Craiova: Percheziţíi la persoane care au traficat sute de persoane în SUA şi Mexic
alte articole
La mai mulţi traficanţi de migranţi conduşi de membri ai lumii interlope, procurorii DIICOT şi poliţiştii realizează marţi 13 percheziţii în Craiova. Interlopii ar fi dus ilegal în Mexic şi SUA aproximativ 600 de persoane, obţinând astfel peste un milion de dolari.
În colaborare cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au destructurat un grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în traficul de migranţi, care acţiona pe relaţia România - Mexic - Statele Unite ale Americii - Canada.
Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, anchetatorii fac 13 percheziţii domiciliare, precum şi verificări la opt agenţii de turism cu sediul în municipiul Craiova, .
În urma percheziţiilor, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova vor fi audiate 60 de persoane.
Procurorii au mai precizat că liderii grupării au fost identificaţi ca fiind Chiciu Dumitru, zis "Paris", 39 de ani, Serdaru Filip, 40 de ani şi Popescu Luigi Cristinel, 44 de ani, "exponenţi ai lumii interlope din municipiul Craiova".
Membrii grupării au racolat persoane de etnie romă din judeţele Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi şi le-au facilitat trecerea frauduloasă a frontierei de stat dintre Mexic şi SUA, respectiv dintre SUA şi Canada, cerând de la fiecare dintre aceştia aproximativ 8.000 de dolari, mai relevă anchetatorii.
În total, procurorii DIICOT au identificat aproximativ 600 de persoane care au părăsit teritoriul României cu destinaţia Mexic, aproximativ 300 dintre acestea fiind depistate ulterior în SUA.
"Migranţii erau călăuziţi pentru a ajunge în mod fraudulos în localităţile Cancún şi Mexico City, din Mexic şi ulterior, după efectuarea plăţii, erau preluaţi de către alţi membri ai grupării şi transferaţi pe teritoriul statului american, cu destinaţia Los Angeles şi New York", se precizează în comunicatul DIICOT.
Anchetatorii analizează inclusiv posibilitatea ca unii migranţi care nu au putut plăti integral sumele de bani pretinse de membrii grupării să fi fost obligaţi să comită infracţiuni sau să cerşească în SUA, în beneficiul învinuiţilor.