O lecţie poloneză pentru Europa
În unul dintre cele mai critice momente pentru unitatea sa, cu Grecia în haos şi zona euro confruntată cu grave dificultăţi, UE se pregăteşte de schimbarea preşedinţiei semestriale, care din luna iulie va fi încredinţată, pentru prima dată, celei mai dinamice şi mai stabile ţări din în Europa de Est, Polonia, condusă cu înţelepciune şi cu capacitate de previziune politică de guvernul de centru al lui Donald Tusk, scrie ziarul italian La Stampa în ediţia de miercuri într-un editorial semnat de Enzo Bettiza.
Va ieşi de la preşedinţie o altă ţară din Europa de Est, Ungaria, al cărei guvern ambiguu, cu suspecte manipulări constituţionale şi manevre restrictive faţă de libertatea de opinie, nu a strălucit nici prin toleranţă democratică nici prin spirit europenist, în opinia semnatarului articolului. În urmă cu şase luni, în ajunul numirii sale în calitate de preşedinte prin rotaţie al UE, premierul Viktor Orban a declarat într-un parlament dominat în proporţie de două treimi de partidul său naţionalist Fidesz: 'Noi nu credem în Uniunea Europeană, noi credem în Ungaria şi în avantajul ungurilor''.
Cu totul altă muzică se aude de la Varşovia. Ministrul polonez pentru afaceri europene, Mikolaj Dowgielewicz, a anunţat evenimentul dându-i semnificaţia unei cotituri istorice esenţiale şi decisive: 'Polonia este astăzi o democraţie normală şi modernă. Aceasta va fi, în principal, faţa nouă pe care o vom arăta lumii, în timpul preşedinţiei noastre semestriale''.
Nu este o declaraţie banală, în opinia editorialistului, mai ales dacă este evaluată în raport cu un trecut tragic, dintre cele mai nefericite şi umilitoare din Europa: dispariţia statului şi a teritoriului naţional, împărţit în secolul XVIII între trei imperii vecine, culminând cu împărţirea feroce dintre Hitler şi Stalin în secolul XX. Timp de două secole, Polonia a fost un abis infricoşător de anormalitate.
De aceea, cuvinte simple şi de multe ori de care s-a abuzat precum normalitate, noutate, modernitate, venind de pe buzele unui ministru dedicat din 2004 înrădăcinării Poloniei în Europa, nu pot să nu dobândească un sens mai profund şi mai participativ decât în altă parte. Fundalul pe care ies în evidenţă este cel al unui 'miracol' de acum consolidat, mai degrabă unic decât rar în Europa recesiunilor în lanţ. Varşovia, care nu s-a grăbit să pună piciorul în nisipurile mişcătoare ale zonei euro, a reuşit să evite cu rezultate excelente turbulenţa insolvenţelor financiare ce au căzut pe umerii Greciei, Irlandei, Portugaliei şi Spaniei. Economia se dezvoltă într-un ritm aproape german, peisajul urban a pierdut urmele rustice de altădată, oraşele modernizate, înfrumuseţate şi lustruite par să nu mai simtă respiraţia grea dinspre zonele rurale înapoiate, neîncrezătoare sau necunoscătoare ale Europei, unde gemenii naţionalişti Kaczynski pescuiau voturi şi consensuri patologice, în opinia analistului.
Recentele sondaje de opinie nu dau mai mult de 27% partidului conservator ''Lege şi Justiţie'' al gemenului care a supravieţuit, Jaroslav - celălalt, fost şef al statului, murind în accidentul aviatic de la Katyn - comparativ cu 49% pentru Partidul Liberal al premierului Tusk. Sunt în declin net europesimismul şi a doua sa faţă, idealizarea catastrofelor naţionale, instigate de fraţii Kaczynski în epoca puterii lor ''gemelocratice'', înconjurată de o mistică şovină. Unul dintre cei mai incisivi intelectuali ai Solidarităţii, jurnalistul Adam Michnik, a numit o astfel de mistică 'o formă stranie de naţionalnihilism'. Era destinat celebrării dezastrelor ţării şi denigrării succeselor, precum faimoasa 'masă rotundă' care în 1989, solicitată şi promovată la Varşovia de Michnik, trebuia să marcheze sfârşitul negociat al regimului comunist.
Astăzi, nu întâmplător, decolarea reformistă productivă este însoţită în Polonia de rata cea mai mare de europenism înregistrată vreodată de o ţară membra a UE. Se poate spune că, în multe privinţe, în aceste vremuri de disconfort cronic şi contaminări, primatul polonez de dinamism şi stabilitate în economie şi în politică depăşeşte frontierele regionale din Est şi oferă Europei, în ansamblu, un punct de referinţă sănătos şi un stimulent.
Cine are ochi de privit să nu se uite numai la cazul negativ al Greciei. Trebuie să se uite şi la cazul pozitiv al unei ţări în creştere foarte rapidă, până mai ieri considerată un rezervor marginal de spălători de parbrize şi instalatori insidioşi. Nu poţi face decât să-i urezi preşedinţiei poloneze a UE un succes demn de cel deja obţinut în mod miraculos la ea acasă, conchide editorialistul.
