De ce era nevoie de noul proiect de salarizare a medicilor din sistemul de stat

Este un lucru unanim cunoscut de ani de zile faptul că medicii nu reuşesc să trăiască din banii încasaţi de la stat. Aşadar, pentru a realiza venituri care să le permită o viaţă normală, aveau două variante: să ia "şpagă" de la pacienţi sau să lucreze în parale în sistemul privat
(Lewis Whyld- WPA Pool / Getty Images)
Epoch Times România
02.08.2013

Este un lucru unanim cunoscut de ani de zile faptul că medicii nu reuşesc să trăiască din banii încasaţi de la stat. Aşadar, pentru a realiza venituri care să le permită o viaţă normală, aveau două variante: să ia "şpagă" de la pacienţi sau să lucreze în paralel în sistemul privat. Mulţi dintre medici corelau aceste două metode şi, chit că le plăcea sau nu, luau plicul cu "recunoştinţa" pacientului" şi alergau mai mult sau mai puţin haotic pe la varii cabinete private unde dădeau consultaţii ca să mai câştige ceva bani, fiindcă doar din salariu nu ar fi reuşit să trăiască nicicum.

Ministerul Sănătăţii îşi propune să rezolve toate aceste probleme şi, pornind de la principiul "că într-o unitate sanitară singurii care aduc venituri în urma serviciilor realizate sunt medicii" (afirmă Ministrul Sănătăţii), aşadar noul proiect de lege le va oferi medicilor şansa de a nu mai lua şpagă, de a nu mai fi obligaţi să alerge pe la policlinci private pentru a îşi câştiga traiul. Medicii vor putea să îşi câştige pâinea muncind mai mult la spitale de stat cu toată cascada de beneficii ce se vor reflecta în sistem.

Dispare şpaga şi banii nu se mai duc "în privat"

Dispare fiindcă se legiferează. Se taie chitanţă pe ea.

"Acest tip de practică privată este o „reglementare a şpăgii, o scoatere la suprafaţă a unui fenomen real." a afirmat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România punând degetul pe rană, căci banul în plic este un gest pe care l-a făcut aproape tot românul care a fost la medic, măcar o dată în viaţa sa.

Iar fenomenul real e următorul: mulţi români preferă să meargă la consultaţii "la privat", tocmai pentru a nu mai trebui să facă gestul jenant de a întinde plicul unui medic care, de multe ori (căci nici o generalizare nu e bună) "nici nu se uită la tine dacă nu îi dai ceva."

Nu va mai fi nevoie. Banii nu mai pleacă în privat, rămân la stat.

Iar pacienţii care nu se vor mulţumi cu cele câteva minute care le revin în cadrul vizitelor medicale "pe salon" şi vor dori o consultaţie mai amănunţită de la "doctorul lor", nu vor mai pune bani în buzunarul medicului care se uită strategic în altă parte ci vor plăti un preţ modic a fi stabilit.

Cum sublinia şi prof. Astărăstoae, "nu vor mai exista situaţii în care medicii să fie luaţi pe sus de procurori."

Bugetul rămâne neştirbit şi va fi chiar suplimentat

Ministrul Nicolaescu nu a vorbit despre creşteri salariale ci despre creşteri ale veniturilor câştigate de medici. Deci nu de bani de la buget. Răspunderea pentru venitul pe care îl câştigă îi va reveni fiecărui medic personal, ceea ce scuteşte statul de efortul bugetar pe care l-ar presupune o creştere consistentă a salariilor în sistem. În plus, în România, se plăteşte impozit pe venit şi am mari dubii că sumele încasate de aceştia pe consultaţii să facă excepţie de la acest principiu legal. Deci tot statul este marele câştigat.

Medicii vor fi obligaţi să respecte programul de 7 ore la care s-au angajat prin contract.

"În majoritatea spitalelor, la ora unu - două activitatea se reduce foarte mult. Medicii pleacă în privat pentru că resursele financiare sunt insuficiente. Ce ar fi dacă spitalul ar putea să-i dea posibilitatea să desfăşoare tot în spital aceste activităţi private? O astfel de decizie ar aduce beneficii şi spitalelor. (....) Nu e o inovaţie românească, se întâmplă în multe ţări din Uniunea Europeană. Sperăm să facem acest lucru încă din acest an. Vom face modificări la Legea 95", declara joi consilierul guvernamental Vasile Cepoi, fost Ministru al Sănătăţii, la o conferinţă pe subiectul reformelor din sistemul medical.

Chiar, ce ar fi? Dacă medicii aleg să rămână angajaţi cu normă întreagă ai statului şi să îşi câştige existenţa muncind în plus, nu "stând cu mâna întinsă la guvern", tot sistemul are doar de câştigat.

Toată lumea câştigă în noul cadru legal

„Ca medic, nu mă mai deplasez, am un venit mai mare şi are de câştigat şi spitalul. În plus, dispare riscul de a spune că medicul face concurenţă neloială, desfăşurându-şi activitatea în paralel, şi în sistem public şi în sistem privat. Practic, se reglementează raportul între public – privat“, a explicat avantajele proiectului de lege Vasile Cepoi.

Medicul va primi 60% din banii încasaţi pe consultaţiile pe care le oferă în spital având şi avantajul de a putea valorifica în folos propriu timpul pierdut cu naveta de la locul de muncă la policlinică privată, plus economia făcută la benzină, taxi, bilet de autobuz.

Echipa medicală care îl asistă pe doctor va încasa şi ea un procent din contravaloarea actului medical plătit de pacient (30%).

Spitalul, care asigură practic cadrul şi suportul logistic pentru desfăşurarea actului medical va încasa 10% din bani.

Pacienţii care doresc un plus de informaţie şi de îngrijire din partea medicilor nu îşi vor mai purta bolile, grijile şi portofelele pe drumuri pentru a fi consultaţi în vreun cabinet privat. Şi ei se numără printre marii câştigaţi. Pot fi consultaţi de către medic chiar în spitalul unde sunt internaţi, dar în regim privat.

„În primul rând, medicul e tot acolo, nu mai trimite pacientul în privat pe tarife exorbitante şi, dacă acesta din urmă are vreo nelămurire, totul se rezolvă la nivelul spitalului. În plus, în sistemul privat nu există toate utilităţile din sistemul public de sănătate“, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

Noul proiect promite a fi foarte motivant pentru toată lumea şi pentru medici cel mai mult. Probabil ca Ministrul Sănătăţii, care îşi doreşte dezbateri sociale, mizează pe un puternic simţ al datoriei dezvoltat în doctori, pe jurământul lui Hipocrat, pe dragostea lor pentru pacienţi şi pentru ţară, fiindcă altfel, nu-mi explic cum de se aşteaptă ca medicii să rămână în sistem doar pentru dreptul de-a munci în plus în loc să profeseze în spitalele din Londra sau din Paris.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor