Cum afectează proteina Spike imunitatea a milioane de oameni după COVID sau după vaccinarea anti-COVID [studii]

Mai multe studii au arătat că proteina Spike a SARS-CoV-2 este o proteină extrem de toxică şi inflamatorie, capabilă să provoace patologii persoanelor care au făcut Covid.

Prezenţa proteinei Spike a fost strâns legată de COVID-ul lung şi de simptomele post-vaccinale. Studiile au arătat că proteinele Spike sunt deseori prezente la pacienţii simptomatici, uneori chiar şi la câteva luni după infecţii sau vaccinări.

Numărul cazurilor de COVID lung şi post-vaccinale a crescut în Statele Unite, reprezentând din ce în ce mai mult o problemă de sănătate.

Datele de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention / CDC) estimează că aproximativ 7 % dintre americani se confruntă în prezent cu simptome de COVID lung, ceea ce ar însemna peste 15 milioane de persoane. Unele persoane cu COVID lung sunt atât de slăbite încât nu pot merge la serviciu, acelaşi lucru fiind raportat şi la persoanele care se confruntă cu simptome post-vaccinale.

Peste 880.000 de efecte adverse au fost raportate în baza de date a Sistemului de raportare a reacţiilor adverse la vaccinuri (VAERS) pentru posibilele simptome post-COVID.

Cu toate acestea, statisticienii susţin că numărul persoanelor care suferă de sindrom post-vaccinal este mult mai mare.

Biologul canadian Jessica Rose, specialistă în biologie moleculară, a estimat un factor de subraportare de 31, însumând o estimare conform căreia peste 27 de milioane de americani ar fi suferit de efecte adverse în urma vaccinării.

"Numărul celor afectaţi prin vaccinare este imens", a declarat Dr. Pierre Kory, la 15 octombrie, în cadrul unei conferinţe a Front Line COVID-19 Critical Care Alliance (FLCCC).

"Cifrele sunt enorme ... sunt defavorizaţi şi cerinţele lor nu sunt îndeplinite".

Cu toate acestea, mulţi medici caută să schimbe această situaţie. FLCCC a fost în prima linie în ceea ce priveşte tratarea COVID-19, a COVID-ului lung şi a simptomelor post-vaccinale.

Nu au fost realizate studii la scară largă privind tratamentul simptomelor post-vaccinale. Pe baza observaţiilor clinice, a feedback-ului pacienţilor şi a cercetărilor extinse, FLCCC a publicat recomandările sale actualizate de tratament.

Dr. Paul Marik, cofondator şi director ştiinţific al FLCCC, a declarat pentru The Epoch Times că recomandările sunt întotdeauna supuse schimbării pe baza feedback-ului pacienţilor, precum şi a cercetărilor privind o nouă opţiune de tratament.

Cu toate acestea, pentru a înţelege opţiunile de tratament, trebuie mai întâi să se înţeleagă modul în care proteina Spike provoacă daune.

Patologia generată de proteinele Spike

COVID-ul lung şi sindromul post-vaccinal se suprapun de foarte multe ori, deoarece cele două afecţiuni au fost legate de prezenţa pe termen lung a proteinelor Spike, iar simptomele sunt adesea similare.

"Problema centrală a sindromului post-vaccinal este 'dereglarea imunitară' cronică", a afirmat Marik la conferinţa FLCCC.

Proteinele Spike pot provoca inflamaţii cronice. Studiile au arătat că inflamaţia poate duce la stres la nivel celular, la deteriorări şi chiar moarte. Celulele alcătuiesc ţesuturile, diferite tipuri de ţesuturi formează organe, iar organele fac parte din propriile noastre sisteme fiziologice. Prin urmare, leziunile provocate de proteinele Spike reprezintă un sindrom sistemic.

Proteinele Spike declanşează inflamaţia cronică prin faptul că provoacă o dereglare a sistemului imunitar. Proteinele Spike intră în celulele imune, dezactivează răspunsurile imune normale şi declanşează în schimb căi proinflamatorii.

Răspunsul imunitar normal pentru celulele imunitare infectate este de a elibera interferoni de tip 1, care dau semnale altor celule imunitare pentru a stimula apărarea împotriva particulelor virale. Dar proteina Spike reduce această semnalizare în celulele infectate, iar celulele neinfectate o vor absorbi şi ele şi vor fi deteriorate de proteina Spike pe măsură ce infecţia scapă de sub control.

Marik a menţionat că un aspect critic al deteriorării pe termen lung a proteinei Spike este faptul că aceasta inhibă autofagia, modul în care organismul dumneavoastră reciclează celulele deteriorate. De obicei, atunci când celulele au fost infectate cu particule virale, celulele vor încerca să descompună aceste particule şi să le elimine ca deşeuri.

Cu toate acestea, studiile privind virusurile SARS-CoV-2 au arătat că procesele de autofagie sunt reduse la pacienţii infectaţi, cu proteine Spike prezente la multe luni după expunerea iniţială.

"Proteina Spike este o proteină foarte rea. Ea dezactivează autofagia, de aceea Spike poate rămâne în celule atât de mult timp", a spus Marik.

Disfuncţia celulelor sistemului imunitar

Disfuncţia imunitară cauzată de proteina Spike nu numai că provoacă inflamaţii, dar poate contribui şi la proliferarea cancerului, precum şi la autoimunitate.

Studiile au arătat că proteinele Spike pot reduce şi distruge acţiunea celulelor T şi a celulelor ucigaşe naturale. Aceste două tipuri de celule sunt responsabile pentru uciderea celulelor infectate şi a celulelor canceroase. Prin urmare, imunitatea redusă a celulelor T şi a celulelor naturale ucigaşe poate contribui la eliminarea intempestivă a celulelor infectate cu Spike.

Deteriorarea proteinelor Spike poate duce la deteriorarea ADN-ului, iar studiile au arătat că proteinele Spike pot reduce, de asemenea, refacerea ADN-ului. Stresul psihologic şi de mediu, cum ar fi lumina ultravioletă, poluanţii, oxidanţii şi mulţi alţi factori, pot deteriora în mod obişnuit ADN-ul, necesitând o refacere constantă.

ADN-ul deteriorat pune celulele în pericolul de a deveni canceroase, iar aceste celule ar trebui să fie ucise pentru a preveni formarea cancerului. Iar cu o activitate redusă a celulelor T şi a celulelor ucigaşe natural, acest lucru poate duce la o proliferare necontrolată a celulelor potenţial canceroase.

Alte disfuncţii care au fost raportate în urma vaccinărilor includ bolile autoimune.

Aceste boli pot fi legate de faptul că proteinele Spike au un nivel ridicat de mimetism molecular, ceea ce înseamnă că proteinele Spike au multe regiuni similare cu alte proteine din corpul uman.

Astfel, atunci când sistemul imunitar atacă proteina Spike, din cauza similitudinilor structurale, anticorpii produşi împotriva regiunilor proteinei Spike pot reacţiona şi împotriva proteinelor şi ţesuturilor proprii ale organismului. Studiile au arătat că anticorpii produşi împotriva proteinei Spike se pot lega şi ei de ţesuturile proprii şi le pot ataca.

Proteina Spike cauzează oboseală

Proteina Spike este, de asemenea, legată de disfuncţii la nivelul mitocondriilor. Cunoscute colocvial ca fiind centrala electrică a celulei, mitocondriile sunt responsabile de valorificarea energiei din zahărul pe care îl ingerăm.

S-a demonstrat că neuronii umani trataţi cu proteina Spike produc mai multe specii reactive de oxigen, iar acest lucru este un indiciu al disfuncţiei mitocondriale, sugerând o posibilă reducere a producţiei de energie.

Persoanele care suferă de sindromul de COVID lung şi post-vaccinal se confruntă adesea cu oboseală cronică, confuzie, intoleranţă la exerciţii fizice şi slăbiciune musculară. Aceste simptome sunt, de asemenea, adesea observate la persoanele cu disfuncţie mitocondrială, ceea ce indică o posibilă legătură.

Proteinele Spike deteriorează vasele de sânge şi organele

Proteinele Spike s-au dovedit a fi deosebit de dăunătoare pentru celulele care căptuşesc vasele de sânge. Proteinele Spike se pot lega de receptorii ACE2 şi CD147 şi pot declanşa căi inflamatorii.

Aceşti receptori sunt deosebit de abundenţi în celulele vaselor de sânge, ale inimii, ale sistemului imunitar, ale ovarelor şi în multe alte zone. Prin urmare, proteinele Spike pot declanşa inflamaţia şi leziuni la nivelul vaselor de sânge şi al organelor aferente, ducând la leziuni sistemice.

Marik a spus că leziunea provocată de proteina Spike este mai aproape de un sindrom sistemic decât de o boală.

"Nu este o boală. Nu se încadrează în modelul tradiţional al unei boli. Acesta este un sindrom care afectează fiecare organ în parte... Spike merge peste tot... deci este o boală multisistemică şi nu urmează paradigma tradiţională a unei boli, care este un singur simptom, un singur diagnostic".

Tratamentele de primă linie ale FLCCC

Deoarece simptomele COVID-ului lung şi post-vaccinale sunt ambele asociate cu prezenţa proteinei Spike, tratamentele de primă linie recomandate de FLCCC se concentrează, prin urmare, pe două etape principale.

Primul pas este eliminarea proteinei Spike, iar al doilea pas este reducerea toxicităţii acesteia.

Organismul se va vindeca apoi singur, iar acesta este "obiectivul principal al tratamentului", a spus Marik.

Majoritatea tratamentelor de primă linie s-au concentrat pe eliminarea proteinei Spike prin reactivarea autofagiei - un proces care este dereglat de proteina Spike.

Implementarea unui anumit stil de viaţă poate stimula autofagia prin post intermitent şi fotobiomodulare. Fotobiomodularea se poate face prin expunerea la soare, deoarece lumina soarelui conţine raze infraroşii care stimulează autofagia în celule.

Postul intermitent poate avea ca rezultat multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv îmbunătăţirea sensibilităţii la insulină, pierderea în greutate, reducerea inflamaţiei şi a autoimunităţii şi multe altele.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că postul intermitent nu este recomandat persoanelor cu vârsta mai mică de 18 ani, deoarece poate împiedica creşterea. De asemenea, femeilor însărcinate şi celor care alăptează nu li se recomandă postul intermitent. Persoanelor cu diabet şi boli renale li se recomandă, de asemenea, să se consulte cu medicii lor de îngrijire primară înainte de a lua în considerare postul intermitent.

În timp ce postul intermitent poate să nu fie potrivit pentru toată lumea, există alte opţiuni de tratament care pot stimula autofagia şi pot reduce toxicitatea proteinelor Spike.

Ivermectina

Ivermectina a fost foarte recomandată de FLCCC şi de mulţi medici care tratează COVID, COVID-ul lung şi sindromul post-vaccinal, deoarece este ieftină, foarte accesibilă, are un profil de siguranţă ridicat şi o rată de răspuns ridicată.

Medicamentul este foarte activ şi a fost documentat, de asemenea, cu o varietate de funcţii: antivirale, antiparazitare, antiinflamatorii şi, de asemenea, stimulează autofagia.

Ivermectina poate ajuta la eliminarea proteinelor Spike. Studiile au arătat că ivermectina are o afinitate mare pentru proteina Spike şi se va lega de regiunile sale, neutralizând-o şi imobilizând-o în mod eficient pentru a o distrugere.

De asemenea, ivermectina se opune direct căilor proinflamatorii care sunt declanşate de proteina Spike, inclusiv calea NF-KB care activează citokinele inflamatorii şi receptorul de tip Toll-like 4(TLR4).

Medicii FLCCC motivează că ivermectina şi postul intermitent pot acţiona "sinergic" pentru a elimina proteina Spike din organism şi recomandă administrarea ivermectinei cu sau imediat după masă.

Ivermectina este, de asemenea, capabilă să se lege de ACE2 şi CD147 şi, prin urmare, blochează intrarea proteinei Spike şi declanşarea inflamaţiei în celulele care prezintă aceşti receptori. Studiile au arătat, de asemenea, că ivermectina poate menţine energia produsă de mitocondrii chiar şi în condiţii de oxigen scăzut.

Kory a declarat că aproximativ 70-90% dintre pacienţii săi cu sindrom post-vaccinal răspund la medicament, în general în decurs de 10 zile.

"Pacienţii pot fi clasificaţi în două categorii: cei care răspund la ivermectină şi cei care nu răspund... cei care nu răspund [sunt] de fapt un grup de pacienţi care sunt mai dificil de tratat", a precizat Marik.

Pacienţilor care nu răspund - de obicei, după patru până la şase săptămâni de tratament - li se recomandă să urmeze un tratament mai agresiv.

Atunci când este administrată ca supradoză, ivermectina poate provoca confuzie, dezorientare şi, eventual, chiar moartea. Cu toate acestea, medicamentul are un profil de siguranţă ridicat atunci când este utilizat în doze rezonabile. Există puţină literatură privind utilizarea ei de către femeile însărcinate, astfel că FLCCC avertizează ca aceasta să nu se utilizeze în timpul sarcinii.

"Ivermectina s-a dovedit în mod continuu a fi uimitor de sigură pentru utilizarea ei de către oameni. Într-adevăr, este un medicament atât de sigur, cu efecte secundare minime, încât poate fi administrat de către personalul nemedical şi chiar de către persoane analfabete din comunităţile rurale îndepărtate, cu condiţia ca acestea să fi beneficiat de o pregătire de bază adecvată.", a scris Dr. Satoshi Ohmura, descoperitorul ivermectinei, în studiul la care este coautor.

Naltrexona în doză mică

Doza scăzută de naltrexonă (LDN) a devenit recent o opţiune folosită de mult timp în tratamentul COVID.

"O folosim de foarte multe luni. Doza mică de naltrexonă este un medicament antiinflamator foarte puternic. A fost folosit în multe boli inflamatorii cronice", a spus Marik.

Din punct de vedere clinic, medicii de la FLCCC au văzut că multe dintre simptomele pacienţilor lor s-au ameliorat în urma tratamentului cu LDN, deşi poate dura câteva luni până când beneficiile ajung să fie vizibile clar.

Naltrexona normală este folosită în mod obişnuit pentru a preveni folosirea supradozelor de către consumatorii de narcotice. Totuşi, atunci când este redusă la aproximativ o zecime din concentraţia sa normală, la 1 mg până la 4,5 mg în LDN, efectele medicamentului se schimbă dramatic.

LDN are un efect antiinflamator; studiile arată că este capabil să blocheze receptorii inflamatori de tip toll-like, să reducă producţia de citokine proinflamatorii şi să blocheze cascadele inflamatorii.

LDN acţionează pentru a echilibra activitatea între citokinele de tip Th1 şi Th2.

Citokinele de tip Th1 au tendinţa de a produce un răspuns proinflamator pentru a ucide paraziţii intracelulari şi a propulsa activităţile autoimune. Citokinele de tip Th2 au de obicei o activitate mai mare antiinflamatorie şi pot contracara activitatea citokinelor Th1.

LDN modulează selectiv acest echilibru prin reducerea activităţii Th1 şi creşterea activităţilor citokinelor Th2.

Din punct de vedere clinic, LDN s-a dovedit a fi eficientă împotriva simptomelor neurologice post-COVID şi post-vaccinale. A fost listat de FLCCC ca fiind eficient împotriva durerii neuropatice, a confuziei, a oboselii, a paraliziei Bell şi a paresteziei faciale.

Acest lucru se datorează faptului că LDN reduce, de asemenea, neuroinflamarea. Este neuroprotectoare şi este capabilă să traverseze bariera hemato-encefalică şi să reducă acţiunile inflamatorii ale microgliilor, care funcţionează ca celule imune în creier.

Resveratrol

Resveratrolul este un nutraceutic care se găseşte în mod obişnuit în fructe. Acesta poate fi găsit în alune, fistic, struguri, vin roşu şi alb, afine, merişor şi chiar în cacao şi ciocolată neagră.

Acesta poate fi obţinut şi prin suplimente, deşi, în general, resveratrolul are o biodisponibilitate scăzută şi, prin urmare, FLCCC recomandă ca acesta să fie administrat împreună cu quercetină.

Resveratrolul este antiinflamator şi antioxidant. Studiile au arătat că este selectiv în uciderea celulelor canceroase. Acesta activează căile de refacere a ADN-ului şi, prin urmare, poate reduce stresul celular şi poate preveni formarea celulelor canceroase.

În celulele supuse stresului, resveratrolul poate reduce speciile reactive de oxigen produse de mitocondrii şi poate stimula autofagia. În studiile efectuate pe animale, pe musculiţele de fructe şi nematode, utilizarea resveratrolului a crescut durata de viaţă a acestora, ceea ce indică proprietăţile de anti-îmbătrânire şi de prelungire a vieţii moleculei.

Aspirină în doze mici

La fel ca ivermectina, aspirina este un medicament care s-a dovedit a avea efecte multiple asupra sănătăţii.

Aspirina este un antiinflamator şi un anticoagulant. Medicamentul reduce, prin urmare, şansele de formare de microcheaguri în vasele de sânge. Studiile au arătat că poate reduce, de asemenea, căile pro-inflamatorii, stresul oxidativ şi este, de asemenea, neuroprotector.

Tulburările neurocognitive au constituit obiectul unor nemulţumiri majore din partea a numeroase persoane care suferă de sindrom post-vaccinal COVID. Aceastea includ confuzie şi dureri neuropatice periferice.

Studiile efectuate pe pacienţi cu boala Alzheimer au arătat că administrarea de aspirină a fost asociată cu un declin cognitiv mai lent, dar rezultatele au fost contradictorii în cadrul diferitelor studii.

Studiile pe animale au arătat că şobolanii cărora li s-a administrat aspirină au avut un declin cognitiv mai scăzut. Studiile efectuate pe şobolani cu nervi afectaţi au sugerat că aspirina poate fi, de asemenea, neuroprotectoare datorită naturii sale antiinflamatorii.

Utilizarea aspirinei poate provoca efecte secundare în timpul sarcinii, cum ar fi sângerările.

Melatonină

Melatonina este un hormon produs de glanda pineală pentru a promova un somn odihnitor. Are atât proprietăţi antiinflamatorii, cât şi antioxidante.

În celule, melatonina favorizează sănătatea mitocondriilor prin reducerea speciilor active de oxigen. Deoarece mitocondriile utilizează mult oxigen, atunci când sunt stresate din cauza toxinelor din mediu, cum ar fi radiaţiile sau expunerea la proteinele Spike, acestea pot produce specii reactive de oxigen.

Melatonina, un antioxidant, poate, prin urmare, să prevină daunele oxidative. Studiile arată că aceasta previne, de asemenea, scurgerile de electroni din mitocondrii şi, prin urmare, maximizează producţia de energie.

De asemenea, stimulează autofagia prin deblocarea căii autofagiei, ajutând celula să descompună proteinele Spike şi să stimuleze eliminarea acestor proteine toxice.

Datorită proprietăţii sale antioxidante, melatonina reface ADN-ul deteriorat de radicalii liberi. Melatonina şi metaboliţii săi activează, de asemenea, genele care promovează refacerea ADN-ului şi suprimă activitatea genelor care pot duce la deteriorarea ADN-ului.

Melatonina are, de asemenea, proprietăţi anticancerigene. Studiile pe animale privind melatonina au arătat că animalele cărora li s-a administrat melatonină au avut o rată mai mică de generare a tumorilor.

Melatonina a fost, de asemenea, recomandată de către FLCCC în tratarea tinitusului, un simptom post-vaccinal şi de lungă durată al COVID. Acest simptom este un ţiuit în urechi şi poate perturba somnul dacă este sever. Melatonina poate contribui la reducerea ţiuitului şi îi ajută pe oameni să aibă un somn bun.

Diferenţe între COVID-ul lung şi sindromul post-vaccinal

Atât COVID-ul lung, cât şi sindromul post-vaccinal sunt determinate de încărcătura de proteine Spike şi de daunele provocate de expunerea la proteine Spike şi, prin urmare, au un grad ridicat de suprapunere în ceea ce priveşte tratamentul.

Cu toate acestea, medicii observă uşoare diferenţe în anumite prezentări clinice între cele două afecţiuni şi, prin urmare, cei din Front Line COVID-19 Critical Care Alliance (FLCCC ) au prioritizat tratamente diferite.

"Se pare că, în cazul celor vătămaţi de vaccin, simptomul predominant şi organul predominant afectat este cel neurologic", a declarat Marik. Potrivit observaţiilor sale, "dintre pacienţii cu reacţii vaccinale, mai mult de 80 la sută au un anumit grad de afectare neurologică".

Marik a afirmat că simptomele post-vaccinale pot fi, de asemenea, mai greu de tratat decât cele ale COVID-ului lung şi sunt mai persistente, unii pacienţi prezentând simptome debilitante timp de aproape doi ani.

Prin urmare, tratamentul pentru persoanele cu simptome post-vaccinale este "mai agresiv şi vizează mai mult creierul", a spus Marik.

"Se pare că COVID-ul lung se ameliorează cu timpul. Pe când la unii pacienţi persistă, se pare că se rezolvă oarecum de la sine, într-o anumită măsură. Dar la cei vătămaţi prin vaccin, problema este că reacţiile pot persista. Avem pacienţi care au fost vaccinaţi în decembrie 2020 ... [care] sunt încă grav vătămaţi. Cele două sunt similare, dar am pus mai mult accent pe efectele post-vaccinale, deoarece sunt mult mai dificil de tratat", a afirmat Marik.