Cum a profitat China comunistă de prăbuşirea Rusiei pentru a-şi asigura dominaţia [The Telegraph]

Există un singur câştigător din războiul monstruos al lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei, şi acela este Partidul Comunist Chinez (PCC). Spre ruşinea noastră, Xi Jinping a păcălit spectaculos Occidentul, şi-a extins influenţa globală şi a transformat Rusia într-un protectorat chinezesc, afirmă un material publicat de The Telegraph.

Rusia ar fi trebuit să se prăbuşească până acum. Gambitul Marii Britanii, al Americii şi al Europei era ca sancţiunile comerciale, financiare şi tehnologice drastice, plafonarea preţului petrolului rusesc transportat pe mare şi un ajutor substanţial acordat Ucrainei ar fi fost suficiente pentru a învinge Moscova. Nu a funcţionat. Cu toate sacrificiile poporului ucrainean, războiul a ajuns în impas, cel puţin până la contraofensiva Kievului.

Motivul? China a intervenit discret, salvând economia distrusă a lui Putin la o scară mare, schimbând energie şi materii prime cu bunuri şi tehnologie. Sancţiunile sunt o glumă. Comerţul ruso-chinez a crescut cu 41,3% în primele patru luni ale anului, ajungând la 73 de miliarde de dolari, finanţând războiul lui Putin. Exporturile Chinei către Rusia au crescut cu 153% numai în aprilie 2023; creşterea lor anulează declinul comerţului german şi francez, după cum subliniază Robin Brooks, de la Institutul pentru Finanţe Internaţionale. Comerţul Chinei a crescut vertiginos şi cu Bielorusia, Kazahstan, Georgia şi Turcia, toate cu acces uşor la Rusia.

Aşa că nu e de mirare că societatea rusă nu a făcut implozie. Poate că nu mai există niciun McDonald's în Moscova, dar vânzările de maşini chinezeşti sunt în plină expansiune. Ni s-a spus că Rusia nu ar putea supravieţui fără tehnologia occidentală, dar trece în schimb la sistemele rivale, cele ale Chinei.

Doar că preţul pe care Rusia îl are de plătit în schimb este neaşteptat de scump: pentru supravieţuirea sa, ea a devenit acum dependentă de PCC, iar noii stăpâni ai Moscovei îşi vor încorda muşchii fără milă. Acesta este un triumf pentru mercantiliştii de la Beijing: au absorbit definitiv Rusia în orbita lor. Dacă Putin, un megaloman dezgustător, va supravieţui războiului său dezastruos, va fi un vasal al lui Xi, umilinţa finală. Singura parte bună este că acum, este mai puţin probabil ca Rusia să folosească arme nucleare tactice, o politică nebună pe care China cu siguranţă şi-ar pune veto.

Însă este cert faptul că acum suntem cu adevărat într-un nou Război Rece, o bătălie istorică între Occident şi un stat chinez resurgent. Lumea emergentă înţelege acest lucru şi ia parte la această nouă ordine mondială. În mod tragic, reputaţia Chinei comuniste pare să fie în creştere, iar cea a Americii se clatină sub administraţia jalnică a lui Joe Biden.

China a intermediat deja o apropiere între Arabia Saudită şi Iran, punând în pericol pacea în Orientul Mijlociu. Luiz Inacio Lula da Silva, preşedintele de extremă stânga al Braziliei, a "resetat" relaţiile cu Beijingul. În America Latină şi în Africa, influenţa PCC continuă să crească datorită iniţiativei "Centrua şi Drumul - Belt and Road", împrumuturilor pe care le acordă şi acordurilor pe care le încheie pentru a acapara piaţa materialelor şi mineralelor cheie. China subminează, de asemenea, Commonwealth-ul. India cumpără energie rusească.

Însă cu toate aceste victorii, istoricii din viitor s-ar putea să îşi amintească de momentul actual ca fiind apogeul PCC, mai degrabă decât începutul unei noi perioade de mai multe decenii, în stilul dinastiei Han, de ascensiune chineză.

Perioada de creştere extrem de puternică a economiei chineze a luat sfârşit, în pofida performanţelor sale în domeniul inteligenţei artificiale şi al bateriilor, din trei motive. În primul rând, Xi a luat măsuri drastice împotriva oligarhilor chinezi, antreprenorii care au condus o mare parte din progresul Chinei. PCC deţine din nou controlul total; nu mai există centre de putere independente. Capitalismul real a murit. În al doilea rând, sălbăticia lockdown-urilor sale, obsesia lui pentru politica ZERO-Covid şi muşamalizările din ultimii ani demonstrează că această China rămâne o societate fundamental închisă. Nu există libertate individuală reală, nu există libertate şi, prin urmare, nu există nicio şansă de a avea un alt boom economic susţinut.

Nu în ultimul rând, populaţia Chinei a scăzut cu 850.000 de persoane anul trecut, un semn prevestitor al unei iminente implozii demografice care va transforma zeci de oraşe în oraşe fantomă, va sugruma sistemul bancar, va înfometa armata şi va ameninţa cu stagnarea permanentă. India este în prezent cea mai populată naţiune din lume, cu 1,428 miliarde de locuitori, faţă de 1,425 miliarde de locuitori ai Chinei, potrivit Naţiunilor Unite, iar America este pe locul al treilea, cu 340 de milioane. Se aşteaptă ca populaţia Chinei să se reducă la aproape jumătate în următoarele trei sferturi de secol, ajungând la doar 766 de milioane până în 2100 - un declin precipitat de abominabila sa politică a unui singur copilul, o reamintire a imoralităţii ingineriei sociale de sus în jos.

În schimb, populaţia Americii va continua să crească, ajungând la 394 de milioane de locuitori până la sfârşitul secolului, presupunând că ţara va rămâne unită în ciuda diviziunilor sale ideologice acerbe. Cu excepţia cazului în care productivitatea Chinei ar exploda brusc, ceea ce este puţin probabil în climatul represiv al lui Xi, este posibil ca decalajul dintre economiile americană şi chineză să nu se reducă niciodată sau să dureze mult mai mult decât se aşteaptă.

Aceste limite ale modelului chinezesc coincid cu începuturile unei riposte a lumii libere, simbolizată de retragerea Italiei din iniţiativa Belt and Road. Occidentul nu se mai amăgeşte cu privire la intenţiile Chinei, la ataşamentul ei faţă de imperialismul autoritar sau la înclinaţia sa spre spionaj şi disimulare, chiar dacă puţini realizează imensitatea provocării.

Dar, cel puţin, "epoca de aur" a legăturilor strânse cu China dintre David Cameron şi George Osborne a fost demult uitată. Liz Truss se va deplasa săptămâna viitoare în Taiwan pentru a avertiza împotriva Chinei. Pactul militar Aukus este o mişcare excelentă, la fel ca şi decizia Marii Britanii de a adera la Parteneriatul Trans-Pacific. Japonia se reînarmează. India va deveni din ce în ce mai asertivă. O victorie a lui Donald Trump sau a lui Ron deSantis ar accelera încercările de decuplare a economiilor americană şi chineză.

Ţările încrezătoare care cred că ascensiunea lor va continua în viitorul apropiat nu aleg de obicei să precipite un război major - de exemplu, invadând Taiwanul. După cum a subliniat istoricul Robert Tombs, atunci când naţiunile simt că nu mai au timp sau că sunt încolţite, ele atacă.

Deci, ce urmează? Putem să evităm un conflict global catastrofal, care, în cel mai bun caz, va da omenirea înapoi cu 50 de ani? Vor înţelege elitele chinezeşti şi vor pune pe butuci preluarea Rusiei lui Putin? Sau îşi vor face griji că propria lor fereastră de oportunitate se închide şi vor decide să parieze pe o invazie a Taiwanului, mai ales dacă Biden, de o slăbiciune de neînchipuit, va fi reales? Marea Britanie trebuie să spere la ce e mai bun şi să se pregătească pentru ce e mai rău.