Cum a pierdut statul român între 30 şi 50 de miliarde de euro în 5-6 ani

(photos.com)
Bogdan Costea
10.08.2012

Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), consideră că în ultimii 5-6 ani, statul român “a făcut o performanţă economică inferioară cu cel puţin 30 până la 50 miliarde de euro în termeni de cifră de afaceri”, adică a pierdut pur si simplu aceşti bani. “Statul a fost un prost manager, nu a ştiut să aibă grijă de propriile lui afaceri, care au pierdut bani, banii statului. Sunt miliarde şi miliarde de euro pe care nu le-a câştigat. Nu este, propriu-zis, o gaură în buget, ci nişte venituri nerealizate, din care statul ar fi putut să-şi facă politicile de apărare, de dezvoltare a culturii, de ecologizare. Dacă numai de la Hidroelectrica au fost peste un miliard de euro venituri nerealizate în ultimii şase ani, la care mai putem adăuga cel puţin 500 milioane de euro bani cheltuiţi fără noimă în aceeaşi perioadă, ne duce spre 1,5-2 miliarde de euro, pe o companie de stat. Dacă înmulţim cu cel puţin 20, rezultă că în ultimii cinci-şase ani statul a făcut o performanţă economică inferioară cu cel puţin 30 până la 50 miliarde de euro în termeni de cifra de afaceri, nu în termeni de dividende sau de impozite”, face un calcul Vulpescu, citat de revista “Capital”

Noul şef al OPSPI, numit la mijlocul lunii mai de Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, avocatul Remus Vulpescu, consideră că în acest moment prima companie de stat care trebuie privatizată este Oltchim Rm Vâlcea. ”Oltchim nu mai are timp să aştepte. Până în 2007 era a doua Perlă a Coroanei, plătea impozite, plătea dividende, era ce mai rămăsese din faimoasa industrie petrochimică românească. Există studii care ne spun că absolut toate capacităţile de producţie în această industrie, închise la noi după 1990, s-au redeschis în alte părţi în Europa. Aceleaşi studii spun că în 10 ani cererea de produse petrochimice în lume se va dubla. Există loc de creştere”, detaliază şeful OPSPI, care spune şi că Alvarez & Marsal, una dintre cele mai mari firme din lume specializate în restructurare, este aproape de a prelua administrarea specială a Oltchim. ”O să vedeţi ce înseamnă management profesionist la Oltchim, la nivelul administrării speciale. Vorbim de o mostră de management la un nivel de performanţă de top mondial”, punctează Vulpescu.

Cum poate scăpa Oltchim, dintr-un foc, de o datorie de 200 de milioane euro

Prima măsură care ar putea fi luată la Oltchim ar fi aceea de a i se diminua datoriile, de exemplu printr-o simplă conversie în acţiuni a creanţei AVAS. Ceea ce înseamnă că ”până la 200 milioane de euro vor fi şterse din totalul datoriilor Oltchim şi vor fi adăugate ca valoare la capitalul social printr-un număr de acţiuni”, explică şeful OPSPI.

Statul a fost un prost manager, nu a ştiut să aibă grijă de propriile lui afaceri, care au pierdut bani, banii statului. Sunt miliarde şi miliarde de euro pe care nu le-a câştigat.

După prima etapă a privatizării, când statul român a cerut oferte neangajante, singurele scrisori credibile au fost de la TISE (Rusia) şi PCC (Germania). Cert este că partea românească îşi doreşte un investitor ”suficient de flexibil”, astfel încât să nu facă multe concedieri. Nu va fi uşor, mai ales că datoriile la care a ajuns astăzi Oltchim se apropie de 700 milioane de euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor