COVID-19 se poate preveni şi trata cu vitamina D - opinează dr. Robert Malone

Dr. Robert Malone, inventatorul tehnologiei ARM messenger, 30 august 2021
Dr. Robert Malone, inventatorul tehnologiei ARM messenger, 30 august 2021 (The Epoch Times)

Boala COVID-19 poate fi tratată şi prevenită cu vitamina D, potrivit unui doctor în ştiinţe medicale, care a contribuit la dezvoltarea tehnologiei vaccinului ARNm - dr. Robert Malone, preşedinte al organizaţiei Global COVID Sumit.

„Nu există practic niciun deces din cauza acestei boli la persoanele care au niveluri de vitamina D în sânge de peste 50 ng/ml [nanograme per mililitru]”, a afirmat Malone în cadrul programului „American Thought Leaders” al EpochTv. „De fapt, există multe studii în prezent, inclusiv studii dublu-orb, randomizate, controlate cu placebo”.

Un studiu de meta-analiză din 2021, publicat în jurnalul evaluat de colegi Nutrients, a descoperit că există „dovezi solide că nivelul de vitamina D3 scăzut este mai degrabă un un element de predicţie decât doar un efect secundar al infecţiei [COVID-19]” şi a sugerat un nivel seric de vitamina D „de peste 50 ng/ml pentru a preveni sau a atenua noile focare datorate mutaţiilor sau scăderii activităţii anticorpilor”.

Malone explică faptul că 50 de nanograme per mililitru de vitamina D „pare a fi pragul în care există o schimbare mare a mortalităţii”, conform datelor analizate de el şi alţi medici de primă linie.

„Cincizeci [ng/ml] pare să fie limita în care curba cade, iar când treci peste asta, se pare că practic nu există mortalitate cauzată de COVID-19”, a spus Malone.

Alte studii au arătat că vitamina D are funcţii importante dincolo de sănătatea oaselor, care includ reglarea funcţiei imunitare şi a inflamaţiilor din corp.

Încă din 2010, un studiu randomizat, dublu-orb, controlat, din Japonia, care a examinat impactul suplimentelor cu vitamina D asupra apariţiei gripei sezoniere A la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 15 ani, între decembrie 2008 şi martie 2009, „a arătat un efect preventiv semnificativ împotriva gripei A”.

„Gripa A a apărut la 18 din 167 (10,8%) dintre copiii din grupul cu vitamina D3, comparativ cu 31 din 167 (18,6%) copii din grupul placebo”, au scris autorii. „La copiii cu un diagnostic anterior de astm bronşic, crizele de astm ca rezultat secundar au apărut la 2 copii din grupul căruia i s-a administrat vitamina D3, comparativ cu 12 copii din grupul căruia i s-a administrat placebo.”

Participanţii au primit zilnic 1.200 de unităţi internaţionale de vitamina D3, fără efecte adverse grave, sau un placebo.

Odată cu COVID-19, s-a descoperit că vitamina previne boala şi reduce mortalitatea şi numărul de admiteri în unitatea de terapie intensivă. Potrivit unui studiu israelian, s-a constatat, de asemenea, că persoanele cu deficit de vitamina D au de 14 ori mai multe şanse de a avea COVID-19 sever sau critic.

Indiferent de dovezile tot mai mari ale eficacităţii vitaminei D, National Institutes of Health (NIH) nu o recomandă pentru COVID-19, deoarece susţin că nu există suficiente date.

„Nu există suficiente dovezi pentru a face recomandări pro sau contra utilizării vitaminei D pentru prevenirea sau tratamentul COVID-19”, a scris agenţia federală americană, citând doar un limitat studiu brazilian care nu a găsit nicio diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte durata spitalizărilor între membrii grupului căruia i s-a administrat vitamina D şi membrii grupului care au primit placebo.

Aproximativ 240 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 moderat sau sever au primit fie o singură doză mare de 200.000 de unităţi de vitamina D, fie un placebo. Cercetătorii au spus că descoperirile lor „nu sprijină utilizarea unei doze mari de vitamina D3 pentru tratamentul COVID-19 moderat până la sever”.

NIH a menţionat că studiul a avut mai multe limitări din cauza dimensiunii reduse a eşantionului, a includerii „participanţilor cu o varietate de comorbidităţi şi medicamente concomitente”, iar „timpul dintre debutul simptomelor şi randomizare a fost relativ lung, cu pacienţii randomizaţi la o medie de 10,3 zile de la debutul simptomelor”.

NIH nu şi-a actualizat recomandarea din 21 aprilie 2021 şi nu a răspuns la întrebarea adresată de Epoch Times privind oportunitatea unei noi actualizări pe măsură ce mai multe studii au fost publicate.

De asemenea, Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) nu au emis îndrumări pentru a încuraja aportul de vitamina D. În pagina sa web „Cum să te protejezi pe tine şi pe ceilalţi”, CDC recomandă doar să faci injecţii cu vaccin anti -COVD-19, să porţi o mască bine adaptată, să stai la şase metri distanţă de ceilalţi şi să te testezi, printre altele.

Descoperirea vitaminei D pentru gripă

Impactul pozitiv al vitaminei D asupra sistemului imunitar, în special în ceea ce priveşte prevenirea infecţiilor, a fost descoperit pentru prima dată în 2006, potrivit lui Malone.

„Am primit un telefon din senin de la un medic, un medic pensionar mai în vârstă, care era doctor militar şi care obişnuia să lucreze pentru Universitatea de Ştiinţe ale Sănătăţii a Cadrelor Militare (Uniformed Services University of the Health Sciences) … are legături cu comunitatea de informaţii şi era un membru veteran al armatei [S.U.A. cercetător al Departamentului de Apărare] în domeniul bolilor respiratorii, în special al gripei”, a spus Malone.

El a adăugat: „DoD nu a uitat de [epidemia] H1N1 din 1918, pentru că au suficiente argumente să facă asta - de fapt soldaţii care s-au întors din tranşee au fost cei care au adus acel virus cu ei în America de Nord. Deci, morbiditatea şi mortalitatea asociate cu gripa sunt în atenţia DoD şi au fost de decenii”.

Malone a spus că cercetătorul DoD (Department of Defense) a fost implicat într-un studiu la mijlocul anilor 2000 (pdf), analizând înregistrările de morbiditate şi mortalitate din „sistemul de sănătate al Departamentului de Apărare pentru luptători” pentru a determina ce factori i-au diferenţiat pe cei debilitaţi de gripă de cei care pur şi simplu au dat din umeri şi au continuat să funcţioneze.

„Ceea ce a descoperit a fost o dovadă clară, riguroasă din punct de vedere statistic, că nivelurile de vitamina D explică aceste diferenţe”, a spus Malone, adăugând că superiorii săi i-au spus cercetătorului să prezinte datele către Dr. Anthony Fauci, care conduce, încă, efortul de luptă anti-COVID din SUA.

Fauci, numit director al Institutului Naţional de Alergie şi Boli Infecţioase (NIAID) în 1984, este responsabil de coordonarea cercetărilor pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratarea bolilor infecţioase, afecţiunilor legate de imunitate şi alergiilor.

„Povestea pe care mi-o spune este că a fost desemnat să meargă să-l viziteze pe Dr. Fauci şi s-a întâlnit cu acesta pentru a-i prezenta datele, gândind că va primi un răspuns de genul: 'ai făcut o treabă bună, soldat! aceasta este o informaţie importantă, o să investim o grămadă de bani pentru a promova vitamina D datorită muncii tale excepţionale şi a constatărilor echipei tale'”, a povestit Malone.

„În schimb, ceea ce i-a spus Tony Fauci, conform relatării sale, a fost fraza: 'Nu folosim medicamente pentru a trata gripa, tratăm gripa doar cu vaccinuri'. Şi asta a fost tot.”

Fauci nu a răspuns solicitării de comentarii a The Epoch Times până la ora publicării acestui material.

Pe tot parcursul pandemiei, mesajul lui Fauci cu privire la modul de prevenire a COVID-19 a fost în cea mai mare parte în conformitate cu liniile directoare ale CDC. Dar pe 9 septembrie 2020, el a recomandat vitamina D şi C pentru sănătatea imunitară în timpul unui interviu live pe Instagram cu actriţa Jennifer Garner.

„Aşadar, dacă un copil are deficit, există două vitamine printre multe altele... de exemplu, dacă aveţi deficit de vitamina D, asta are un impact asupra susceptibilităţii dumneavoastră la infecţie. Aşa că nu m-ar deranja să recomand, le iau şi eu, să luaţi suplimente cu vitamina D”, a spus Fauci ca răspuns la o întrebare despre ce ar putea face mamele pentru a întări sistemul imunitar al copiilor lor. De asemenea, el a recomandat administrarea de suplimente de vitamina C, deoarece „este un bun antioxidant”.

De asemena, câteva zile mai târziu, Fauci avea să-i împărtăşească, într-un e-mail, lui Kari Hjelt, şeful de inovare la Graphene Flagship, despre cele „6.000 de unităţi [de vitamina D] pe zi” pe care le lua. Hjelt a transmis apoi schimbul de e-mailuri cu Fauci lui John Campbell, un educator de asistente medicale, pensionat, care l-a distribuit pe canalul său YouTube.

Potrivit lui Malone, vitamina D „la niveluri suficiente, este necesară pentru a susţine sănătatea, în special a populaţiei de celule T”. Celulele T au două funcţii de bază: coordonează răspunsul imun şi ucid celulele infectate cu virus.

Cercetătorii din Danemarca ştiau în 2010 că vitamina D este esenţială pentru activarea apărării sistemului nostru imunitar şi, fără ea, celulele T ucigaşe ale sistemului imunitar nu ar fi capabile să reacţioneze şi să lupte împotriva bolilor grave din organism.

„Când o celulă T este expusă la un patogen străin, extinde un dispozitiv de semnalizare sau „antenă” cunoscut sub numele de receptor de vitamina D, cu ajutorul căruia caută vitamina D”, a transmis într-un comunicat de presă dr. Carsten Geisler, profesor la Departamentul de Sănătate, Imunologie şi Microbiologie de la Universitatea din Copenhaga.

„Aceasta înseamnă că celulele T trebuie să aibă vitamina D sau activarea celulei va înceta. Dacă celulele T nu găsesc suficientă vitamina D în sânge, nici nu vor începe să se mobilizeze”, a adăugat el.

Deficitul de vitamina D afectează peste 1 miliard de oameni din întreaga lume, inclusiv 42 la sută dintre americani, oamenii cu tenul mai închis având un risc mai mare de deficienţă de vitamina D: 82 la sută dintre americanii de culoare şi 69 la sută dintre hispanici au niveluri inadecvate.

Malone spune că este important ca oamenii să nu-şi administreze singuri vitamina D înainte de a discuta cu medicul lor şi de a face un simplu test de sânge pentru a măsura nivelurile de vitamina D din sânge.

„Este important să-ţi testezi nivelul din sânge”, a spus Malone. „O supradoză poate deveni toxică şi diferiţi oameni absorb vitamina D la niveluri diferite”.

Toxicitatea vitaminei D, o afecţiune rară, provoacă o acumulare de calciu în sânge şi poate provoca simptome care includ greaţă, vărsături, pierderea poftei de mâncare, slăbiciune şi hipertensiune arterială. Insuficienţa renală poate apărea ulterior atunci când calciul este depus în organe. Tratamentul presupune oprirea suplimentelor şi administrarea de lichide intravenoase şi anumite medicamente.

Similar cu Malone, Dr. Dennis Walker, un radiolog, spune că persoanele care iau suplimente de vitamina D ar trebui să-şi verifice nivelul de vitamina D la şase până la opt săptămâni după începerea suplimentării, adăugând că „pentru fiecare 5.000 UI de D3, luaţi în considerare 100 mcg de K2” deoarece vitamina K2 „asigură ca acel calciu transportat de vitamina D să fie absorbit de oase, şi nu depus în artere”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură