Dacian Cioloş: ”Interesele României trebuie să fie şi interesele UE”
alte articole
”Cu Canada am finalizat negocierile, iar Canada şi-a asumat angajamentul ridicării vizelor turistice pentru cetăţenii români şi bulgari. Cu regret constat că nu suntem în situaţia respectivă. În opinia mea, Comisia Europeană trebuie să fie foarte fermă cu Canada pentru ca partenerii noştri să îşi respecte angajamentele. România va folosi toate mijloacele pe care le are pentru a arăta că România şi Bulgaria trebuie să fie tratate corect. Am avut o discuţie cu preşedintele Jean-Claude Juncker şi cu comisarul Malmstrom în acest sens şi am constatat că acordul nu este pus în aplicare”, a subliniat Cioloş, în cadrul Eurosfat 2016.
”Am transmis la Bruxelles că România va folosi toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a convinge Comisia Europeană şi Canada că înţelegerea trebuie pusă în aplicare. Interesele României trebuie să fie şi interesele Uniunii Europene. ”România şi eu, ca prim-ministru, vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie. Atâta timp cât Comisia Europeană a afirmat că România este pregătită din punct de vedere tehnic să adere la spaţiul Schengen, nu există alte argumente tehnice care să întârzie această decizie politică”, a mai spus premierul.
Întrebat de TTIP, Dacian Cioloş a precizat: ”cu SUA e altceva. Acordul şi tratatul de liber schimb este încă în negociere. România face eforturi pentru a îndeplini criteriile Visa Waiver”.
Pe de altă parte, şeful executivului s-a referit şi la pregătirea preşedinţiei române a UE din 2019, care în opinia sa ”înseamnă o viziune la noi acasă despre ce vrem să facem în anii următori. România s-a angajat deja să adere la zona euro, dar e nevoie de o anumită pregătire a economiei şi a societăţii. Asta presupune o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung”.
”La 10 ani de la aderare, România poate asigura preşedinţia UE. Nu înseamnă că impunem ce vrem, ci ne asumăm capacitatea de a media puncte de vedere comune între statele membre ţinând cont de agenda Comisiei Europene. Priorităţile noastre vor trebui coordonate cu preşedinţia austriacă şi finlandeză. Va fi o agendă impusă de necesităţile momentului”, a precizat acesta.
În opinia lui Cioloş, ne aflăm la un moment de cotitură la nivel european deoarece ”trebuie să finalizăm digestia extinderii masive de la 15 la 28 de state membre în câţiva ani. Transformarea instituţională s-a făcut într-o perioadă scurtă şi a trebuit să facă faţă crizei financiare, economice şi celei a migraţiei”.
Premierul a subliniat că nicio decizie la nivel european nu se poate lua fără un compromis, ”care trebuie să fie un numitor comun, nu cel mai mic, ci cel mai acceptabil”.
De asemenea, Dacian Cioloş a afirmat că România trebuie să-şi asume trei teme pentru preşedinţia UE din a doua jumătate a anului 2019, într-o perioadă de trecere, în care se discută bugetul şi se schimbă Comisia. Pe de altă parte, este nevoie de o pregătire logistică şi administrativă – mai mult de 100 de comitete şi comisii vor trebui prezidate de funcţionari români – iar aceste competenţe trebuie pregătite din timp.
”Trebuie identificat acest staff din timp, cu 3 ani înainte, nu e prea devreme, şi să obţinem acordul politic pentru ca aceşti oameni să-şi poată asuma aceste responsabilităţi”, a concluzionat Cioloş, care a adăugat că guvernul său lucrează deja la o strategie de dezvoltare socio-economică a României pe termen mediu (5-10 ani).