De ce era aproape sigur că Putin va caştiga alegerile

Victoria lui Vladimir Putin în alegeri, prezisă de sondaje, nu a reprezentat o surpriză pentru majoritatea ruşilor, însă rivalii săi au făcut declaraţii neobişnuit de dure şi au denunţat numeroase fraude, relatează BBC News.
Vladimir Putin a revendicat foarte devreme victoria, înainte de finalizarea numărării voturilor (ALEXEI NIKOLSKY / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
05.03.2012

Victoria lui Vladimir Putin în alegeri, prezisă de sondaje, nu a reprezentat o surpriză pentru majoritatea ruşilor, însă rivalii săi au făcut declaraţii neobişnuit de dure şi au denunţat numeroase fraude, relatează BBC News.

Cei care îl susţin pe Putin spun că rezultatul dovedeşte că experienţa şi stilul autoritar l-au făcut întotdeauna pe actualul premier cel mai potrivit candidat la preşedinţie, iar scrutinul a demonstrat că majoritatea populaţiei este de acord cu ei.

Opoziţia afirmă, însă, că le-au fost confirmate suspiciunile că alegerile prezidenţiale, asemeni celor legislative din decembrie, nu reprezintă o reflecţie corectă a preferinţelor ţării, ci un spectacol pregătit dinainte, manipulat pentru a produce rezultatul dorit de Kremlin.

Plângeri în legătură cu derularea alegerilor au apărut încă dinainte de închiderea urnelor. Suspiciuni în legătură cu nereguli în procesul de vot au fost vehiculate din numeroase surse pe parcursul zilei de duminică.

Activişti de opoziţie şi observatori independenţi se declară îngrijoraţi în legătură cu fenomenul de "carusel" - grupuri de alegători transportaţi pentru a vota de mai multe ori, în diferite secţii.

Autorităţile au negat acuzaţiile, spunând că grupuri de alegători au fost duşi cu autocarele la vot atunci când li s-a terminat tura în diferite fabrici. De asemenea, oficialii au reproşat activiştilor de opoziţie că alimentează deliberat zvonurile şi informaţiile false, într-o tentativă de a submina rezultatul alegerilor.

Confirmarea sau infirmarea suspiciunilor de fraudă va dura. Iar opozanţii susţin că cel mai favorabil moment pentru fraudarea alegerilor este imediat după închiderea urnelor, când voturile sunt numărate în spatele uşilor închise.

Dacă acest lucru este adevărat, imaginea completă a presupuselor fraude nu a fost zugrăvită încă.

Între timp, un miting de amploare pro-Putin, organizat în faţa Kremlinului, transmite deja mesajul că s-a încheiat cursa şi că începe a treia epocă a "putinismului" - întoarcerea sa la preşedinţie, pentru un al treilea mandat.

Potrivit BBC News, este ciudat pentru cineva ca Putin, care a respectat întotdeauna cu stricteţe protocolul, să revendice atât de devreme victoria, înainte de finalizarea numărării voturilor.

Tineri strânşi în centrul Moscovei, fluturând drapele ruse, şi-au exprimat bucuria că a câştigat candidatul "ideal" din punctul lor de vedere.

La scurt timp de la începerea mitingului, Putin şi preşedintele în exerciţiu Dmitri Medvedev s-au alăturat susţinătorilor şi au rostit discursuri scurte, de mulţumire, pe o platformă pregătită dinainte.

Putin, de obicei foarte sobru, a părut cuprins de emoţie, cu lacrimi în ochi. Ulterior, el a spus că i-au lăcrimat ochii din cauza vântului.

"A fost un test foarte important pentru noi toţi, al maturităţii politice", a spus el. "Şi am dovedit că nimeni şi nimic nu ne poate ţine pe loc", a adăugat el.

Întrebat dacă îl va felicita pe câştigător, Ziuganov a răspuns că nu, pentru că aceste alegeri "nelegitime şi incorecte" au fost doar un spectacol, aşa că toată lumea a pierdut. "Şi Rusia a pierdut", a spus el.

Denunţând tentative de a "uzurpa puterea", Putin a declarat că poporul rus s-a asigurat că acestea nu au succes.

"Am spus că vom câştiga şi am câştigat", a strigat el în faţa mulţimii entuziasmate.

Însă este posibil ca odiseea să nu se fi încheiat, scrie BBC News. Pe lângă acuzaţiile de fraudă, este importantă reacţia celorlalţi candidaţi la preşedinţie.

La alegerile precedente, contracandidaţii favoritului au cedat în general repede, resemnaţi că nu au avut nicio şansă de la început. Însă, de această dată, o parte dintre candidaţi au făcut declaraţii foarte dure.

Omul de afaceri Mihail Prohorov - care în urmă cu şase luni era considerat un apropiat al lui Putin - a declarat într-o conferinţă de presă că este îngrijorat de acuzaţiile de fraudă şi va cere o anchetă independentă.

Potrivit lui, situaţia a fost foarte gravă în special la Moscova şi Sankt Petersburg. El a precizat că pune la punct un dosar pe care îl va depune în instanţă.

Discursul comunistului Ghennadi Ziuganov a fost şi mai vehement. De obicei o persoană placidă, el a fost duminică seară vizibil nervos. Ziuganov a denunţat campania lui Putin, pe care l-a descris drept "principala ameninţare" pentru Rusia.

El susţine că ţara este condusă de o clică mafiotă, care controlează poliţia, tribunalele şi Comisia Electorală Centrală.

Întrebat dacă îl va felicita pe câştigător, Ziuganov a răspuns că nu, pentru că aceste alegeri "nelegitime şi incorecte" au fost doar un spectacol, aşa că toată lumea a pierdut. "Şi Rusia a pierdut", a spus el.

Acesta este un atac neaşteptat pentru Putin, ce arată că vocile care se alătură opoziţiei faţă de Kremlin sunt mai puternice decât în anii precedenţi, comentează BBC News.

Principala provocare pentru Putin nu este numai să câştige scrutinul, ci să convingă poporul că, după 12 ani, este încă "părintele naţiunii". Iar scepticii vor avea nevoie de mai mult pentru a admite că are ţara în spate, conchide BBC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor