Curtea de Apel Bucureşti, vinovată de favorizarea infractorilor? Ce spune judecătoarea Camelia Bogdan?

Camelia Bogdan, fosta judecătoare exclusă din magistratură după condamnarea la închisoare a mogulului Dan Voiculescu, atrage atenţia, într-o amplă opinie transmisă Epoch Times, că în acţiunile Curţii de Apel Bucureşti semnalate în reportajul Recorder avem indicii clare de favorizare a făptuitorului (infractorului, pe înţelesul tuturor). Este vorba, concret, de schimbarea nejustificată a completurilor, acţiune ce duce la prescrierea dosarelor.

Concret, fosta judecătoare semnalează existenţa unor probleme structurale grave în funcţionarea justiţiei române, evidenţiate de investigaţia Recorder şi confirmate apoi de modul în care şefa CAB, Liana Arsenie, a pus problema în simulacrul de conferinţă de presă de ieri.

Camelia Bogdan arată că Regulamentul de ordine interioară al Curţii de Apel Bucureşti este utilizat în mod abuziv pentru a modifica completuri şi pentru a justifica intervenţii administrative care ar trebui să fie guvernate exclusiv de lege, nu de acte infralegale. În acest fel, conducerea instanţelor poate influenţa parcursul unor dosare sensibile, mai ales în situaţiile în care acestea riscă să se prescrie.

Potrivit ei, în dosare complexe, schimbarea repetată a judecătorilor, justificată prin motive administrative precum restanţele la redactare, creează un risc real şi obiectiv de favorizare a inculpaţilor. Prescripţia devine astfel o consecinţă „convenabilă” a unor decizii discreţionare, iar interesul public — acela ca dosarele să fie soluţionate pe fond, prin condamnare sau achitare — este sacrificat.

Bogdan subliniază şi vulnerabilitatea judecătorilor desemnaţi prin hotărâri ale colegiilor de conducere: aceştia pot fi ulterior sancţionaţi disciplinar pentru pretinsa încălcare a repartizării aleatorii, deşi nu au nicio atribuţie în repartizarea dosarelor şi au obligaţia legală de a continua judecată în cauzele în care au început cercetarea judecătorească. Această practică generează un climat de insecuritate profesională şi deschide calea unor presiuni indirecte asupra magistraţilor.

Ea îşi exemplifică afirmaţiile prin propriul caz, susţinând că a fost îndepărtată din magistratură (referindu-se la a doua excludere a sa) pe motive contrare legii, deşi nu a avut nicio implicare în modul de repartizare a dosarelor. În opinia sa, responsabilitatea pentru eventualele disfuncţii este transferată abuziv asupra judecătorilor de scaun, în timp ce decidenţii administrativi rămân în afara oricărei răspunderi.

În ansamblu, ea avertizează că toate aceste practici — intervenţiile asupra completurilor, justificările administrative lipsite de bază legală şi sancţionarea magistraţilor independenţi — formează un pattern instituţional care subminează statul de drept şi favorizează, în mod obiectiv, inculpaţii în dosare complexe. În final, Bogdan reafirmă că justiţia trebuie să se înfăptuiască numai prin lege, nu prin decizii administrative, şi îşi exprimă intenţia de a continua demersurile pentru a corecta aceste disfuncţii şi a reveni în magistratură.

Redăm integral opinia Cameliei Bogdan

În calitate de fost judecător specializat în materie penală şi anticorupţie, cu experienţă directă în aplicarea normelor de procedură penală şi în gestionarea cauzelor complexe, consider necesar să formulez un punct de vedere tehnic asupra aspectelor evidenţiate în reportajul Recorder, întrucât acestea relevă disfuncţii grave în aplicarea principiilor constituţionale care guvernează înfăptuirea justiţiei în România.

1. Supremaţia legii şi limitele Regulamentului de ordine interioară

Afirmaţia preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti Liana Arsenie potrivit căreia „justiţia se înfăptuieşte conform Regulamentului de ordine interioară” contravine în mod direct arhitecturii constituţionale a sistemului judiciar.

Conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege, iar nu prin acte administrative cu forţa infralegală.

Regulamentul de ordine interioară (ROI) nu poate crea norme de procedură, nu poate modifica regimul completurilor şi nu poate justifica practici administrative care afectează stabilitatea completului, principiul nemijlocirii sau dreptul la un proces echitabil consacrat de Codul de procedură penală.

2. Practica înlocuirii judecătorilor în dosare cu risc de prescripţie

Schimbarea repetată a judecătorilor în cauze complexe, în special în cele aflate în proximitatea termenului de prescripţie, reprezintă o abatere de la principiile fundamentale ale procesului penal.

În cazul Vanghelie, justificarea intervenţiei asupra completului prin invocarea unor restanţe la redactare – restanţe care afectează majoritatea judecătorilor din România – nu poate prevala asupra obligaţiei de a asigura soluţionarea cauzei pe fond.

Justiţia este un serviciu public, iar interesul public impune pronunţarea unei hotărâri de achitare sau condamnare, nu producerea artificială a prescripţiei

Când „angajaţii infractorilor cu robă de judecător” îşi arată adevărata măsură, devine evident ceea ce observa plastic domnul Vanghelie în celebrul „Chem 8”: există magistraţi care, prin propria conduită, îşi expun singuri adevărata menire, străină înfăptuirii actului de justiţie. Rolul lor este de a favoriza infractorii. Atunci când un judecător foloseşte Regulamentul de ordine interioară pentru a justifica încălcarea legii, când modifică compunerea completurilor pentru a facilita prescripţia sau când sancţionează colegi care respectă principiile nemijlocirii şi continuităţii, el nu doar că îşi trădează rolul constituţional, ci devine — în mod obiectiv — parte a unui mecanism care favorizează făptuitorii, aspect ce depăşeşte sfera eticii profesionale şi intră în zona siguranţei juridice şi a interesului public major. Cazul Vanghelie reprezintă un exemplu de intenţie dovedită: conduita preşedintei Curţii de Apel Bucureşti, doamna Liana Arsene, relevă faptul că a pus în balanţă riscul prescripţiei cu existenţa unor restanţe la redactarea hotărârilor — restanţe care, în realitate, afectează majoritatea judecătorilor din România — justificare ce nu poate fundamenta legal intervenţia asupra compunerii completului, întrucât restanţele la redactare sunt o problemă administrativă, iar prescripţia este o chestiune de politică penală şi de interes public major. A alege protejarea unui dosar de la prescripţie prin intervenţii asupra completului, în locul asigurării resurselor administrative necesare redactării, reprezintă o decizie discreţionară cu efect direct asupra actului de justiţie. Justiţia este un serviciu public, nu un mecanism intern al instanţelor, iar interesul public impune soluţionarea cauzelor pe fond, prin hotărâri de achitare sau condamnare, nu prin artificii procedurale care conduc la prescripţie; invocarea ROI pentru a justifica practici ce favorizează, în mod obiectiv, inculpaţii în dosare complexe constituie o denaturare a rolului instanţelor şi o abatere de la principiul fundamental al legalităţii. Indiciile rezonabile ale unei favorizări nu necesită probă directă a intenţiei şi includ schimbări repetate ale completurilor în dosare sensibile, justificări administrative pentru decizii cu impact penal, ignorarea normelor constituţionale privind procedura de judecată, plasarea ROI deasupra legii şi acceptarea prescripţiei ca rezultat „natural” al disfuncţiilor interne; privite împreună, aceste elemente conturează un pattern instituţional care afectează încrederea publicului în justiţie şi ridică suspiciuni legitime privind imparţialitatea şi independenţa decizională.

Ceea ce dezvăluie reportajul Recorder nu este o problemă punctuală, ci o veritabilă criză de legalitate: justiţia nu se poate înfăptui prin ROI, nici prin rotaţia strategică a completurilor, nici prin acceptarea prescripţiei ca soluţie convenabilă; justiţia se înfăptuieşte numai prin lege, iar legea impune stabilitate, transparenţă şi soluţionarea cauzelor pe fond, orice abatere de la aceste principii reprezentând nu doar o eroare administrativă, ci un risc real de favorizare a făptuitorului, cu consecinţe grave asupra statului de drept.

3. Situaţia judecătorilor desemnaţi prin hotărâri ale colegiilor de conducere

Un aspect esenţial, ignorat în dezbaterea publică, priveşte vulnerabilitatea judecătorilor introduşi în complet prin hotărâri ale colegiilor de conducere.

Aceşti magistraţi au obligaţia de a respecta principiile nemijlocirii şi continuităţii, ceea ce presupune să finalizeze cercetarea judecătorească şi să pronunţe hotărâri pe fond.

Totuşi, practica arată că judecătorii desemnaţi sunt expuşi riscului de a fi sancţionaţi disciplinar sau chiar excluşi din magistratură dacă îşi exercită aceste obligaţii.

Sunt acuzaţi că ar încălca principiul repartizării aleatorii, deşi:

• judecătorul de scaun nu are nicio atribuţie în repartizarea dosarelor;

• repartizarea este un act administrativ gestionat exclusiv de conducerea instanţei;

• magistratul delegat nu poate refuza dosarul şi nu poate modifica algoritmul ECRIS;

• desemnarea în complet s‑a realizat prin acte administrative ale colegiului de conducere.

Această situaţie creează un climat de insecuritate profesională, în care judecătorii desemnaţi prin hotărâri ale colegiilor de conducere se tem să îşi exercite atribuţiile fireşti, întrucât pot deveni ţinte ale unor proceduri disciplinare arbitrare.

4. Situaţia mea profesională ca exemplu al acestor vulnerabilităţi

Cazul meu personal, cunoscut în spaţiul public, reprezintă un exemplu concret al modului în care instrumentele administrative pot fi utilizate pentru a sancţiona judecători care aplică legea în mod corect şi independent.

Am fost desemnată în complet prin hotărârea colegiului de conducere din 10 ianuarie 2016, ca să o înlocuiesc pe colega mea, Georgiana Tudor, care se afla în concediu în Statele Unite, cu învoirea Colegiului în condiţiile în care instanţa avea nevoie de judecători de scaun pentru a asigura continuitatea actului de justiţie: la termenul din 22 ianuarie 2016 citase inculpaţii şi vreo şapte martori. În exercitarea atribuţiilor mele, am început cercetarea judecătorească şi am continuat judecata în cauza repartizată, în conformitate cu principiile nemijlocirii şi continuităţii. Am rămas în compunerea completului şi am pronunţat sentinţa 90F în data de 11 mai 2016 în dosarul nr.2185/2/2015

Ulterior, am fost îndepărtată din magistratură pe motivul pretinsei încălcări a principiului repartizării aleatorii, deşi:

• nu aveam nicio competenţă în repartizarea dosarelor (existând practica constantă a ICCJ în acest sens);

• nu puteam refuza desemnarea în complet (aş fi fost sancţionată pentru nerespectarea regulamentelor, Georgiana fiind la rândul ei sancţionata în 2021 cu retrogadarea profesională pentru că a refuzat să intre în completurile înfiinţate la Curtea de Apel Constanţa ca urmare a desfiinţării completului domnului judecător Deliorga);

• obligaţia mea legală era să finalizez cauzele în care începusem cercetarea judecătorească.

Această sancţiune, lipsită de fundament juridic, demonstrează că responsabilitatea pentru eventuale disfuncţii administrative este transferată asupra judecătorului de scaun, în timp ce decidenţii administrativi rămân în afara oricărei răspunderi.

Situaţia mea nu este un caz izolat, ci un simptom al unei probleme structurale: utilizarea instrumentelor administrative pentru a controla sau sancţiona judecători care aplică legea în mod independent.

5. Riscul obiectiv de favorizare a infractorului (făptuitorului)

Atunci când conducerea unei instanţe utilizează ROI pentru a justifica intervenţii asupra completurilor, iar judecătorii care respectă principiile procesuale sunt sancţionaţi, se creează un cadru instituţional care, în mod obiectiv, favorizează inculpaţii în dosare complexe.

Indiciile rezonabile ale unei astfel de favorizări includ:

• modificarea compunerii completurilor în dosare cu risc de prescripţie;

• justificarea acestor intervenţii prin acte administrative infralegale;

• sancţionarea judecătorilor care respectă continuitatea şi nemijlocirea;

• lipsa oricărei răspunderi pentru decidenţii administrativi.

Aceste practici afectează grav încrederea publicului în justiţie şi contravin obligaţiei statului de a asigura un proces echitabil.

6. Concluzii

Într-un stat de drept, justiţia se înfăptuieşte numai prin lege, nu prin acte administrative şi nu prin decizii discreţionare ale conducerii instanţelor.

Stabilitatea completului, nemijlocirea şi continuitatea sunt garanţii esenţiale ale procesului penal, iar încălcarea lor nu poate fi justificată prin considerente administrative.

Voi continua să utilizez toate mijloacele legale pentru a demonstra aceste disfuncţii şi pentru a reveni în magistratură, întrucât apărarea principiilor constituţionalenu este doar o obligaţie profesională, ci şi una morală, transmite Camelia Bogdan în opinia remisă Epoch Times.