Camelia Bogdan denunţă un mecanism coordonat în Justiţie: Privite prin prisma art. 367 Cod penal (grup criminal organizat), aceste practici nu pot fi tratate ca incidente izolate

Camelia Bogdan, judecătoarea exclusă din magistratură după condamnarea la închisoare a lui Dan Voiculescu - şi, din acelaşi motiv, hărţuită de ani de zile cu procese nesfârşite - atrage atenţia, după documentarul RECORDER, că din informaţiile făcute publice de magistraţii care au vorbit, în sistemul judiciar românesc s-a consolidat un mecanism de protecţie instituţională care transformă unii magistraţi în persoane practic intangibile, în timp ce alţii sunt sancţionaţi pentru aspecte administrative asupra cărora nu au niciun control.

Bogdan arată, într-o analiză pentru Epoch Times, că intervenţiile asupra compunerii completurilor, ignorarea incompatibilităţilor, respingerea recuzărilor de către judecători aflaţi în propriile situaţii de incompatibilitate şi lipsa reacţiei din partea parchetelor şi a Inspecţiei Judiciare nu sunt incidente izolate, ci elemente ale unui tipar repetitiv şi coerent.

Prin exemple concrete, inclusiv situaţia sa profesională, judecătoarea arată că acest tipar produce efecte juridice grave: compromite aparenţa de imparţialitate, facilitează prescripţia, afectează legalitatea procedurilor şi subminează principiul repartizării aleatorii. În plus, creează o asimetrie toxică — judecătorii apropiaţi conducerii beneficiază de protecţie, în timp ce magistraţii independenţi sunt marginalizaţi sau eliminaţi.

În analiza juridică pentru Epoch Times, autoarea subliniază că repetitivitatea, sincronizarea şi rezultatele acestor acţiuni pot constitui indiciile rezonabile ale unui mecanism coordonat, chiar şi în absenţa unei înţelegeri explicite. Când protecţia instituţională devine mai puternică decât legea, iar mecanismele de control nu reacţionează, justiţia încetează să mai fie un garant al drepturilor fundamentale şi se transformă într-un sistem opac, vulnerabil şi lipsit de credibilitate publică.

Concluzia ei este că această situaţie reprezintă o ameninţare structurală la adresa statului de drept, întrucât afectează nu doar legalitatea unor proceduri judiciare, ci însăşi încrederea cetăţenilor în funcţionarea corectă a justiţiei.

Redăm opinia Cameliei Bogdan:

Protecţie instituţională şi aparenţa de intangibilitate: cum se conturează indiciile unui mecanism coordonat în justiţie

În orice sistem judiciar care funcţionează în parametrii statului de drept, protecţia instituţională, asimetria de tratament şi aparenţa de intangibilitate a unor magistraţi reprezintă semnale de alarmă care impun o analiză juridică riguroasă. Standardele CEDO sunt clare: imparţialitatea nu se evaluează doar sub aspect subiectiv, ci şi sub aspect obiectiv, prin prisma percepţiei unui observator rezonabil. În acest sens, este un principiu elementar că un judecător nu poate intra în propria cauză, iar participarea unui magistrat ulterior declarat incompatibil afectează în mod direct aparenţa de imparţialitate. Când un judecător menţionat în acte de urmărire penală sau aflat într-o situaţie de potenţial conflict de interese participă la soluţionarea unor cauze conexe, iar incompatibilitatea este confirmată ulterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectul juridic este unul singur: se compromite încrederea publicului în corectitudinea actului de justiţie.

Situaţia judecătorului Mihai Alexandru Mihalcea este ilustrativă pentru această problemă sistemică. Am pronunţat împreună, în complet de doi, soluţia în dosarul ICA, iar ulterior, persoane apropiate domnului Dan Voiculescu au formulat o plângere penală împotriva noastră. Deşi numele său figura în actele de urmărire penală, acesta nu a fost citat în dosarul nr. 2655/1/2023, de doamna Lia Savonea, în schimb, i-a respins recuzarea, deşi aceasta fusese declarată incompatibilă de CSM să soluţioneze acuzaţia de conflict de interese care făcea obiectul dosarului penal. În plus, aceeaşi situaţie ridică şi problema propriei sale incompatibilităţi, întrucât dosarul penal viza inclusiv modul în care fusese repartizat dosarul ICA prin hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti.

Acest context procedural a fost dublat de lipsa unei reacţii adecvate din partea Parchetului General, ceea ce a amplificat percepţia de protecţie instituţională. Într-un sistem afectat de disfuncţii structurale, te poţi trezi găsit vinovat definitiv de fapte penale pentru simplul fapt că ai pronunţat o soluţie în complet de doi, în condiţiile în care colegul tău de complet declarase în faţa procurorilor, în calitate de martor, că nu i-ai impus nicio soluţie şi că hotărârea ICA a fost o operă comună. Cu toate acestea, eu nu am avut nicio calitate procesuală la Parchetul General, nu am fost suspect, nu am fost informată despre existenţa unui dosar penal redeschis în 2018 de Georgiana Tudor şi am aflat despre el abia în 2023, când citaţia a fost transmisă la un domiciliu la care nu mai locuiam. Nici măcar ordonanţa de clasare a Parchetului general nu îmi fusese comunicată.

Din perspectivă juridică, aceste elemente — participarea unui magistrat anterior declarat incompatibil, respingerea unei cereri de recuzare de către un judecător aflat el însuşi în incompatibilitate, lipsa citării unui magistrat menţionat în actele de urmărire penală, precum şi absenţa unei reacţii instituţionale adecvate — configurează un risc obiectiv pentru aparenţa de imparţialitate şi pentru încrederea publicului în justiţie. În doctrină, astfel de situaţii sunt analizate prin prisma standardului CEDO al „aparenţei legitime de părtinire”, iar în dreptul intern prin principiile privind incompatibilitatea, continuitatea şi legalitatea procedurii. Ele nu reprezintă simple erori administrative, ci simptome ale unei vulnerabilităţi structurale care afectează funcţionarea corectă a justiţiei. În paralel, la nivelul unor instanţe superioare s-a consolidat percepţia că anumite persoane beneficiază de protecţie instituţională, în timp ce altele sunt sancţionate pentru acte administrative asupra cărora nu au control. Această asimetrie de tratament transmite mesajul toxic că „dacă eşti în graţiile conducerii, eşti intangibil”, ceea ce contravine principiului egalităţii în faţa legii şi subminează independenţa funcţională a judecătorului. În timp ce magistraţi care respectă principiile nemijlocirii şi continuităţii sunt îndepărtaţi din magistratură, alţii — chiar ulterior declaraţi incompatibili — continuă să valideze soluţii cu impact penal, fără intervenţia promptă a mecanismelor de control precum parchetele competente sau structurile de inspecţie.

Cum se traduce juridic „protecţia instituţională” pentru judecătorii obedienţi ai unei instanţe

În limbaj tehnic, ceea ce în spaţiul public este numit „protecţie instituţională” pentru judecătorii obedienţi se traduce juridic printr‑un ansamblu de mecanisme formale şi informale care generează

1. Asimetrie de răspundere

Judecătorii percepuţi ca fiind apropiaţi conducerii beneficiază de:

• neînceperea cercetărilor disciplinare,

• clasarea sesizărilor,

• lipsa verificărilor reale,

• ignorarea conflictelor de interese.

În timp ce alţi judecători sunt sancţionaţi pentru fapte minore sau pentru acte administrative asupra cărora nu au control.

Aceasta este o deviere de la principiul egalităţii în faţa legii.

2. Tolerarea incompatibilităţilor

Judecători aflaţi în situaţii de incompatibilitate:

• continuă să soluţioneze cauze,

• îşi resping propriile cereri de recuzare,

• sunt menţinuţi în complet chiar după constatări ale CSM.

Aceasta contravine standardului CEDO privind imparţialitatea obiectivă.

3. Acces preferenţial la funcţii şi resurse

Judecătorii obedienţi pot beneficia de:

• promovări accelerate,

• desemnări în completuri sensibile,

• protecţie în faţa inspecţiilor,

• sprijin administrativ în detrimentul altora.

Aceasta creează o ierarhie informală, paralelă cu cea legală.

4. Control asupra compunerii completurilor

Protecţia se manifestă prin:

• repartizări „strategice”,

• intervenţii asupra completurilor în momente procesuale critice,

• menţinerea unor judecători în dosare sensibile,

• înlăturarea celor incomozi.

Acest mecanism afectează principiul repartizării aleatorii.

5. Pasivitatea mecanismelor de control

Inspecţia Judiciară şi parchetele:

• nu reacţionează la sesizări,

• nu verifică situaţii evidente,

• nu investighează conflicte de interese,

• nu aplică standardele CEDO privind aparenţa de imparţialitate.

Aceasta creează un vid de control, care permite perpetuarea comportamentelor

”Protecţia instituţională” pentru judecătorii obedienţi ai unei instanţe se traduce juridic prin:

o combinaţie de asimetrie de răspundere, tolerarea incompatibilităţilor, acces preferenţial la resurse şi funcţii, control informal asupra compunerii completurilor şi pasivitatea mecanismelor de control, toate convergând spre un climat în care anumite persoane devin, în percepţia corpului profesional, „intangibile”.

Aceasta nu este o etichetă morală, ci o descriere tehnică a unui pattern instituţional incompatibil cu standardele statului de drept.

Privite prin prisma art. 367 Cod penal (grup criminal organizat), aceste practici nu pot fi tratate ca incidente izolate. Definiţia legală a unui mecanism coordonat — structură, roluri complementare, continuitate în timp şi finalitate comună — permite o analiză tehnică a tiparului instituţional: decidentul administrativ intervine în compunerea completurilor în momente procesuale critice; judecătorul ulterior declarat incompatibil validează soluţii sensibile; mecanismele de control nu reacţionează, generând o formă de autoprotecţie instituţională; iar judecătorii independenţi sunt sancţionaţi, eliminând orice rezistenţă internăAceastă convergenţă a acţiunilor produce efecte procesuale nelegale — facilitarea prescripţiei, menţinerea unor hotărâri afectate de incompatibilitate, distorsionarea repartizării aleatorii — şi configurează un pattern funcţional care, în analiza juridică, poate reprezenta indiciile rezonabile ale unui mecanism coordonat.

Jurisprudenţa CEDO şi standardele interne nu cer proba directă a unei înţelegeri; este suficientă sincronizarea acţiunilor, repetitivitatea lor şi rezultatul obiectiv. Într-un stat de drept, astfel de indicii nu pot fi ignorate. Ele nu afectează doar legalitatea procedurilor judiciare, ci însăşi credibilitatea justiţiei ca serviciu publicIar atunci când protecţia instituţională devine mai puternică decât legea, iar aparenţa de imparţialitate este sacrificată în favoarea unor interese interne, justiţia încetează să mai fie un garant al drepturilor fundamentale şi devine un mecanism opac, inaccesibil controlului democratic.