Cum este cu adevărat COVID-ul lung?
alte articole
Viaţa a fost pe o pantă descendentă constantă pentru Hannah Camp Johnson, o femeie inteligentă, cândva sănătoasă, în vârstă de 26 de ani, din Alabama.
În august 2020, ea a contractat COVID-19. Prezenta simptome severe, inclusiv tuse, febră şi oboseală paralizantă, nivelul de oxigen îi scăzuse, fiind nevoită să ia medicamente pentru respiraţie. Ulterior şi-a pierdut şi capacitatea de a merge din cauza slăbirii excesive a muşchilor picioarelor.
Johnson a avut o scurtă recuperare după două săptămâni de stat acasă. Se simţea mai bine, mobilitatea îi revenise şi învăţase să meargă din nou.
"Mergeam bine. Aveam chiar şi zile de înot în care mă duceam la piscină [la] apartamentul meu şi îmi antrenam picioarele cu asta. Mă duceam [de asemenea] la o librărie", a declarat Johnson, care a iubit toată viaţa sa lectura.
Îmbunătăţirile stării sale de sănătate au durat două luni, apoi s-a îmbolnăvit din nou, dar de data aceasta nu s-a mai vindecat. Din 2020 până în 2021, oboseala şi problemele cognitive ale lui Johnson s-au înrăutăţit.
Nu putea să meargă fără să simtă că rămâne fără aer şi avea palpitaţii şi o creştere rapidă a ritmului cardiac de fiecare dată când se ridica în picioare.
Anterior, Johnson avea doar hipotiroidism, care era ţinut sub control, dar la şase luni după ce a contractat COVID, dinţii săi au început să se deterioreze, şi femeia a fost diagnosticată cu diabet de tip 2.
Vederea ei a început, de asemenea, să scadă rapid, iar în iunie 2021 i s-a prescris prima pereche de ochelari.
Cam în aceeaşi perioadă a început să resimtă o presiune imensă la nivelul capului, ca şi cum cineva îi strângea creierul. La numai trei luni după aceea, Johnson a primit o explicaţie pentru această senzaţie: a fost diagnosticată cu convulsii focale şi encefalită (o inflamaţie a creierului) la o electroencefalogramă. Convulsiile sale, care s-au manifestat treptat la suprafaţă au contribuit în mare măsură la dizabilitatea ei, a declarat Johnson pentru The Epoch Times.
Unele persoane care suferă de leziuni provocate de vaccinuri au prezentat şi ele simptome similare, însă Johnson dezvoltase COVID mult timp înainte ca vaccinurile să fie disponibile. În momentul în care a fost vaccinată, în noiembrie 2021, ea dezvoltase deja toate simptomele de mai sus. Iar vaccinul nu i-a îmbunătăţit semnificativ simptomele.
Citiți și Infecţia cu virusul SARS-CoV-2 creşte substanţial riscul de boli digestive cronice [Studiu]
Cazul grav de COVID lung al lui Johnson nu este izolat.
Principala cauză a COVID lung ar putea fi inflamaţia
Clinicienii încă nu au stabilit cauza pentru care apar simptomele numite generic "COVID lung". Boala este complicată şi sistemică; pacienţii se prezintă adesea cu un grup de simptome.
Specialiştii sunt familiarizaţi şi instruiţi în domenii diferite, aducând perspective variate în discuţia despre COVID lung.
La nivel molecular, studiile indică faptul că proteina Spike virală remanentă (1, 2) contribuie la COVID lung. Proteina Spike se află pe suprafaţa virusurilor SARS-CoV-2 şi se leagă de receptorii celulari umani, cum ar fi enzima de conversie a angiotensinei 2 (ACE2), pentru a ajuta virusul să infecteze celula.
Deşi virusul poate persista în organism - un studiu condus de Dr. Sabine Hazan, gastroenterolog şi director executiv al Progenabiome, a constatat că întreaga secvenţă genetică a virusului este prezentă în scaun până la o lună după infecţie - proteina Spike pare să persiste chiar mai mult timp.
Un studiu efectuat de patologul Dr. Bruce Patterson, fondator şi director executiv al companiei de diagnosticare moleculară Incelldx, a găsit proteina Spike în celulele imunitare ale pacienţilor cu COVID lung la 15 luni de la infectare.
Proteina Spike contribuie la diverse patologii, cum ar fi inflamaţia (1, 2, 3).
Patterson şi medicul de medicină internă Dr. Jessica Peatross au emis ipoteza că un factor semnificativ care stă la baza COVID lung este inflamaţia mucoasei interioare a vaselor de sânge, cunoscută şi sub numele de endotelită.
S-a demonstrat că proteinele Spike provoacă deteriorarea celulelor endoteliale. Celulele endoteliale formează căptuşeala interioară a tuturor vaselor de sânge; deteriorarea acestor celule creşte riscul de boală sistemică. Se crede că leziunile endoteliale sunt principalul factor determinant al bolii COVID severe.
Citiți și Vaccinurile ARN messenger conţin o regiune prionică, ce poate genera boli prionice
Studiul lui Patterson a descoperit, de asemenea, că proteinele Spike erau localizate în celulele monocite care patrulează vasele de sânge ca parte a funcţiei lor. Atunci când sunt inflamate, monocitele pot adera la pereţii vaselor de sânge şi pot provoca inflamarea şi deteriorarea vaselor de sânge sistemice (1, 2).
Proteinele Spike ar putea fi, de asemenea, un motiv care stă la baza simptomelor neurocognitive şi neuropsihiatrice la pacienţii cu COVID lung.
În timp ce virusul SARS-CoV-2 este prea mare pentru a traversa bariera hemato-encefalică care protejează creierul de toxinele din sânge, proteina Spike este suficient de mică pentru a o traversa. Un studiu a arătat că proteina Spike poate traversa bariera în creierul şoarecilor. Un studiu de laborator a testat proteina Spike folosind celule umane pe o barieră hemato-encefalică realizată artificial.
Cercetătorii au descoperit că proteina ar putea perturba bariera, poate compromiţând capacitatea acesteia de a bloca toxinele.
Odată cu COVID-ul lung, în organism au loc şi alte modificări.
Hazan a spus că ar fi găsit ARN-ul SARS-CoV-2 în scaunele pacienţilor cu COVID lung care au fost testaţi la laboratorul ei. Microflora acestor pacienţi se afla, de asemenea, într-o stare de dezechilibru, simptom care poartă numele de disbioză.
Disbioza intestinală poate provoca asa-numitul sindrom Leaky Gut, sindromul intestinului permeabil: bariera intestinală este compromisă, iar bacteriile intestinale pot traversa bariera în organism şi în fluidele acestuia. Deşi intestinul poate tolera găzduirea a miliarde de organisme străine, alte zone ale corpului le recunosc ca fiind invadatori străini.
Acest lucru determină celulele imunitare să organizeze un atac împotriva acestor bacterii, ceea ce duce la inflamaţie.
"Virusul în sine nu este o boală autoimună, dar declanşează o inflamaţie autoimună", a declarat psihiatrul Dr. Adonis Sfera, "în care organismul se atacă pe sine" - generând inclusiv boli autoimune.
Modalităţi actuale de diagnosticare a COVID lung
În lipsa unui test de diagnostic concret şi aprobat, medicii nu au ajuns încă la un consens cu privire la ceea ce defineşte COVID lung. Cei mai mulţi s-au bazat pe examinarea fizică şi istoricul medical al pacientului pentru a ajunge la un diagnostic.
Cu toate acestea, Patterson, prin efectuarea de analize de sânge pe 250 de pacienţi cu boala COVID acută sau de lungă durată, a identificat 14 markeri care sunt frecvent crescuţi la pacienţii care raportează simptome de COVID de lungă durată.
Compania lui Patterson, Incelldx, vinde un kit de testare COVID care evaluează şi analizează cele 14 niveluri de citokine pentru a diagnostica pacienţii cu COVID lung.
Această analiză este esenţială pentru a diferenţia COVID lung de alte boli cu simptome similare. Studiile lui Patterson au descoperit că unele persoane diagnosticate cu COVID lung pot suferi, de fapt, de o infecţie COVID acută, de leziuni post-vaccinale, de fibromialgie reactivată sau de boala Lyme. Studiile lui Patterson au scos la iveală modele diferite în ceea ce priveşte creşterea celor 14 citokine legate de diferitele afecţiuni (1, 2).
Cercetările lui Patterson şi studiile ulterioare au arătat că cele cinci citokine cele mai relevante pentru evaluarea COVID de lungă durată diferă de cele asociate cu boala Lyme.
În diagnosticarea COVID lung, distincţia faţă de alte boli ar permite medicilor să acorde tratamentul cel mai bine direcţionat.
"Este absolut critic în ceea ce priveşte tratamentul. Pentru pacienţii cu Lyme, poate că au nevoie de antibiotice suplimentare; pentru Encefalomielita mialgică/sindromul oboselii cronice (ME/CFS), poate că au nevoie de Valtrex sau de medicamente antiherpetice pe lângă imunomodulatorii pe care îi folosim - este absolut critic", a afirmat Patterson.
Atunci când citokina din sânge creşte prea repede, se declanşează o furtună de citokine, asociată cu un risc crescut de evoluţie severă a bolii şi de deces.
Citokinele sunt specializate pentru diferite funcţii în organism şi reprezintă un semnal al activităţii imunitare şi inflamatorii.
Prin urmare, medici precum Dr. Jeffrey Nordella, care urmăreşte cercetările privitoare la citokine ale lui Patterson, motivează că toate simptomele unei persoane pot fi legate de nivelurile de citokine.
Alţi clinicieni au susţinut că, deşi panel-ul este util, s-ar putea să nu ofere o perspectivă completă într-un diagnostic.
Peatross, care a renunţat la licenţa medicală din cauza limitărilor impuse pentru aprobarea scutirilor de vaccinuri, a declarat pentru The Epoch Times că discuţia cu un pacient este strategia ei principală, iar analizele de sânge care determină nivelul citokinelor şi al fierului ajută diagnosticul general.
Deoarece citokinele sunt un semn al unui răspuns imunitar, persoanele cu un sistem imunitar compromis dat de suprimarea medicamentelor sau o stare de sănătate precară pot să nu prezinte niveluri atât de ridicate de citokine, a explicat Peatross.
Prin urmare, medicii se concentrează asupra simptomelor pacientului şi urmăresc grupurile de simptome asociate de obicei cu COVID lung.
Cum îşi descriu simptomele cei care se plâng de COVID lung?
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) au enumerat 19 simptome raportate în mod obişnuit cu COVID lung. Cu toate acestea, într-un studiu din 2020 care a chestionat peste 3.700 de pacienţi cu COVID lung, participanţii au raportat peste 200 de simptome diferite legate de COVID lung.
Simptomele comune includ oboseala, ceaţă cerebrală, dificultăţi de respiraţie şi ritm cardiac rapid.
"Când oamenii vorbesc despre ceaţă cerebrală, atunci te gândeşti la COVID lung", a declarat specialistul în terapie critică Dr. Paul Marik.
Cu toate acestea, Mary Lee, care suferă de COVID lung din decembrie 2021, a declarat că termeni precum "oboseală" şi "ceaţă cerebrală" nu descriu în mod adecvat tribulaţiile sale fizice.
Oboseală
Unul dintre cele mai frecvente şi mai debilitante simptome ale COVID lung este oboseala.
Un studiu din 2021 condus de Patterson a demonstrat că peste 30 la sută dintre pacienţii cu COVID lung care au trecut prin programul său au raportat oboseala ca simptom semnificativ. Un alt studiu a demonstrat că 80 la sută dintre persoanele cu COVID lung raportează oboseală.
Johnson a descris oboseala cronică ca fiind "a trăi cu un număr limitat de baterii", iar pacienţii cu COVID lung au fost nevoiţi să îşi planifice zilele în consecinţă.
"De-a lungul zilei, rămân fără unităţi de energie, iar eu am doar atâtea unităţi de energie de dat. Înainte de a-mi da seama, sunt complet incapabilă să funcţionez", a spus ea.
Tiffany Braccia, în vârstă de 59 de ani, trăieşte cu simptomele COVID din aprilie 2020. Ea trebuie să se odihnească înainte de a lua parte la orice activitate şi trebuie să se asigure că nu-şi cheltuieşte toată energia pentru un singur lucru.
Dacă pacienţii cu COVID lung îşi cheltuiesc prea mult energia, ar putea fi epuizaţi zile întregi.
Justin Wilhites, în vârstă de 42 de ani, a dezvoltat simptomele COVID în 2020 şi nu şi-a mai revenit niciodată. El a declarat pentru The Epoch Times că existau zile bune şi zile proaste şi că putea spune ce tip de zi va experimenta în momentul în care se trezea. Pentru mulţi pacienţi cu COVID lung, zilele rele înseamnă foarte puţină activitate, cu excepţia speranţei că a doua zi va fi mai bine.
Uneori, oboseala se poate agrava; Johnson şi Wilhites au spus fiecare că au observat un declin clar al energiei lor de-a lungul celor doi ani.
Wilhites a descris declinul ca pe o scădere treptată.
Pentru o vreme, simptome precum oboseala păreau să se stabilizeze şi să formeze noua normalitate. Apoi ar fi cunoscut o deteriorare care s-ar fi stabilizat înainte de a scădea din nou.
"Ca nişte trepte în jos", a spus Wilhites, "devine normal, apoi scade".
Probleme cognitive
Pe lângă oboseală, un alt simptom îngrijorător şi extrem de debilitant este declinul cognitiv, descris colocvial ca ceaţă cerebrală.
Un studiu britanic a constatat că aproximativ 70 la sută dintre pacienţii cu COVID raportează probleme de concentrare şi memorie după ce au contractat COVID.
Ceaţa cerebrală este descrisă ca fiind confuzie, lipsă de claritate mentală şi uitare; la pacienţii cu COVID lung, simptomele sunt, de obicei, probleme de memorie şi concentrare.
Ceaţa cerebrală nu afectează doar capacitatea profesională, ci poate afecta şi abilităţile necesare traiului zilnic, cum ar fi capacitatea de a conduce, de a se îmbrăca şi de a menţine o igienă de bază.
Braccia a declarat că, la câteva săptămâni după ce a fost infectată cu SARS-CoV-2 în martie, şi-a pierdut brusc abilităţile de îngrijire; nu mai ştia cum să facă duş sau să folosească şamponul. Acea perioadă a fost deosebit de întunecată şi disperată.
De atunci, ea a dezvoltat mecanisme de adaptare pentru a-şi aminti instrucţiunile, dar, pentru o perioadă de timp, nu-şi putea aminti nici măcar instrucţiuni în doi paşi.
Incapacitatea de a se concentra din cauza ceţii cerebrale poate afecta hobby-urile, cum ar fi cititul şi vizionarea de filme.
Johnson a renunţat la lectură după un declin progresiv al concentrării şi al memoriei.
După ce citea, trebuia să intre pe internet pentru a căuta rezumate şi analize ale operelor, "pentru că aş fi uitat deja ce am citit deja", a spus Johnson.
"Aveam un raft întreg plin cu cărţi şi nici măcar nu le mai pot ridica", a adăugat ea.
În ciuda faptului că are doar 20 de ani, Johnson a fost documentată ca apărând cu simptome de demenţă; cuvinte precum "amnezie" au fost înregistrate în istoricul său medical.
Pierderea memoriei epuizează vocabularul celor care călătoresc mult timp. Johnson, care obişnuia să se mândrească cu elocvenţa ei, a început să observe că uneori avea nevoie de ajutor pentru a-şi termina propoziţiile.
Braccia a spus că, în situaţii stresante, cuvintele îi scăpau.
Bâlbâiala se poate strecura, de asemenea, în propoziţii, a afirmat Wilhites. În funcţie de persoană, socializarea ar putea trece de la stresant la exasperant.
O altă consecinţă a ceţii cerebrale este dificultatea de a ţine pasul cu conversaţiile sau de a înţelege nuanţele.
Braccia a menţionat că devenea cu uşurinţă atât de fixată pe ceea ce ar fi spus încât rata indicii sociale, doar pentru a le observa câteva momente mai târziu.
"Sunt întotdeauna cu trei secunde în urma tuturor celorlalţi", a adăugat ea.
Slăbiciune musculară şi durere
Aproximativ 20 la sută dintre pacienţii cu COVID lung raportează dureri musculare, care apar adesea ca un simptom timpuriu. Slăbiciunea, ca o asociere cu oboseala, a fost raportată la 60 la sută dintre pacienţii cu COVID lung.
"Muşchii mei sunt ca un jeleu", a spus Wilhites, descriind starea sa constantă de slăbiciune.
Din aprilie 2020, Wilhites a avut dureri constante la nivelul muşchilor din spate şi gât şi abia poate merge din cauza durerii.
"M-ar durea să te îmbrăţişez; muşchii spatelui, muşchii umerilor, bicepsul, tricepsul, orice este implicat într-o îmbrăţişare mă doare", a spus Wilhites. "Şi asta este valabil chiar şi azi".
Braccia a experimentat o creştere bruscă în greutate la câteva luni după ce a contractat COVID. Deşi a slăbit câteva luni mai târziu, a rămas cu o slăbiciune persistentă la nivelul articulaţiilor şi al picioarelor.
Durerile musculare şi durerile neuropatice intermitente au fost, de asemenea, persistente pentru ea, limitând-o la inactivitate.
Dificultăţi respiratorii şi tahicardie
Dificultatea respiraţiei se poate datora unor cauze pulmonare şi unor probleme cardiace, inclusiv tahicardiei, un ritm cardiac rapid de peste 100 de bătăi pe minut (bpm).
Cercetările au arătat că între 26 şi 51% dintre pacienţii COVID au avut dificultăţi persistente de respiraţie, cunoscute şi sub numele de dispnee. Un studiu din 2021 a constatat că între 25 şi 50 la sută dintre pacienţii cu COVID de lungă durată au raportat "tahicardie persistentă sau palpitaţii".
Simptome precum ceaţă cerebrală, oboseală, slăbiciune şi durere musculară şi tahicardie sunt, de asemenea, observate şi în alte afecţiuni, inclusiv în boala Lyme şi oboseala cronică, dar scurtarea respiraţiei este una dintre caracteristicile bolilor cronice legate de COVID.
Dificultatea respiraţiei este atribuită oboselii şi stării de rău post-efort şi poate fi episodică sau constantă.
Pentru Wilhites, doar urcând şi coborând scările ar fi fost de ajuns pentru ca respiraţia sa să fie superficială şi să-l facă să se simtă ca şi cum ar fi fost pe cale să leşine.
Tahicardia poate provoca adesea dificultăţi de respiraţie, deoarece, odată ce inima bate prea repede, este posibil să nu fie eliberat suficient oxigen în organism.
Mai multe studii au documentat un fenomen de sindrom de tahicardie ortostatică posturală post-COVID, definit ca o scădere bruscă a tensiunii arteriale sau o creştere bruscă a ritmului cardiac în decurs de trei minute de la ridicarea în picioare (1, 2, 3).
Johnson a observat ea însăşi acest lucru.
"Am testat-o şi chiar i-am arătat medicului meu primar. Ritmul meu cardiac [când] sunt aşezată poate fi de 80 [bpm], iar apoi mă ridic în picioare şi sare la cel puţin 125", a spus ea.
Johnson a declarat pentru The Epoch Times pe 17 decembrie 2022 că ritmul ei cardiac poate ajunge acum cu uşurinţă la 210 bătăi pe minut atunci când se ridică în picioare.
Sănătatea mintală
Poate că unul dintre cele mai puţin discutate efecte ale COVID lung este impactul său negativ asupra sănătăţii mintale a oamenilor. Gravitatea impactului său pare să fie deosebit de semnificativă la pacienţii care suferă de COVID lung pentru o perioadă îndelungată.
Johnson a fost diagnosticată cu tulburare de stres post-traumatic (PTSD) de la un eveniment anterior, dar din februarie 2021, ea se confruntă cu PTSD din cauza COVID-19 şi a complicaţiilor sale.
Lee a descris că este similar cu faptul că ţi s-a furat viaţa.
Mulţi dintre cei care au COVID lung fuseseră anterior sănătoşi şi puternici. Trecerea fiecărei zile stând în pat şi imposibilitatea de a se bucura de multe dintre interesele lor poate fi dificil de acceptat fără a cădea în disperare.
Suicidul este un mare risc pentru pacienţii cu COVID de lungă durată, aşa cum a fost subliniat într-o lucrare din 2021 de Leo Sher, care a discutat despre problemele de sănătate mintală predominante la cei care dezvoltă COVID lung.
Sher a scris că problemele de sănătate mintală, cum ar fi PTSD, anxietatea şi psihoza, pot fi cauzate de leziuni ale creierului cauzate de infecţie sau pot rezulta din experienţa bolii.
Scăderea calităţii vieţii şi pierderea speranţei de recuperare par a fi factori majori care stau la baza crizei de sănătate mintală.
Johnson a observat un declin clar al sănătăţii sale, oboseala s-a înrăutăţit şi i se pare că dezvoltă un nou simptom la fiecare câteva luni.
Soţia lui Wilhites a declarat că mulţi medici se concentrează pe tratarea simptomelor sale, în loc să abordeze cauza bolii sale. Medicamentele îi ameliorează simptomele, dar reprezintă doar o soluţie temporară.
Corpul său se obişnuieşte curând cu medicamentele, iar simptomele reapar; în acelaşi timp, apare un nou simptom care este suprimat temporar cu ajutorul altor medicamente.
Starea de sănătate şi calitatea vieţii lui Wilhite se află într-un declin treptat, dar sigur.
Braccia a povestit că este ca şi cum ar trăi pentru a trece ziua.
"Este o existenţă foarte tristă, nu aş recomanda-o nimănui", a spus ea.
Atât Johnson, cât şi Braccia au început să se consilieze şi au dezvoltat sisteme de sprijin.
Lee, o persoană credincioasă, a declarat pentru The Epoch Times că acest necaz fizic i-a permis să reevalueze ceea ce contează cu adevărat pentru ea în viaţă, iar unele lucruri de care se agăţa odată nu mai contau atât de mult.
Crezând că nimic nu se întâmplă în viaţă fără un motiv, Lee a menţionat că a ţinut un jurnal în fiecare zi în care a scris despre lucrurile pentru care este recunoscătoare, iar acest lucru i-a oferit o nouă perspectivă asupra vieţii sale şi a relaţiilor cu oamenii.
Ea a spus că parcursul său spiritual a fost probabil cea mai importantă parte a ultimului an de viaţă cu COVID lung.
