Daniel Buda denunţă la CE dezastrul din administraţia publică provocat de Dragnea & Ponta

Abuzurile premierului Victor Ponta şi ministrului Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, împotriva administraţiei publice locale şi dezastrul provocat de aceştia vor ajunge la Congresul Puterilor Locale şi Regionale de la Strasbourg precum şi la Comisia Europeană, avertizează europarlamentarul PNL, Daniel Buda.
Europarlamentarul Daniel Buda (facebook.com)
Andrei Pricopie
09.02.2015

Abuzurile premierului Victor Ponta şi ministrului Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, împotriva administraţiei publice locale şi dezastrul provocat de aceştia vor ajunge la Congresul Puterilor Locale şi Regionale de la Strasbourg precum şi la Comisia Europeană, avertizează europarlamentarul PNL, Daniel Buda.

"Liviu Dragnea şi Victor Ponta au modificat legislaţia de aşa manieră încât mai mult de jumătate din comunele şi oraşele din România sunt condamnate la subdezvoltare şi să stea cu mâna întinsă la aceşti vătafi ai zilelor noastre, iar cetăţenilor din aceste Unităţi Administrativ-Teritoriale le este răpit dreptul la un trai decent", a declarat Daniel Buda, în cadrul unui comunicat de presă.

Daniel Buda a explicat că toate programele şi proiectele, inclusiv cele finanţate din fonduri europene, vor fi blocate din cauza lipsei co-finanţării, în condiţiile în care banii de la Guvern sunt cu peste 50% mai puţini comparativ cu anul trecut.

În aceste condiţii, europarlamentarul se angajează să sesizeze Congresul Puterilor Locale şi Regionale de la Strasbourg, astfel încât, în urma dezbaterilor de acolo, problemele din România să fie prinse în următorul raport de monitorizare a situaţiei din statele membre.

"Comisia Europeană va fi sesizată de asemenea asupra dezastrului provocat de către Liviu Dragnea în administraţia publică locală. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker nu poate ignora situaţia dezastruoasă din România", a subliniat Daniel Buda.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor