursul a aproximativ cinci ani de evaluare, doar bunicile care îngrijeau nepoţii au prezentat un declin cognitiv mai lent, o diferenţă care, în opinia cercetătorilor, ar putea reflecta diferenţele dintre rolul de îngrijire şi nivelul de implicare, mai degrabă decât îngrijirea în sine. Interesant este faptul că frecvenţa îngrijirii şi sarcinile specifice nu au anticipat schimbările cognitive, sugerând că implicarea în sine a contat mai mult decât intensitatea.

În ansamblu, bunicii care se implicau în mai multe activităţi de îngrijire tindeau să înregistreze scoruri mai ridicate la fluenţa verbală şi la memorie, un model pe care cercetătorii l-au comparat cu un fel de „antrenament încrucişat” al creierului, prin mobilizarea simultană a mai multor sisteme cognitive.

Un studiu anterior a constatat că bunicii care ofereau îngrijire moderată copiilor – până la 39 de ore pe săptămână – aveau o probabilitate cu aproximativ 24% mai mică de a dezvolta demenţă.

De ce rolul de bunic poate fi benefic pentru creier

Rolul de bunic poate susţine sănătatea creierului prin mai multe căi care se suprapun şi care, împreună, creează un mediu favorabil creierului la vârste înaintate.

„În general, rolul de bunic se potriveşte foarte bine cu ceea ce ştim despre rolul factorilor legaţi de stilul de viaţă în nivelul de îmbătrânire cognitivă sănătoasă”, a declarat pentru The Epoch Times Rodlescia Sneed, profesor asistent de gerontologie şi psihologie la Universitatea Wayne State, care studiază efectele asupra sănătăţii ale rolului de bunic.

Rolul de bunic combină adesea stimularea mentală, implicarea socială şi activitatea fizică într-un singur rol – toate fiind factori bine-cunoscuţi care contribuie la sănătatea creierului, a explicat ea.

„Orice bunic care are grijă de nepoţi vă va spune că aceştia îi ţin în alertă – îi stimulează cognitiv, îi menţin activi prin activităţi de rezistenţă şi echilibru, îi implică, îi fac să iubească şi să se simtă iubiţi”, a declarat pentru The Epoch Times Cassandra Szoeke, medic consultant, neurolog şi director al Programului de Îmbătrânire Sănătoasă a Femeilor de la Universitatea Monash. „Uneori este şi obositor, ceea ce duce la un somn bun.”

Extindere cognitivă

Îngrijirea regulată introduce o structură şi rutine legate de trezire, mese, joacă şi mişcare. Structura zilnică ajută la reglarea somnului, a stării de spirit şi a atenţiei, reducând în acelaşi timp „deriva cognitivă” care poate apărea în urma unor zile nestructurate şi izolate.

Interacţiunea cu copiii solicită, de asemenea, creierul în mod continuu. Sarcinile zilnice de îngrijire oferă o formă de implicare mentală care seamănă cu ceea ce oamenii de ştiinţă neurologi numesc stimulare legată de mediu, un tip de experienţe noi şi stimulante care susţin neuroplasticitatea, respectiv capacitatea creierului de a forma şi consolida conexiuni, potrivit dr. Thomas Holland.

Holland este directorul adjunct al studiului şi consilier medical al studiului POINTER al Asociaţiei Alzheimer din SUA, care investighează dacă factorii legaţi de stilul de viaţă, precum exerciţiile fizice, dieta, interacţiunea socială şi stimularea mentală, pot ajuta la prevenirea declinului cognitiv.

„Când bunicii ajută copiii la teme, citesc poveşti, rezolvă probleme sau explică concepte, ei activează funcţia executivă, memoria, reţelele lingvistice şi recuperarea memoriei pe termen lung”, a adăugat Holland.

„Acestea sunt sistemele care tind să slăbească odată cu vârsta dacă nu sunt stimulate în mod regulat.”

Ceea ce face acest tip de implicare mentală deosebit de puternică, a spus Holland, este faptul că multe dintre aceste abilităţi – precum explicarea tablei înmulţirii sau amintirea evenimentelor istorice – s-ar putea să nu fi fost folosite de ani de zile. „Într-un sens foarte real, creierului i se cere să se «extindă» cum nu a mai făcut-o de mult timp”, a spus el, comparând acest lucru cu exerciţiul unui muşchi nefolosit. „Acest tip de efort cognitiv promovează rezistenţa.”

În timp, această implicare mentală poate contribui la formarea rezervei cognitive, adică a capacităţii creierului de a face faţă schimbărilor şi afecţiunilor legate de vârstă, ceea ce se înscrie în principiul „foloseşte-l sau pierde-l”.

„Pentru a menţine sănătatea creierului, trebuie să-ţi foloseşti întregul creier”, a spus Szoeke. Îngrijirea nepoţilor face exact acest lucru – solicită echilibrul şi mişcarea, stimulează simţurile şi apelează la memorie, la capacitatea de planificare şi la abilităţile de rezolvare a problemelor – nu doar la raţionamentului verbal.

Euforia celui care ajută este adevărată

Pentru mulţi bunici, îngrijirea nepoţilor este ceva profund altruist. Cercetările arată că faptele de susţinere şi îngrijire activează circuitul de recompensă al creierului şi declanşează eliberarea neurotransmiţătorilor precum dopamina şi serotonina, neurotransmiţători implicaţi în starea de spirit, motivaţie, atenţie şi învăţare, producând adesea ceea ce cercetătorii numesc „euforia celui care ajută”.

Un studiu de durată, care a urmărit 180 de vârstnici brazilieni timp de patru ani, a constatat că cei care acţionau în mod obişnuit altruist au obţinut scoruri mai mari la testele de memorie, gândire şi funcţii executive la începutul studiului şi au continuat să depăşească performanţele colegilor lor la evaluările de la doi şi patru ani. Autorii au sugerat că aceste beneficii provin probabil dintr-o combinaţie de stimulare mentală, implicare socială, atenuarea stresului şi un sentiment mai puternic de sens şi scop.

Deşi cercetătorii nu susţin că un nivel mai ridicat de dopamină sau serotonină explică direct îmbunătăţirea funcţiilor cognitive, comportamentele satisfăcătoare din punct de vedere emoţional pot contribui la susţinerea sistemelor neurochimice care stau la baza atenţiei şi învăţării.

Bunicii pot beneficia, de asemenea, în mod mai subtil şi indirect. De exemplu, deseori pregătesc mese mai sănătoase atunci când gătesc pentru nepoţi decât ar face-o pentru ei înşişi. „Nu s-au realizat suficiente studii în acest sens, dar întrebaţi un bunic cât de des mănâncă el ultimele bucăţi de fructe şi legume proaspăt tăiate, de fapt le lasă copiilor, a spus Szoeke.

De ce a avea un scop poate fi benefic pentru creier

Scopul pare a fi deosebit de important pentru creierul care îmbătrâneşte. Într-un studiu care a urmărit peste 13.000 de adulţi timp de până la 15 ani, cei care au raportat un simţ al scopului mai puternic aveau o probabilitate cu 28% mai mică de a dezvolta tulburări cognitive sau demenţă.

Studiul nu a examinat de ce scopul avea un efect protector, dar cercetătorii au sugerat că persoanele cu un simţ al scopului mai puternic pot fi mai predispuse să continue să înveţe, să rămână implicate în comunităţile lor şi să rămână active mental — factori care pot contribui la dezvoltarea rezilienţei cognitive în timp.

Rolul de bunic poate constitui în mod natural acest scop — mai ales când este voluntar şi apreciat. Holland a remarcat că adulţii în vârstă sunt adesea motivaţi nu de obiective abstracte legate de sănătate, ci de unele profund personale. „Vor să fie mai puternici, mai flexibili şi mai energici, astfel încât să se poată juca cu nepoţii sau să-i ţină în braţe mai mult timp”, a spus el.

Această motivaţie duce adesea la îmbunătăţiri legate de exerciţii fizice, calitatea dietei, regimul de somn şi gestionarea stresului — toate acestea fiind factori bine stabiliţi pentru sănătatea creierului şi capacitatea cognitivă la vârste înaintate.

Un studiu a arătat că bunicii care se implicau activ în viaţa nepoţilor lor declarau că viaţa lor are un sens mai profund şi prezentau mai puţin stres şi simptome depresive mai scăzute decât cei care nu se implicau.

Stresul cronic şi depresia au fost asociate în multe studii cu inflamaţia şi modificările din regiunile creierului legate de memorie. Sentimentul de a fi respectat şi apreciat poate consolida legăturile sociale şi sentimentul de a avea un scop în viaţă — ambele fiind legate de o îmbătrânire cognitivă mai sănătoasă.

Aceste descoperiri sunt în concordanţă cu teoria consolidării rolului, care sugerează că asumarea unor roluri semnificative — în loc de retragerea din acestea — poate îmbunătăţi starea de bine prin extinderea oportunităţilor de identitate, implicare şi scop în viaţă.

Îngrijirea copiilor implică interacţiuni dinamice, captivante din punct de vedere emoţional, care stimulează regiunile creierului legate de reglarea emoţională şi memorie, inclusiv hipocampul şi cortexul prefrontal, a spus Holland. „Interacţiunea socială pozitivă scade inflamaţia şi reduce hormonii de stres care, altfel, pot deteriora aceste regiuni în timp”, a spus el.

Contextul îngrijirii contează

Deşi rolul de bunic oferă protecţie cognitivă, studiile arată că beneficiile sale depind de tipul şi intensitatea îngrijirii.

Un studiu din 2023 a constatat că bunicii care ajutau la îngrijirea nepoţilor, - dar nu în permanenţă şi nu locuiau cu ei - au raportat o satisfacţie mai mare faţă de viaţă, în mare parte datorită faptului că se simţeau mai conectaţi şi mai apreciaţi. Cei care locuiau cu nepoţii sau aveau grijă de ei tot timpul nu au beneficiat de acelaşi avantaj.

O analiză a 117 studii a ajuns la concluzii similare. În majoritatea cazurilor, bunicii care nu locuiau împreună cu nepoţii lor, dar îi ajutau – de exemplu, având grijă de ei, contribuind la îngrijirea zilnică, păstrând legătura sau oferind sprijin ocazional – aveau, de obicei, o stare de sănătate şi un nivel de bunăstare mai bune, în timp ce îngrijirea cu normă întreagă, cum ar fi locuirea împreună cu nepoţii sau creşterea acestora, era asociată mai des cu rezultate mai puţin favorabile.

Experţii indică stresul ca fiind un motiv cheie.

Îngrijirea moderată şi semnificativă poate fi benefică, în timp ce îngrijirea permanentă şi cu sarcini mari poate activa în mod repetat sistemul de stres al organismului, ducând la un nivel ridicat persistent de cortizol, a spus Holland.

„Când rolul este gestionabil şi semnificativ, acesta poate susţine sănătatea cognitivă”, a spus Sneed. „Dar când devine copleşitor sau stresant, s-ar putea să nu mai aibă aceleaşi beneficii.”

Ceea ce se simte „în regulă”, a spus ea, variază foarte mult. „Suntem, de asemenea, unici – aşa că şi cantitatea care defineşte moderaţia este diferită pentru fiecare dintre noi, şi chiar diferită pentru aceeaşi persoană în momente diferite.”

Genul poate influenţa şi mai mult unde se află acel prag. Într-un studiu din 2024, care a cuprins peste 10.000 de bunici, cei care ajutau la îngrijirea nepoţilor, dar nu locuiau cu ei, aveau un risc mai mic de demenţă decât cei care nu aveau grijă de nepoţi. Îngrijirea minimă a fost asociată cu un risc mai mic de demenţă în rândul bunicilor, în timp ce îngrijirea mai intensă părea benefică pentru bunici.

Cercetătorii au sugerat că această diferenţă poate reflecta activităţile sociale tradiţionale: femeile au adesea deja reţele sociale mai puternice şi roluri de îngrijire, astfel încât chiar şi îngrijirea minimă poate fi benefică, în timp ce bărbaţii pot avea nevoie de o implicare mai intensă pentru a obţine aceeaşi stimulare socială şi cognitivă.

În final, modul în care bunicii îşi percep rolul poate fi la fel de important ca rolul în sine. Un studiu a arătat că persoanele în vârstă care îndeplineau mai multe roluri semnificative – precum cel de bunic, voluntar sau membru al comunităţii – au raportat o stare generală de sănătate mai bună, fără a exista dovezi că implicarea în aceste roluri le-ar fi afectat bunăstarea. Rezultatele sugerează că activitatea şi responsabilitatea nu sunt neapărat o povară la vârste înaintate, atunci când activităţile sunt alese, au sens şi implică interacţiuni sociale.

Pentru cei care au acces la aceasta, rolul de bunic poate fi un catalizator pentru o îmbătrânire sănătoasă.

Rolul este „mai puţin o activitate singulară şi mai mult un model de stil de viaţă care reuneşte mişcarea, cogniţia, dieta, socializarea, scopul şi reducerea stresului”, a spus Holland.

Sursa: Epoch Times SUA