30,8 milioane de euro vor fi alocate de BEI pentru interconectarea electrică Moldova – România

Reţele electrice (gov.md)
Maria Maevschi
24.06.2025

Guvernul de la Chişinău a aprobat, marţi, 24 iunie, ratificarea Amendamentului la Contractul de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii privind interconectarea electrică Moldova – România, semnat la Chişinău la 20 decembrie 2017.

Astfel, pentru construcţia liniei electrice aeriene de 400 kv Bălţi–Suceava, precum şi pentru reabilitarea reţelelor de transport al energiei electrice de pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi alocate 30,8 milioane de euro.

Anterior, acest proiect prevedea finanţarea construcţiei staţiei back-to-back din Vulcăneşti, cu o capacitate de până la 600 MW – o soluţie care nu mai este fezabilă după sincronizarea cu sistemul energetic european ENTSO-E.

Astfel, mijloacele financiare în valoare de 30,8 milioane de euro sunt realocate pentru construcţia liniei electrice aeriene de 400 kv Bălţi–Suceava. Toate lucrările urmează să fie executate în baza studiilor de fezabilitate, care au demonstrat eficienţa economică a proiectului.

Implementarea acestui proiect va contribui la consolidarea sistemului electroenergetic naţional, va crea premisele necesare pentru integrarea energiei regenerabile în reţelele naţionale şi va contribui la extinderea pieţei de energie electrică la nivelul Uniunii Europene.

Menţionăm că, anterior, unii experţi de la Chişinău, printre care şi Valeriu Paşa de la Comunitatea Watchdog, au atenţionat că, în cazul în care guvernarea nu va rezolva problema interconectării electrice dintre Moldova şi România, „ne putem trezi cu un blackout (întreruperea curentului electric) undeva în preajma alegerilor

„Cu cât se apropie alegerile, cu atât Moldova trebuie să fie mai scuturată. Iar barbarii se pregătesc de provocări serioase împotriva noastră în următoarea perioadă. Riscul cel mai mare ar fi un blackout în toată Republica Moldova, pe care au vrut să-l provoace şi în ianuarie, dar atunci un asemenea scenariu catastrofal a fost totuşi evitat”, a remarcat şi jurnalistul Alex Cozer.

Totodată, jurnalistul a ţinut să menţioneze că, în funcţie de perioada anului, până la 70% din necesarul de curent electric al Republicii Moldova, importat din România, trece prin nodul energetic de la Dnestrovsk. În acest context, o deconectare în acel punct poate lăsa o mare parte din ţară fără energie electrică timp de câteva ore.

Acesta a subliniat că exact acest lucru îşi doresc ruşii să provoace înainte de alegerile parlamentare din septembrie curent. Dacă la început doar s-au jucat „cu nervii liderilor separatişti şi ai oamenilor simpli de acolo, prin reducerea livrărilor de gaze”, ulterior au decis totuşi să provoace „un blackout mai aproape de alegeri”.

„Soluţiile pentru a evita un asemenea scenariu sunt costisitoare, e adevărat, dar sper că toată lumea înţelege încotro ne îndreptăm şi că este pregătită pentru a evita cele mai întunecate (şi la propriu, şi la figurat) scenarii”, a adăugat Cozer.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor