Cum să-ţi vindeci corpul folosind mintea
alte articole
Din timpurile cele mai îndepărtate s-a vorbit despre puternica legătură dintre minte şi corp şi în ce fel relaţionează acestea. Anticii aveau o vorbă - „Mens sana in corpore sano”, iar medicina tradiţională chineză vorbea despre tratarea holistică a corpului. Odată cu dezvoltarea ştiinţei, cercetătorii au ajuns să conştientizeze efectul pe care mintea umană îl are asupra corpului. Fiecare gând al omului influenţează fiecare celulă din corpul uman.
Iluzia care omoară
Baronul Nils Posse povesteşte în cartea sa Hipnotism despre un experiment care reflectă puterea minţii asupra corpului. În timpul lui Napoleon al III -lea un prizonier a fost legat la ochi, imobilizat, i s-a spus că îi vor fi tăiate venele, dar a fost doar uşor zgâriat, fără să-i curgă nici măcar o picătură de sânge. Între timp a fost deschis un robinet din care picura apa, pentru a i se da impresia că i se scurge sângele.
Omul, îngrozit ascultând cât de mult sânge pierde, a murit la scurt timp. Cea care i-a provocat moartea a fost propria lui minte, iluzia. Experimentul a arătat cât de puternică este legătura dintre minte şi corp, deşi scopul era distructiv.
Însă el poate fi folosit şi constructiv. Americanul Jon Robson a observat această legătură şi a decis s-o utilizeze în beneficiul oamenilor.
Robson a început să studieze un sistem integrativ de asistenţă medicală numit "meta-medicină" în 2008 şi a fondat compania "Meta-Medicine USA" în 2012. Simţindu-se obligat şi inspirat de moartea mamei sale, pe când avea o vârstă fragedă. Având un istoric familial de boli cronice, Robson şi-a propus să găsească o modalitate de a ajuta persoanele care suferă de boli cronice.
El a vrut să găsească un sistem de asistenţă medicală care să meargă dincolo de simpla gestionare a simptomelor şi medicamentelor pentru pacienţi, pentru a ajunge la rădăcina simptomelor de boală - starea de spirit a pacientului.
Într-un interviu pentru Epoch Times, Robson a declarat: "Boala nu este o stare naturală în care ar trebui să fie corpul uman. Sunt de părere că sănătatea şi vitalitatea sunt stările naturale ale corpului".
Manifestarea urii de sine: corpul se atacă singur
Robson a avut, de asemenea, o clientă care a avut lupus eritematos sistemic. Lupus-ul sistemic este o boală autoimună care determină organismul să se atace singur.
Cauza care stă la baza acestei boli nu este pe deplin cunoscută. MedLine Plus explică: "Este un caz în care sistemul imunitar crede că anumite ţesuturi şi organe din corp sunt canceroase şi atunci se atacă singur".
Robson a ajutat-o pe această clientă prin întrebări mai profunde: "De ce se atacă acest trup singur? Ce resentiment profund are pentru el însuşi?"
După o analiză atentă, el a descoperit că această clientă nu se aprecia pe sine însăşi. Ea avea un respect profund pentru mama sa, dar ea se simţea fără valoare.
"Clienta a dezvoltat lupus sistemic, ceea ce i-a afectat sistematic corpul, pentru că ea nu se simţea demnă de a fi iubită şi simţea o furie profundă faţă de ea însăşi", a declarat Robson.
Jon şi-a învăţat clienta să se respecte şi să se aprecieze. A ajutat-o să vadă că acele caracteristici pozitive pe care i le atribuia mamei ei, le avea şi ea într-o formă şi într-un stil specific propriei sale personalităţi. Boala acestei cliente a intrat în remisiune. Trupul ei s-a vindecat.
"Lumea lor exterioară s-a schimbat, pur şi simplu pentru că ei s-au schimbat din interior", a declarat Robson.
Înţelepciune antică
Când a fost întrebat dacă există vreo legătură între meta-medicină şi budism sau alte discipline spirituale care predau auto-analiza pentru a găsi rădăcina problemelor, Robson a declarat că tratamentul lui este similar prin faptul că "îţi permite să vezi momentele specifice care te îndepărtează de la adevăr, şi prin acest proces de a te întoarce înapoi la adevăr, se produce transformarea".
"Corpul tău este o reflecţie perfectă a minţii tale", a concluzionat Robson.