Crime în masă, justiţie imposiblă

În estul Bosniei, în Srebrenica, un nume asociat masacrului a circa 8.000 de musulmani în iulie 1995 s-a comemorat zilele acestea tragedia, prin îngroparea de noi corpuri identificate. Au trecut 17 ani de atunci, dar mii de rămăşiţe aşteaptă încă un nume şi un prenume în pungile de plastic de la Visoko. Un mort neîngropat este un dispărut, un mort fără doliu, dar şi o speranţă pentru rude care îl consideră încă viu. În ţările unde crimele au fost în masă - Bosnia, Guatemala, Irak, Argentina, Spania (cu peste 100.000 de dispăruţi) - este imposibil să se aplice o justiţie universală. Nu pot fi emise sentinţe pentru fiecare asasin şi fiecare violator în parte, notează marţi ziarul El Pais.

Mărturia lui Elvedin Pasic rămâne vie după 20 de ani de la masacrul de la Grabovica, din nordul Bosniei, care a avut loc în noiembrie 1992. Fiecare cuvânt a fost pronunţat cu durere şi emoţie. Mărturii făcute în prezenţa impasibilului general Ratko Mladic, căruia i se atribuie crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid între 1992 şi 1995. Pasic a povestit în faţa Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), cu sediu la Haga, epurarea etnică făcută în satul său de soldaţi sub comanda lui Mladic, care i-au expulzat pe musulmani din casele lor, i-au obligat să mărşăluiască prin câmpuri minate şi i-au ucis. Doar în această zonă au fost 150 de morţi.

Judecător spaniol Jose Ricardo de Prada, care a fost magistrat la Tribunalul pentru Drepturile Omului din Sarajevo, a estimat la 10.000 numărul criminalilor de război din Bosnia. 'Este necesar să acumulăm un număr suficient de cazuri traduse în justiţie pentru victime, pentru ansamblul societăţii, pentru a exista sentimentul că s-a făcut dreptate'. Acest lucru se obţine prin aducerea pe banca acuzaţilor a principalelor căpetenii ale masacrelor, care au beneficiat până acum de impunitate sau imunitate. De aceea sunt atât de importante procesele lui Mladic şi al şefului său politic, Radovan Karadzic.

Columbianul Carlos Valenzuela, expert al Naţiunilor Unite în organizarea de alegeri în ţările care au ieşit dintr-un război civil - Cambodgia, Timorul Oriental, Irak, Sierra Leone - nu este jurist. Dar munca lui este similară celei a judecătorilor TPIY şi constă în redarea credibilităţii în sistem; organizarea de alegeri suficient de corecte pentru ca rezultatul să fie credibil, acceptabil, mai mult sau mai puţin just, dar care să reprezinte cea mai mare cantitate posibilă de voinţă populară.

Un colonel din armata SUA aflat la comandă (2008) în zbuciumata regiune Diyala (Irak) a declarat unui ziarist: 'În războiul modern sunt mai importante percepţiile decât armele. Dacă lumea percepe că există mai multă securitate, acest lucru va genera automat mai multă securitate'. Acest război al percepţiei, care se pierde în Afganistan, câştigă teren la Haga. Problema Bosniei nu este doar justiţia, care trebuie aplicată individual fiecărei persoane uitate, ci de structură politică.

Ţările care susţin acum tribunalul care îl judecă pe Mladic au făcut înţelegeri cu şefii politici ai acestor criminali - Slobodan Milosevic şi croatul Franjo Tudjman - într-o ţară Frankenstein dată pe mâna naţionaliştilor care au fabricat războiul gestat de Acordurile de la Dayton şi care au lăsat Srebenica şi Foca la cheremul criminalilor şi al violatorilor. Păcatul orginar este prin urmare al Occidentului, ceea ce în termeni juridici se numeşte complicitate.