Cotele Dunării înregistrează variaţii semnificative la Giurgiu din cauza topirii podurilor de gheaţă

Sloiuri de gheaţă pe Dunăre, 20 febr 2012. (ANDREJ ISAKOVIC / AFP / Getty Images)
Cotele apelor Dunării înregistrează în aceste zile variaţii semnificative în Portul Giurgiu, acestea fiind luni de 254 de centimetri, cu o tendinţă de scădere de 86 de centimetri.
Potrivit specialiştilor în navigaţie din cadrul Portului Giurgiu, cotele apelor Dunării au ajuns luni la 254 de centimetri şi se înregistrează o tendinţă de scădere de 86 de centimetri, variaţiile semnificative ale cotelor Dunării la Giurgiu în ultima perioadă fiind înregistrate din cauza podurilor de gheaţă care s-au rupt şi au dat drumul unor cantităţi mari de apă.
Navigaţia se desfăşoară fără probleme în Portul Giurgiu, pe Dunăre putând fi văzute la Giurgiu şi sloiuri de gheaţă, dar foarte rare şi foarte subţiri, ceea ce nu crează probleme în circulaţia navelor.