Comuniştii refuză să recunoască victoria lui Putin
Liderul comunist Ghennadi Ziuganov, clasat pe a doua poziţie, după Vladimir Putin, la alegerile prezidenţiale de duminică, a anunţat că nu va recunoaşte rezultatul scrutinului.
"Nu pot recunoaşte (alegerile - n.r.) drept cinstite, corecte", a spus el.
Ziuganov a spus că instalarea de camere de supraveghere în secţii a vizat distragerea atenţiei de la fraudele în favoarea lui Putin.
El a subliniat că Putin a avut întreaga maşinărie a statului rus de partea sa.
"Dar vă spun un lucru, nu va putea conduce cum a făcut-o anterior", a adăugat el.
Un alt lider al Partidului Comunist a declarat că "milioane de voturi au fost furate".
Premierul rus Vladimir Putin a obţinut până în prezent 62,5% din voturi, arată rezultatele anunţate după numărarea a circa 20% din sufragii.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, el este urma de comunistul Ghennadi Ziuganov.