"Dezavuarea în bloc a acuzaţiilor, fără verificare, echivalează cu o antepronunţare" - Judecător, către un membru CSM care critică ancheta Recorder
Judecătorul de la Tribunalul Covasna Liviu Cîrneciu s-a arătat profund revoltat faţă de mesajului transmis pe Facebook de judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, în care critică documentarul Recorder „Justiţie Capturată”.
În mesajul său, judecătorul Alin Ene consideră ancheta jurnaliştilor în care magistraţii arată problemele din justiţie o „naraţiune simplistă şi agresivă” ca urmare a unei „campanii agresive de decredibilizare şi delegitimare a justiţiei desfăşurate în acest an şi coordonate de la cel mai înalt nivel”.
Potrivit judecătorului CSM, scopul acelui documentar „nu este nici transparenţa, nici 'curăţarea', ci manipularea emoţiei publice până la punctul în care se produce reacţia dorită: o emulaţie colectivă împotriva Justiţiei, orchestrată astfel încât fiecare pas să pară 'revoltă civică', nu presiune coordonată”.
În replică, judecătorul Liviu Cîrneciu a susţinut că, „la fel ca orice cetăţean, avem acelaşi drept să ştim dacă informaţiile prezentate în această investigaţie sunt adevărate sau nu. Dezavuarea în bloc a tuturor acuzaţiilor, fără o verificare concretă, echivalează cu o antepronunţare”.
Redăm mai întâi postarea judecătorului Alin Ene:
„Gruparea” care descoperă brusc „justiţia acaparată”. Text recomandat doar celor celor dispuşi să nu confunde emoţia servită pe tavă cu realitatea.
Coincidenţele sunt fascinante. Mai ales când sunt prea multe ca să mai fie coincidenţe.
În ultimele săptămâni asistăm la o aliniere perfectă de poziţii publice, mesaje şi vectori de comunicare, toate convergând spre aceeaşi naraţiune simplistă şi agresivă: ideea unei justiţii „capturate”, „abuzive” şi „controlate din interior”.
O listă scurtă a sincronizării, neuitând contextul mai larg al campaniei agresive de decredibilizare şi delegitimare a justiţiei desfăşurate în acest an şi coordonate de la cel mai înalt nivel:
1. Foşti magistraţi cu un istoric disciplinar limpede, consacrat definitiv de sancţiuni, descoperă brusc vocaţia civică. Devin contestatari ai CSM şi îi îndeamnă pe magistraţi să „denunţe” disfuncţionalităţi vagi, fără probe, doar cu emoţie şi insinuări.
2. Un senator din arcul guvernării cere ca CSM să nu mai fie al magistraţilor. O idee veche, reluată obsesiv, care urmăreşte exact ceea ce spune că ar combate: subordonarea politică a justiţiei.
3. Preşedintele României declară că justiţia „este marcată de abuzuri” şi invită magistraţii „de bună-credinţă” să protesteze. Fără detalii. Fără fapte. Doar etichete şi chemare la arme. Sistemul e aruncat în aer prin generalizare.
4. Voci răzleţe vorbesc despre „mafii agresive” care ar controla justiţia. Termen greu, bine ales, dar golit de orice conţinut probator şi neasumat până la capăt. Doar aruncat în spaţiul public, pentru a face valuri.
5. În presă apar materiale despre procedura de transfer de la judecători la procurori, insinuând existenţa unor „presiuni” din partea conducerii instanţelor. Dovezi: zero. Investigaţie: inexistentă. Naraţiune: maximă.
6. Noaptea de 9 decembrie, toate aceste fire se strâng într-un produs unic: reportajul „Justiţia acaparată”. Aceleaşi personaje, aceleaşi mesaje, aceleaşi teme, acelaşi cadru narativ deja pregătit publicului.
7. 10 decembrie: termen la CCR pentru excepţia de neconstituţionalitate a legii pensiilor magistraţilor. Moment sensibil. Perfect ales.
Aceste episoade arată o concertare evidentă de mesaje şi poziţionări publice. Reportajul nu a fost începutul, ci piesa finală a unei campanii bine coregrafiate. Alinierea actorilor publici şi sincronizarea cu un moment-cheie al Curţii Constituţionale cu efect asupra statutului magistraţilor elimină orice iluzie de întâmplare.
Materialul la care s-a lucrat mai mult de 1 an ar fi putut la fel de bine să iasă cu o săptămână în urmă sau cu o săptămână după. În mod convenabil, toate planetele s-au aliniat, astfel încât a fost bun de tipar chiar în preziua şedinţei CCR. Nu vorbim despre informare onestă.
Nu vorbim despre analiză sau echilibru. Vorbim despre presiune mediatică organizată asupra justiţiei, ambalată sub forma unui „demers civic”.
Scopul nu este nici transparenţa, nici „curăţarea”, ci MANIPULAREA EMOŢIEI PUBLICE până la punctul în care se produce reacţia dorită: o emulaţie colectivă împotriva Justiţiei, orchestrată astfel încât fiecare pas să pară „revoltă civică”, nu presiune coordonată.
Se readuc în spaţiul public alegaţii vechi şi nedovedite, dar numai bune de redigerat cu privire la persoane care, aflate în fruntea sistemului judiciar, refuză să predea cheile.
Proceduri perfect legale sunt prezentate drept mecanisme obscure de control. Delegări, detaşări, transferuri sunt interpretate ca instrumente de forţare, deşi nu se pot face fără acordul magistratului. Structuri independente sunt caricaturizate ca „centre de putere”.Hotărârile judecătoreşti sunt împărţite între „bune” (condamnări) şi „rele” (achitări).
Pe scurt: exagerare, decontextualizare, generalizare şi exploatarea frustrărilor izolate, existente şi fireşti în interiorul oricărui sistem.Miza nu este „curăţarea” sistemului.Miza este tocmai acapararea lui: eliminarea vocilor incomode, delegitimarea structurilor independente şi înlocuirea lor cu „oamenii noştri” – cu prostul obicei de a fabrica un „om nou”, perfect adaptat comenzilor politice.
O tehnică veche, pe care o cunoaştem, testată în perioada de glorie a justiţiei televizate. Context necesar şi coincidenţe post-reportaj:1. În tot asaltul desfăşurat în acest an împotriva justiţiei, ÎCCJ, CSM şi preşedinţii de instanţe au avut şi au rămas pe poziţii ferme de apărare a independenţei justiţiei, indiferent de consecinţele suportate uneori chiar la nivel individual.
Coincidenţa din concluziile post-reportaj: conducerea ICCJ nu este bună, CSM trebuie să piardă din puteri, preşedinţii de instanţe sunt subordonaţi secţiei de judecători şi trebuie, de asemenea, să piardă din puteri. 2. Foarte curând expiră mandatele conducătorilor celor 2 mari parchete: PÎCCJ şi DNA.
Coincidenţa concluziilor post-reportaj: DNA este ineficient şi prost manageriat. Trebuie schimbată conducerea şi, odată adus „omul nou” şi schimbată legea, să înceapă să îi readucă „la ordine pe magistraţi”.
Realitatea:Justiţia nu este „acaparată”. Este atacată sistematic, coordonat şi deliberat. Iar ceea ce se încearcă nu este reformă. Este PRELUARE PRIN DESTABILIZARE. Comunicatul SJ a CSM:
Reacţia judecătorului Liviu Cîrneciu
Dl. Alin Ene, în calitate de judecător, sunt profund revoltat de mesajul dvs., cât şi de poziţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Noi, magistraţii, avem acelaşi drept ca orice alt cetăţean să ştim dacă informaţiile prezentate în această investigaţie sunt adevărate sau nu. Nu invocaţi susţinerea întregului corp profesional, ori cel puţin a preşedinţilor instanţelor, pentru că aceasta nu există pe această temă.
Dezavuarea în bloc a tuturor acuzaţiilor, fără o verificare concretă, echivalează cu o antepronunţare. Afirmaţi că nu există probe, deşi nici măcar nu a fost iniţiat cadrul în care aceste probe ar putea fi identificate, verificate sau infirmate.
Din păcate, mesajul acesta nu răspunde niciuneia dintre acuzaţiile concrete din investigaţia Recorder, ci doar încearcă să mute discuţia pe terenul unei presupuse campanii coordonate împotriva justiţiei.
În material apar magistraţi, unii încă în funcţie, alţii pensionaţi, care descriu proceduri, situaţii şi persoane precise din interiorul sistemului (DNA, CSM, CAB, ÎCCJ). A reduce toate aceste relatări la „emoţie servită pe tavă”, „naraţiune simplistă” sau „frustrări izolate” înseamnă, practic, descalificarea din start a oricărui magistrat care are curajul să îşi exprime îngrijorarea.
Faptul că au existat şi critici formulate de foşti magistraţi cu abateri disciplinare nu anulează nici relevanţa, nici gravitatea informaţiilor prezentate aceştia sau de ceilalţi. O investigaţie jurnalistică nu devine automat o formă de presiune coordonată doar pentru că este publicată într-un moment sensibil.
De fiecare dată când sunt semnalate posibile nereguli de către un magistrat, inclusiv prin intermediul presei, reacţia firească nu este dezavuarea publică a celui care le semnalează, ci declanşarea procedurilor legale de verificare de către Inspecţia Judiciară, urmate, la final, de o poziţie a CSM întemeiată pe rezultatul acestor verificări.
CSM are obligaţia de a apăra independenţa tuturor magistraţilor, inclusiv a celor care denunţă nereguli în interiorul sistemului, nu de a-i discredita.
Răspunsul adecvat al CSM nu este atacarea presei şi a magistraţilor care vorbesc, ci verificarea punctuală a faptelor: ce este adevărat, ce nu, ce trebuie clarificat public şi ce măsuri se impun.
Menţionez că, până în prezent, nu am fost sancţionat disciplinar.
