Guvernul Cioloş negociază cu Banca Europeană de Investiţii un împrumut de 300 de milioane de euro
alte articole
Ministerul Finanţelor Publice va negocia cu Banca Europeană de Investiţii acordarea unui contract de finanţare în valoare de 300 de milioane de euro pentru acoperirea parţială a contribuţiei bugetului de stat pentru investiţiile de mediu cuprinse în axele 3,4 şi 5 din cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare, potrivit unui Memorandum aprobat joi de Guvernul Cioloş.
Executivul susţine că facilitatea oferită de BEI va contribui la creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune, în cadrul perioadei de programare bugetară 2014-2020.
"Împrumutul ce va fi contractat de la BEI va acoperi parţial contribuţia bugetului de stat pentru finanţarea investiţiilor precizate anterior, respectiv investiţiile privind promovarea utilizării eficiente a resurselor prin dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată şi de management al deşeurilor, protejarea şi conservarea biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate, promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor de mediu etc.
Împrumutul este în concordanţă cu legislaţia română în domeniul datoriei publice, sub-proiectele incluse de BEI în contractul de finanţare sunt prefinanţate de la bugetul de stat, iar ulterior, parte a acestei prefinanţări se recuperează din sumele împrumutate, iar restul de la CE. Ca urmare, împrumutul nu majorează cheltuielile bugetului de stat", se arată într-un comunicat remis de Executiv.
O facilitate similară, aflată în implementare, a fost acordată de BEI în 2008 pentru Programele operaţionale sectoriale de transport, mediu şi competitivitate economică şi a acoperit parţial contribuţia bugetului de stat la investiţii din aceste programe cofinanţate din fonduri europene în cadrul perioadei de programare bugetară 2007-2013.