Cum sunt lovite marile companii occidentale de sancţiunile impuse Rusiei
alte articole
Doborârea avionului malaezian ar putea deveni un punct de cotitură în relaţiile economice ale Occidentului cu Rusia. Sancţiunile impuse Rusiei au fost extinse vineri, prin includerea a încă 15 nume şi 18 organizaţii (majoritatea companii) pe listă. Mai mult, se anunţă deja al treilea pachet de sancţiuni economice şi nu doar companiile energetice şi producătoare de arme din Occident vor avea de suferit de pe urma deteriorării economiei ruseşti.
Marile companii care fac afaceri cu Rusia nu sunt dispuse să renunţe la o piaţă mare, riscantă, dar cu beneficii importante, scrie ziarul britanic Guardian, care prezintă o scurtă listă a acestora.
De exemplu, compania British Petroleum a insistat să-şi continue afacerile cu Moscova şi după anexarea Crimeei. BP deţine 20% din acţiunile gigantului energetic rus Rosneft, iar Igor Sechin, preşedintele Rosneft, un apropiat al lui Putin, a fost pus pe lista persoanelor sancţionate de Occident pentru destabilizarea Ucrainei. O eventuală interdicţie a exporturilor de tehnologii energetice europene ar opri planurile BP de a fora după petrol în Oceanul Îngheţat.
La rândul ei, compania americană Exxon Mobil ajută Rosneft să foreze după petrol în Siberia, în timp ce Shell lucrează cu Gazprom pe extracţie de petrol şi gaz în Estul Îndepărtat. Ambele firme sunt îngrijorate că autorităţile ruse le vor întrerupe activitatea ca măsură de răspuns la sancţiunile impuse de Occident.
O altă cale prin care Rusia ar putea retalia este, potrivit jurnaliştilor britanici, blocarea vânzării de metale folosite de companiile constructoare de automobile şi cele aviatice. Compania americană Boeing ar fi una dintre cele mai lovite pentru că-şi procură o treime din titaniu din Rusia. Dacă ar fi forţată să găsească un alt furnizor într-un timp scurt, costurile ar creşte vertiginos, iar producţia de avioane ar fi încetinită.
Mai mult, Boeing ar avea de pierdut din colapsul economiei ruse pentru că ea construieşte noua flotă aviatică rusească şi ar trebui să renunţe la o piaţă cu o valoare estimată la peste 80 de miliarde de lire sterline în următorii 20 de ani.
O altă multinaţională, Unilever, care produce săpunul Dove, ceaiurile Lipton şi cubuleţele Knorr, face jumătate din profit pe pieţele emergente şi are afaceri profitabile în Rusia. Odată cu intrarea economiei ruse în recesiune, reprezentanţii companiei au anunţat că profiturile în Rusia au scăzut.
Şi cunoscuta companie McDonald's are de suferit. Agenţia rusească de protecţie a consumatorilor Rospotrebnadzor a interzis săptămâna aceasta comercializarea cheesburger-ului din cauza ”parametrilor fizico-chimici inadecvaţi”. Se ştie că aceeaşi agenţie a fost folosită politic pentru diversele embargouri asupra vinului şi fructelor din Republica Moldova şi a altor produse din ţări europene.
În aprilie, McDonald's, care a avut mare succes în Rusia, a anunţat închiderea temporară a tuturor celor trei filiale din Crimeea, dar Rusia rămâne una dintre cele şapte cele mai importante pieţe globale ale companiei.
Contaminarea bancară
Compania americană Boeing ar fi una dintre cele mai lovite pentru că-şi procură o treime din titaniu din Rusia. Dacă ar fi forţată să găsească un alt furnizor într-un timp scurt, costurile ar creşte vertiginos iar producţia de avioane ar fi încetinită.
Banca cea mai expusă turbulenţelor politice actuale este Raiffeisen Bank, una dintre cele mai mari bănci străine din Rusia. Ea este şi singura care a rezistat pe piaţa rusă după ce rivali precum HSBC şi Barclays au abandonat.
Raiffeisen a obţinut trei sferturi din profiturile din 2013 din Rusia, dar are credite ruseşti nerambursate în valoare de 13 miliarde de euro în bilanţ. Deprecierea puternică a rublei şi creşterea numărului de credite neperformante ar putea s-o afecteze. În general, băncile europene sunt expuse la deteriorarea economiei ruse pentru că reprezintă trei sferturi din toate împrumuturile acordate Rusiei.
Îngrijorarea industriei germane
Nici industria germană nu este încântată de sancţiunile pe care UE şi SUA le pregătesc Rusiei. O recesiune economică în Rusia ar avea ca efect o scădere a profiturilor companiilor, dar şi o scădere a PIB-ului german cu 0,5%, potrivit unui studiu al Deutsche Bank. Pe de altă parte, preşedintele Ostausschuss, Eckhard Cordes, avertiza că prin sancţiunile impuse Rusiei ar fi puse în pericol 25.000 de locuri de muncă în Germania.
Compania germană EagleBurgmann a anunţat că vânzările ei pe piaţa rusă au scăzut cu 30% ca urmare a întârzierii sau anulării unor comenzi. Novatek, a doua companie rusească de gaze naturale, contractase compania pentru un terminal LNG din Siberia, dar acum a fost pusă pe lista de sancţiuni, astfel încât afacerile cu ea au fost interzise, scrie Spiegel.
”Clienţii ruşi au început să caute furnizori în afara Europei deoarece sunt îngrijoraţi că firmele europene nu vor mai putea să livreze din cauza sancţiunilor”, a declarat Ulrich Ackermann, expert în comerţ exterior pentru aceeaşi publicaţie.
Şi producătorii de maşini precum Volkswagen şi Opel au fost afectaţi. Vânzările VW au fost cu 10% mai mici în 2014 decât anul trecut, iar cele ale Opel au scăzut cu 12% în primele cinci luni ale acestui an.