Datele despre masacrul din pădurea Katyn au fost desecretizate de Arhivele Naţionale

WASHINGTON - În perioada septembrie 1939 - iunie 1941, Uniunea Sovietică a ucis un procent estimat de 25.700 de cetăţeni polonezi - membri ai elitei ţării - iar Arhivele Naţionale ale Statelor Unite ale Americii au desecretizat pe 10 septembrie 1.000 de pagini, referitoare la crimele cunoscute acum sub numele de Masacrul din Pădurea Katyn.

Desecretizarea documentelor este rezultatul mai multor ani de muncă efectuată de organizaţiile din cadrul comunităţii polonezo-americane. O cerere formală a fost depusă de reprezentanţii Marcy Kaptur din Ohio şi Daniel Lipinski din Illinois, în august 2011. Dosarele au fost puse la dispoziţia publicului prin intermediul Centrului Naţional de Desecretizare (NDC), care a fost format printr-un ordin executiv al preşedintelui Barack Obama, în 2009.

Uniunea Sovietică a păstrat iniţial secretă atrocitatea din Katyn. La doar 17 zile după ce a izbucnit cel de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a invadat Polonia, iar teritoriul Poloniei a fost împărţit între Germania şi Uniunea Sovietică în temeiul unui acord secret între cei doi invadatori, numit Pactul Molotov-Ribbentrop.

În timpul invaziei, sovieticii au capturat circa 250.000 de soldaţi polonezi. Ofiţerii au fost luaţi deoparte şi trimişi în taberele de prizonieri de război alături de civili. În primăvara anului 1940, ministrul sovietic al afacerilor interne, Lavrentiy Beria, a sugerat într-o notă executarea prizonierilor polonezi de război, iar nota a fost apoi semnat de Stalin, Molotov şi alţi doi oficiali sovietici de rang înalt. Cel mai mare loc de execuţie a fost în pădurea Katyn, dar au existat mai multe locuri simultane de execuţie în alte oraşe sovietice.

Gropile comune din pădurea Katyn au fost descoperite de germanii care au invadat Rusia în timpul celui de-al doilea război mondial. Cu toate acestea, sovieticii au refuzat să îşi asume responsabilitatea pentru crime şi au dat vina pe germani pentru uciderea în masă. Germanii au organizat o comisie medicală internaţională, care a excavat zona la începutul anului 1943. Printre observatori s-au aflat doi prizonieri americani de război capturaţi de germani, căpitanul Donald B. Stewart şi locotenent-colonelul John H. van Vliet. Când au văzut dovezile, ambii au fost convinşi că sovieticii erau responsabili pentru atrocitate.

Stewart şi Vliet au trimis rapoarte codate către Washington cu privire la ceea ce au văzut la Katyn. Cu toate acestea, raportul lui van Vliet din 1945 despre Katyn a dispărut în mod misterios. Mai multe înregistrări au fost desecretizate, în ele discutându-se despre această problemă şi despre faptul că niciodată documentul nu a reapărut. Van Vliet a reprodus raportul său din memorie, atunci când a depus mărturie în faţa unui comitet al Congresului care investiga masacrul din pădurea Katyn din 1951.

Documentele pe care Administraţia Înregistrărilor şi Arhivelor Naţionale (NARA) le-a descoperit şi publicat sunt clasificate în două grupe: o anchetă din 1948 a armatei asupra incidentului iniţial din 1940, precum şi înregistrările unei anchetei din 1951 - 1952 a Comitetului Congresului pentru Investigarea şi Analizarea Faptelor, Dovezilor şi Circumstanţelor Masacrului din Pădurea Katyn.

Înregistrările au legătură cu Comitetul Madden, care este cunoscut şi după numele său mai lung Comitetul Congresului pentru Investigarea şi Analizarea Faptelor, Dovezilor şi Circumstanţelor Masacrului din Pădurea Katyn. Acest comitet a efectuat o anchetă între 1951 - 1952 şi a stabilit în unanimitate că Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD), o agenţie guvernamentală sovietică care supraveghea poliţia publică şi poliţia secretă, era responsabil pentru execuţii.

Arhivele Naţionale încurajează publicul şi cercetătorii să analizeze înregistrările desecretizate prin scanare, încărcare online şi vizualizare. Cercetătorii pot sugera transcrierea unor documente şi depune o cerere de desecretizare dacă se lovesc de un act de retragere.

După descoperirea atrocităţii din Katyn, sovieticii au muşamalizat incidentul din Katyn prin propagandă şi cenzură, la fel cum au făcut autorităţile comuniste din Polonia. Chiar menţionarea atrocităţii era periculoasă în acel moment.

Numai după ce Polonia şi-a recâştigat suveranitatea, în 1989, au fost publicate informaţii despre masacru. În 1990, preşedintele rus Mihail Gorbaciov şi-a exprimat în mod oficial regretul şi a recunoscut că NKVD era responsabil pentru atrocităţile din Katyn. Cu toate acestea, această poziţie politică nu a fost tradusă într-o expresie juridică.

Maria Szonert-Binienda, preşedinta Institutului Libra, care reprezintă Consiliul Katyn, o alianţă a comunităţilor siberiene şi Katyn din Statele Unite, a adus în discuţie aspectele legate de oferirea de justiţie pentru victimele din Katyn, spunând că deşi au lucrat aproape doi ani pentru a obţine desecretizarea, "noi considerăm aceasta doar unul din mai mulţi paşi care vor duce la descoperirea adevărului complet despre această atrocitate."

Szonert-Binienda a declarat în faţa consiliului că încă încearcă să convingă alte naţiuni să îşi desecretizeze dosarele legate de acest incident. "... Acesta este un pas important, dar doar unul din mulţi, mulţi alţi paşi dinaintea noastră, în scopul descoperirii adevărului deplin care încă este ascuns în Rusia, Polonia şi Marea Britanie", a spus ea.

În timpul unui discurs ţinut la lansarea oficială a materialelor desecretizate referitoare la masacrul din Katyn, reprezentantul Marcy Kaptur a declarat că publicarea fişierele "contează pentru adevăr. Contează pentru că istoricii trebuie să cunoască faptele pentru a putea preda lecţiile de istorie, astfel că o astfel de atrocitate de nedescris să nu se repete. Contează pentru moralitate, contează pentru că avem o obligaţie morală faţă de acele suflete curajoase care şi-au pierdut brutal viaţa ..."

Epoch Times publică în 35 de ţări şi în 19 limbi. Abonaţi-vă la newsletter-ul nostru electronic