Datini la Sân-Nicoară
Numele tradiţional al Sfântului Nicolae, la români, este Sân-Nicoară. Sărbătorirea lui începe încă de la 5 Decembrie, când e şi ziua Bubatului ori a Sfintei Sava, aceasta din urmă fiind considerată sora lui Sân-Nicoară. Mai ciudat e ca, în calendarul popular, această divinitate este uneori femeie, alteori bărbat, şi, ca atare, poate fi şi fratele mai mic al lui Sân-Nicoară.
Se crede că Sava este o sfântă sosită din cer ca să aducă între oameni boala, adică bubatul. Ea umblă cu traista de bube şi, cine nu o serbează se îmbolnăveşte de felurite bube. Se mai zice că ea este o femeie sfântă, care a zăcut de vărsat şi care, din pricina vărsatului care i-a ieşit dintr-un ochi, e chioară.
De fapt, tot în calendarul popular, Sărbătoarea Bubelor se ţine între 4 şi 6 Decembrie. La Sfânta Sava se ţin trei zile: una înainte şi alta în urmă. Se crede că în aceste trei zile se împarte bubatul: mare, mijlociu şi mic. De aceea, în ziua de 5 Decembrie, copiii nu sunt lăsaţi să mănânce fructe, tradiţie instinctivă, din legenda că această sfântă s-a abţinut chiar să mănânce un măr, pe care l-a călcat cu picioarele, spunând: ”Frumos era la vedere şi dulce la mâncare rodul ce m-a omorât”.
La Sfântul sau Sfânta Sava se dau de pomană fasole fiartă şi nuci, ca să îmblânzească bubele. Se mai dau de pomană turtă caldă, cu lână sau cu mătase deasupra, ca bubele să fie moi ca mătasea şi lâna. Femeile mai împart pâine sau trei turtiţe necoapte, o strachină de fasole nefiartă, o sticlă de vin şi un caier de lână sau de cânepă, ca să fie bubatul bun, adică bun ca pâinea şi ca vinul, moale ca boabele de fasole şi ca lâna.
Dacă nu se ţine această sărbătoare, nu va fi nici spor în casă. Se ţine şi pentru a avea prăsilă la animale. În ziua de Sf. Sava ”se bărburesc” copiii, ungându-se cu miere pe faţă, frunte şi bărbie, ca să nu zacă de vărsat. Părinţii le interzic copiilor să mănânce fructe sau peşte, în această zi, ca să nu le iasă bubatul cel mare blănit sau solzit şi cât fructul de mare. Nu se mătură, ca să nu se zgârie bubatul de bolnav şi nu se dă gunoiul afară. Se face numai mâncare. Se mai ţine ca să nu se umple vitele pe trup de coşuri, pecingine şi rapăn. O ţin îndeosebi femeile, ca să fie ferite de boli de ochi şi ca să fie deochiate.
Sava se ţine şi pentru porci, ca să fie feriţi de umflătură. Se mai ţine şi împotriva frigurilor. Femeile nu torc, căci altfel, tot ce ar toarce la această sărbătoare s-ar roade de molii. Ziua aceasta se ţine şi pentru ca lupii să nu atace animalele. Dacă există vreo icoană cu Sf. Sava în casă, atunci se iau trei lumânări de ceară curată şi se pun la acea icoană; când cineva aiurează, înnebuneşte sau strigă a lingoare, se aprind pe rând acele lumânări, astfel încât din fiecare să pice trei picături de ceară, picăturile sunt luate cu grijă şi puse sub perna bolnavului.
Cum am spus, Sava este fratele sau sora lui Sân-Nicoară, a cărui mare sărbătoare începe cu noaptea care o precedă, prin darurile pe care acest milostiv moşneag le aduce copiilor cuminţi. În vechea tradiţie, pentru copiii care au fost obraznici el aduce ”Nuiaua Sfântului Nicolae”, spre a fi pedepsiţi cu ea.
În măreţul olat ceresc, Sân-Nicoară stă la Miazăzi, deoarece, pe la 6 Decembrie, Soarele, alungat de acest sfânt, începe să răsară tot mai spre Miazănoapte, până pe la Sân-Toader, care îl opreşte şi-l alungă spre Miazăzi. Sfântul Nicolae este foarte milostiv faţă de săraci, ajută văduvele şi orfanii şi dăruieşte bani tuturor oropsiţilor. Dătător de bogăţie, tuturor dătător de noroc, aduce mai ales noroc fetelor sărace, dându-le bani de zestre ca să se poată mărita. Fetelor orfane şi sărace le aruncă pe fereastră trei pungi de galbeni.
Într-o binecunoscută legendă, se spune că era odată un văduv, care avea trei fete mari. Şi omul acela era fără seamăn de sărac. Văzându-se sărmanul într-atât de strâmtorat, se gândea în toate chipurile şi nimic nu-i trecea altceva prin minte decât că trebuie să-şi trimită fiicele după câştig. Dar Sfântul Nicolae aflase de aceasta, aşa că, în ajunul primei zile, când fata cea mare trebuia să-şi piardă cinstea, aruncă în casa omului sărac o pungă plină cu 150 de galbeni. Şi tot aşa, până ce le-a înzestrat pe toate fetele, care nu au mai fost nevoite să se vândă. Apoi, acestea, care erau şi foarte frumoase, s-au măritat una după alta.
Sân-Nicoară a oprit apele când a fost potopul, căci altcumva s-ar fi înecat corabia cu pribegii lui Noe. Se spune că însuşi Sân-Nicoară a fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoţul pe apă şi cu pescuitul. Într-un rând, stârnindu-se o furtună grozavă, corabia lui s-a prăvălit în apă şi toţi cei îmbarcaţi s-au înecat, scăpând doar el. Atunci, Sân-Nicoară a început a se ruga fierbinte către Domnul Ceresc, iar Acesta S-a milostivit şi toţi cei înecaţi au înviat. De aceea, când vrea cineva să treacă o apă mare, se roagă la Sfântul Nicolae, că el este mai mare peste ape.
Se spune că, înainte de a deveni sfânt, el era un mare beţiv, dar avea multă putere. La Sfântul Nicolae se roagă şi oastea, înainte de a merge la război, căci el stă călare pe tun. Straniu e ca, în concepţia populară, Sfântul Nicolae e şi patronul tâlharilor, şi ei se roagă la el să-i ajute să nu fie prinşi!
Se mai spune că, în ziua de Sân-Nicoară, intră dracii în moară şi dau cu morarii în apă ori dau drumul morilor. Pentru îndepărtarea acestei primejdii, se face sfeştanie şi praznic morii. Sărbătoarea lui Sân-Nicoară se ţine împotriva bolilor şi mai ales împotriva loviturilor. Se ţine şi pentru sănătatea vitelor. Cine nu a pus crenguţe de pomi fructiferi în apă, în noaptea de Sfântul Andrei, poate pune în noaptea de Sân-Nicoară, ca să înflorească până la Anul Nou, cu care prilej se prevesteşte şi rodul livezilor.
După spusele multora, iarna începe la Sân-Nicoară, care este un moşneag cu barba albă. Atunci trebuie să-şi scuture negreşit Sân-Nicoară barba lui cea albă, adică trebuie neapărat să ningă. Iar când se întâmplă uneori să fie locul negru, atunci se spune: ”Hei, a-ntinerit Sfântul Neculai!”.
La Sânt-Ion se duce neaua, adică se înfrânge iarna, dacă a adus-o Sân-Nicoară cu cal alb, ori, cu alte cuvinte, dacă a venit Sân-Nicoară pe cal alb, Sânt-Ion va merge pe cal negru, adică va aduce iarna. Se spune că atunci ”când vine Sân-Micoară cu calul alb, adecă aduce neaua cu sine, atunci aduce cu sine şi iarna grea, care se înfrânge la Sânt-Ion”.
Alţii spun că ”dacă Sân-Nicoară a venit cu cal alb, adică la Sfântul Nicolae e zăpadă, atunci iarna va fi scurtă, iar dacă a venit cu cal negru, atunci iarna va fi lungă”. ”Când Sfântul Neculai găseşte Bistriţa neîngheţată, pune pod de gheaţă peste ea”. ”La Sfântul Nicolae se întoarce noaptea la ziuă, cu cât se suceşte puiu-n găoace”. Fiindcă Sfântul Nicolae le aduce daruri celor mici, ziua lui se mai numeşte, la români, şi Crăciunul Copiilor.
Sărbătoarea continuă şi la 7 Decembrie, sub numele de Poitra Sfântului Nicolae sau Ciuda Sfântului Neculai. În această zi, nu se lucrează de nimeni, ci numai se bea! Sfântul este foarte popular, în toate culturile europene, şi mulţi, printre care şi mari personalităţi, îi poartă numele. Varianta autentic românească, Nicoară, este din ce în ce mai rară, ea păstrându-se, de pildă, în denumirea Bisericii Sân-Nicoară, de la Curtea de Argeş, în titlul celebrului roman al lui Mihail Sadoveanu, ”Nicoară Potcoavă”, şi ca nume de familie.
