Curiozităţi despre tămăduirea bolilor în vechime
Cele mai vechi legi scrise privind tămăduirea bolilor sunt cele notate cu caractere cuneiforme pe o stelă din bazalt sculptată în basorelief care se află în Muzeul Luvru. Este vorba de Codul lui Hammurabi, regele Babilonului, Nabucodonosor Hammurabi, care a domnit cu 2000 de ani înaintea erei noastre.
Stela sculptată îl reprezintă în partea de sus pe Nabucodonosor primind porunci de la zeul Soare, Shamash; zeul îi înmânează un stil cu care regele să-şi noteze ordinele primite. În partea de jos sunt inscripţiile cu reglementări privind practicile medicale ale vremii. Astfel, se prevede ca răsplată pentru vindecarea unui abces la nivelul ochiului, suma de 10 monede de argint dacă bonavul era un om liber (domn), şi 2 monede dacă bolnavul era sclav. Dacă în timpul operaţiei medicul greşea, era pedepsit cu tăierea mâinilor etc. Două remarci trebuie făcute pe baza Codului lui Hammurabi: este specificat ''cuţitul de bronz'' (cuţit chirurgical) şi un număr mare de medici existenţi în acea vreme care îngrijeau şi sclavii.
În Bizanţ puteau studia medicina atât viitorii medici, cât şi amatorii din înalta societate. Au existat în istorie nu puţine cazuri în care pregătirea medicală a acestora din urmă o întrecea pe cea a profesioniştilor. O mare învăţată a timpurilor, Ana Comnea, fiică de împărat, om de litere şi doctoriţă, a luptat pentru introducerea în complexul terapeutic a exerciţiilor fizice practicate în scop curativ şi profilactic. A formulat scheme de exerciţii fizice pentru numeroase cazuri patologice. Femeile-medici acordau asistenţă atât bărbaţilor cât şi femeilor; femeile şi personalul mănăstiresc recurgeau însă numai la serviciile doctoriţelor sau al medicilor eunuci.
Împăratul Emanuel I l-a îngrijit cu competenţă pe împăratul Conradatunci când acestuia i s-a înrăutăţit starea generală de sănătate în urma unei infecţii respiratorii. Acest obicei s-a extins în tot Imperiul bizantin şi în zonele de influenţă ale acestuia, inclusiv în ţara noastră.
Astfel, Nicolae Vodă Mavrocordat şi sora sa Ruxandra Ghica, pe lângă faptul că erau foarte instruiţi în multe domenii, inclusiv cel medical, erau medicii curanţi ai Curţii, familiei şi prietenilor.
Dacă legătura dintre bărbieri şi chirurgie este cunoscută, însă cea dintre călăi şi chirurgie este mai puţin cunoscută. Într-adevăr, profesiunea lor, practic, le-a permis să urmărească atent unele situaţii patologice şi chiar să propună soluţii de rezolvare. Astfel, călăii au fost cei care au preconizat hemostaza după amputaţii: introduceau bontul respectiv într-o băşică de porc cu urină, ca modalitate terapeutică.
În Evul Mediu s-a utilizat introducerea bontului într-un vas cu smoală fierbinte care, după răcire, forma o peliculă ce oprea sângerarea. Faima medicală a unor călăi a crescut aşa de mult, încât erau solicitaţi ca medici ai unor personalităţi ale vremii. Este cazul împăratului Prusiei, Frederic I, care avea ca medic - chirurg personal un vestit călău. Reputaţia unui călău era asigurată de dexteritatea de a detaşa capul sau un segment de membru dintr-o singură lovitură de secure sau de cuţit.
