Cum a apărut coroana care a împodobit capetele regale

Coroană regală.
Coroană regală. (Lex Van Lieshout-Pool / Getty Images)

Un element decorativ semnificativ purtat de un rege sau o regină de-a lungul istoriei a fost ”coroana”. În istoria umanităţii, aceasta simbolizează puterea şi recunoaşterea forţei spirituale acordate de Divinitate celui care primeşte o învestire regală. De-a lungul timpului, coroana a evoluat atât din punct de vedere al formei, cât şi al compoziţiei - a materialelor folosite.

Coroana regală a României este fabricată din oţel, fiind turnată din ţeava unui tun otoman capturat în timpul Războiului de Independenţă, în bătălia de la Plevna din 30 august 1877. Carol I a preferat să fabrice coroana din oţel şi nu din aur, pentru a simboliza vitejia ostaşilor români.

Coroana de oţel a Regelui Carol I
Coroana de oţel a Regelui Carol I (Youtube.com)

Cum a apărut coroana?

Coroanele primitive erau simple: o ramură era făcută cerc şi pe ea erau inserate flori, în special trandafiri. Nu după mult timp, au apărut coroanele din lemn, din copaci preţioşi ca abanosul. Egiptenii, babilonienii, asirienii, în general toate popoarele Antichităţii, o vedeau ca pe un dar acordat de divinitate, reflectând puterea, regalitatea şi autoritatea politică şi religioasă. Coroanele erau circulare în jurul capului, confecţionate din metal cu ornamente cu strasuri, ce reflectau lumina şi scânteile soarelui.

Coroana în Egiptul Antic

Egiptenii foloseau două tipuri de coroane: cea roşie reprezenta Soarele la apus, iar cea albă stăpânirea de către faraon a meleagurilor din sudul Imperiului. Femeile egiptene din înalta societate purtau coroane, diademe din pietre preţioase de o mare frumuseţe.

Coroana în Grecia Antică

Grecii au folosit coroane relativ târziu - Homer nu le menţionează -, cam prin secolul al VI-lea î.Hr., când a apărut decorarea vaselor ceramice, în unele cărţi fiind menţionat acest simbol, ca de exemplu în discursul lui Demostene. Mormintele erau împodobite cu coroane şi ghirlande de iarbă şi flori; copiilor în vâstă de 3 ani li se puneau coroane de flori, aceasta sugerând că au trecut de perioada critică; preoţii şi preotesele purtau coroane; să nu uităm coroanele onorifice cu ramuri de măslini ce se aşezau pe capul învingătorilor la Jocurile Olimpice - Jocurile Nemean şi Jocurile din Delphi -, precum şi al câştigătorilor concursurilor de poezie sau cântec; de asemenea, cei care plecau la război erau încununaţi cu coroane cu flori.

În cultura greco-romană, vedem utilizarea coroanei pentru funcţionarii publici sau pentru angajaţii în slujba Imperiului, cât şi a poeţilor sau oratorilor celebri ce ţineau discursuri. Astfel, fabricarea coroanelor devine o meserie foarte căutată în Grecia şi Roma.

Dar şi zeii purtau coroane:

- Coroană de laur - Apollo

- Coroană de pătrunjel - Zeus la Jocurile Nemeos

- Coroană de spice - Ceres sau Demeter

- Coroană de pin - Poseidon

Coroanele erau o ofrandă specială: în inventarele templului din Delos sunt menţionate peste 100 de coroane din aur, iar în Partenonul din Atena se ofereau multe coroane divinităţilor.

Coroana în Roma Antică

La început au fost confecţionate din flori şi plante. Plantele erau foarte variate: trandafiri, violete, mirt, iederă, crizantemă, ţelină, rozmarin, salcâm, zambile, laur, viţă de vie etc.

Cununa de laur (dafin) era foarte preţioasă; o legendă spune că o frunză de dafin ţinută în gură dă darul profeţiei, iar dacă este ţinută între buze apără omul împotriva fulgerului; deviza era că frunzele de laur resping şocurile electrice.

Împăraţii şi eroii erau încununaţi cu coroane de laur, deoarece conform unui obicei, comentat de naturalistul latin Pliniu, le asigura protecţie atât lor, cât şi caselor unde se agăţau coroane de laur în camere. Coroanele aveau foarte multe utilizări în timpul Imperiului Roman ca de exemplu:

- Coroana militară a fost acordată soldatului care a rupt liniile inamice.

- Coroana civică din ramuri de ştejar era dată soldatului care în focul luptei salvează alt soldat de la moarte.

- Coroana navală era oferită primului marinar care a sărit pe nava inamică.

- Coroana "de zid" se acorda celui ce urca primul pe pereţii inamici.

- Coroana triumfală, care era mai întâi din laur şi apoi din aur, se oferea generalului ce intra în Roma victorios.

La începutul secolului al IV-lea, în timpul lui Constantin cel Mare, a apărut ”diadema” ce semnifică puterea, iar în secolul al V-lea pe vremea lui Iustinian I, cea mai înaltă demnitate imperială purta aşa-numita stemma (un fel de coroană), ce era uşoară, realizată din aur filigramat.

Coroana în perioada creştinismului

Martirii întotdeauna au purtat coroana ca simbol al credinţei lor.

Coroana cu spini pe care a purtat-o Isus a fost o încoronare burlescă, în batjocură, care făcea aluzie la obiceiul de a încorona capetele Cezarilor cu trandafiri. Celebra coroană cu spini a fost păstrată în Catedrala Notre Dame din Paris până la recentul incendiu, de unde a fost salvată.

În ceea ce priveşte puritatea, observăm că fecioarele poartă coroniţe de flori la prima împărtăşanie, în ziua nunţii, cât şi în alte ocazii şi sărbători speciale.

O anecdotă populară din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea spune că femeia care acceptă curtea unui bărbat poartă o coroană de trandafiri albi, iar dacă este îndoielnică în a accepta sau nu relaţia, poartă o coroană de margarete.

În secolul al XIX-lea, state precum Italia, Spania, Franţa, Olanda sau Grecia au început să considere Coroana o piesă demodată, renunţând la coroana propriu-zisă din aur cu pietre preţioase, acceptând simbolul coroanei doar pe blazon.

Secolul al XX-lea nu mai acordă importanţă coroanei, ea putând fi văzută mai mult în muzee sau în anumite catedrale (catedrala Reims) sau în domul din Aachen, domul din Frankfurt şi cel din Praga.

Astăzi, coroana şi-a pierdut din frumuseţea şi strălucirea de odinioară, dar a rămas în unele ţări o apariţie în ceremoniile de la curte, având un efect spectaculos şi magic asupra publicului. Ţinuta vestimentară ce însoţeşte coroana, împreună cu tot fastul ceremoniilor întregesc un tablou ce poate fi văzut mai rar, dar care aminteşte de epocile înfloritoare în care eleganţa, bunele maniere şi modul elevat de comportament au rămas un exemplu pentru societatea noastră.