Crin Antonescu, validat candidat al PSD-ului la alegerile pentru Cotroceni

Crin Antonescu si Marcel Ciolacu
Loredana Diacu
02.02.2025

Liberalul Crin Antonescu a fost validat, duminică, cu 5.484 de voturi "pentru", 18 "împotrivă" şi 14 abţineri candidatul la alegerile prezidenţiale din partea PSD.

Anterior, Marcel Ciolacu a susţinut un discurs laudativ la adresa acestuia, susţinând că Antonescu este omul potrivit şi capabil să scoată România din hipnoza colectivă în care a fost băgată de Călin Georgescu.

"Este despre România, despre ţară şi mai ales despre români. Este timpul pentru echilibru şi stabilitate. Este timpul pentru Crin Antonescu", a concluzionat Ciolacu.

La rândul său, Crin Antonescu a susţinut că existenţa partidelor este totuna cu democraţia şi libertatea şi a lansat atacuri în rafală la adresa lui Călin Georgescu, fără să-l nominalizeze.

Antonescu l-a numit, ironic, Mesia şi Petrache Lupu (ciobanul de la Maglavit care a susţinut că l-a văzut pe Dumnezeu, motiv pentru care Maglavitul a devenit loc de pelerinaj) şi a ţinut să ia apărarea partidelor şi în special a PSD. Mai multe informaţii puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor