CPR Moldova despre reforma Procuraturii: A spori independenţa şi autonomia unui sistem putred nu are cum să aducă rezultate bune

Procuratura Generală, Chişinău
Procuratura Generală, Chişinău (deschide.md)

Deputaţii blocului ACUM au chemat marţi, 28 mai lumea la dezbateri publice privind reforma Procuraturii, mai exact alegerea unui Procuror General independent. În contextul în care Cei de la Procuratura Generală nu au trimis pe nimeni la dezbateri, specificând că Procuratura a fost deja reformată în 2016, în baza unei legi sprijinite chiar de Comisia de la Veneţia, experţii Centrului pentru Politici şi Reforme (CPR) Moldova se întreabă retoric „Pe cine să credem? Ce s-a întâmplat cu reforma din 2016?”.

Mai mult decât atât, aceştia şi-au propus să analizeze pe rând propunerile Blocului ACUM, meritele şi lipsurile reformei de până acum, precum şi modul în care poate fi dusă până la capăt.

Astfel, CPR Moldova a amintit că, prin iniţiativa legislativă propusă, deputaţii PAS şi Platforma DA vor să modifice trei lucruri principale: Procurorul General să poată fi adus din afara ţării; din comisia de concurs să facă parte şi experţi din societatea civilă şi internaţionali, pe lângă cei din Consiliul Superior al Procuraturii; însuşi CSP să fie lărgit pentru a include mai mulţi oameni din societatea civilă.

Totodată, experţii au ţinut să specifice că Procuratura Generală „are totuşi dreptate când spune că Legea din 2016 a fost într-adevăr adoptată cu undă verde de la Comisia de la Veneţia”. Potrivit PG, noul sistem ar fi cu mult mai bun decât precedentul, atribuţiile procurorilor fiind limitate, independenţa lor garantată, iar Consiliul Superior al Procuraturii creat în calitate de organ de autoadministrare. „Totul bine şi frumos la prima vedere”, au subliniat experţii.

„Sistemul nu era putred doar din cauza structurii, dar şi din cauza membrilor săi, iar a spori independenţa şi autonomia unui sistem putred nu are cum să aducă rezultate bune. Ironic, dar aici se cuvine să-l cităm pe Mihai Poalelungi, pe atunci preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, iar acum al Curţii Constituţionale. Cel mai de succes dintre magistraţi comenta surprinzător de onest reforma procuraturii: ”Putem modifica legile cum vreţi, dar dacă nu vom avea oameni integri şi profesionişti, acestea vor fi egale cu zero””, se arată într-o analiză Watch.cpr.md

În context, CPR a specificat că până şi deputatul socialist Bogdan Ţîrdea, care astăzi refuză să negocieze cu ACUM reforma procuraturii, a scris pe blogul său că Legea din 2016 a transformat sistemul judiciar „într-un fel cartel, total independent de voinţa poporului, a parlamentului şi preşedintelui”.

Numirea lui Eduard Harunjen la şefia PG a arătat în practică „cât de bine funcţionează reforma”. Un procuror cu reputaţie deloc ireproşabilă a fost votat în grabă, fără prea multe consultări şi examinări, iar şase membri CSP erau subalternii săi, consideră experţii.

„Logica din spatele iniţiativei deputaţilor ACUM e simplă: sânge nou. În CSP ar urma să intre încă 7 membri ne-procurori, oameni noi din afara sistemului, care, la nevoie, ar putea să demită pe Procurorul Generală dacă nu-şi face treaba cum se cuvine”, se mai arată în analiză.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe